Omul adoritor

Anumiţi oameni – chiar tineri fiind – fac parte din specia controversatã a omului adoritor.

Îl vezi pe câte unul plesnind de sãnãtate, rumen, rotofei. Şi, mai presus de orice, tânãr. Într-un cuvânt, pãrând înfloritor. Dar îţi vine sã pui mâna pe bisturiu şi sã îl diseci un pic. Şi numai ce faci prima crestãturã, cã a şi ieşit capãtul unei mici tenii, al unui mic virus care se numeşte blazare. Rumenelul acela, oricât ar fi de rotofei, nu mai vrea nimic de la viaţã. Gândurile îi sunt limitate, reduse, asemeni gândurilor unui babuin; dar nu asta ar fi marea problemã. La urma urmei, insul poate fi un obsedat simpatic.

La el, însã, şi dorinţele sunt limitate. Aproape cã e un om adoritor. Dacã te-ai apuca sã îi enumeri dorinţele pe o foaie de hârtie, ţi-ai da seama cã o filã de carneţel ţi-ar fi ultrasuficientã. Şi pe mãsurã ce respectivul îşi împlineşte câte una (cãci dorinţele sale sunt mereu din rândul celor care pot fi împlinite negreşit, mai devreme sau mai târziu), fila poate deveni mai micã, tot mai micã, pânã ce, la un moment dat, mai rãmâne de lãţimea unui singur rând şi a unei singure dorinţe: sã doarmã fericit.

Şi dacã ar fi sã îl credem pe Freud, probabil cã somnul respectivului va fi totalmente liniştit, lipsit de vise, ca sã nu mai vorbim de coşmaruri şi alte lucruri de acest gen! Cãci omul adoritor, neavând dorinţe prea multe, nu poate avea nici vise, nici coşmaruri. El nu cunoaşte utopii, nebunii, mori de vânt. Dimpotrivã, utopiştii îl înspãimântã iar nebunii, şi mai şi! Cât despre mori de vânt… da’ de unde! Dumnealui nu se luptã cu mori de vânt ci cu chestii mult mai adevãrate, mult mai concrete, mult mai omeneşti, cum ar fi şefii idioţi, sau dorinţele netoate ale nevestei. Lupta sa, lupta omului adoritor, cu acestea se dã şi e mândru de omenitatea luptei sale. Câteodatã (de exemplu, atunci când şeful rãcneşte la el sau e în pericol de a fi dat afarã) chiar transpirã.omul-adoritor

Sã mai spunã cineva cã el nu luptã! Dar şi când adoarme omul nostru: nu-i aşa cã toate dispar ca prin minune? Nu tu şefi, nu tu nevastã idioatã, nu tu Basescu… Omul adoritor e veşnic în cãutarea unui somn cât mai liniştit şi a unei linişti cât mai somnoroase. Dacã, prin absurd, i se întâmplã ceva zgomotos în viaţã, e de rãu. Începe sã tremure, se vaitã, se vãicãreşte şi descoperã brusc cã toatã lumea, în jurul sãu, îl duşmãneşte. De unde pânã atunci era amicul tuturor, acum devine brusc suspicios. Se sperie, se duce la doctor, îşi face consult, ia medicamente. Se trateazã cu somnifere, calmante şi antidepresive. Medicul, conştiincios ca orice purtãtor de halat alb, îi prescrie fel de fel de reţete care vor da rezultate garantat. Şi în cele din urmã omul nostru reintrã în starea ce-i place lui cel mai tare, aceea a puţinãtãţii dorinţelor. Şi e fericit, fericit precum bebeluşii care tocmai au terminat de muls sânul matern.

Dormi în pace, om adoritor!…

Articol etichetat cu:,

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.