O scrisoare de la Adolph Hitler

channeling-with-hitlerAm crezut într-un ideal ce simţeam la început că îl regăsesc în esenţa idealurilor tuturor. Am crezut că dacă am curajul să îl prezint tuturor, lumea va fi mai bună. Dar, care lume ar fi mai bună?Acest mesaj poate aduce ceva nou prezentului dar este sigur o imagine adevărată a trecutului.

Eram o parte din ei, din cei ce trăiau prinşi în mreajele egourilor, cei ce conduc. Ridicându-mă deasupra lor, am reuşit să îi văd pe toţi, aveam cunoştinţe despre fiecare parte din marea masă din care eu făceam parte. Cu timpul au apărut cunoştinţele şi despre cei care ne conduceau, iar eu, devenind prin idealurile mele conducător sau mai bine spus reprezentant al masei din care mă ridicasem, am început să fiu contactat de ceilalţi. I-am deranjat pentru că oamenii începeau să conştientizeze care este adevărata lor viaţă, cum arată ea defapt. Ştiau şi fără să le spun eu, ştiau tot, dar nu făceau nimic, iar eu , i-am făcut să simtă că sunt uniţi. Eu am fost ceea ce ei aveau nevoie, eu am fost sprijinul lor în toată suferinţa lor adunată până atunci.

Am realizat că nu sunferinţa era sursa sau punctul de legătură ci nerecunoaşterea dragostei şi a păcii, nerespectarea umanului, am văzut cum oamenii au accentuat lupta dintre bine şi rău, dintre ce unii agreau şi alţii nu, dintre ce unii experimentau şi alţii nu doreau nici să audă. A fost un moment când am scăpat de sub control totul. Cei care mă ascultau au devenit fanatici cu ideile mele. Trebuia să iau decizii pentru toţi oamenii având în vedere faptul că ceea ce aveam în comun se punea în frontul altor credinţe deja existente, iar oamenii nu ştiau cum să trăiască cu această nouă perspectivă. Cu timpul am pierdut până şi speranţa în divin, am uitat de credinţa în creaţie în ceea ce noi suntem, devenind încetul cu început părtaşi în propriile noastre închisori de egouri adunate.

Am văzut şi partea bună şi partea rea în ceea ce am construit, fără să îmi dau seama că se va ajunge la o astfel de putere. Eram conduşi de propriile noastre egouri, chiar şi eu, şi mai ales cei ce mă ascultau.

Nu am reuşit să repar ceea ce am construit, nu am reuşit să echilibrez balanţa şi poate de asta îmi pare rău că am adus atât de multă suferinţă oamenilor, celor care erau ca şi mine indiferent de credinţă, naţie sau istorie …

Nu am nici un mesaj pentru prezent, am doar o idee din trecut iar ceea ce nu ştiam, nu aveam cum să ştiu decât în pragul morţii, în ultimele secunde de viaţă am realizat că oamenii nu mai au nevoie de mine.

La început am simţit că merg pe drumul cel bun; erau puţini cei care îmi împărtăşeau ideile dar cu timpul s-a extins grupul, devenind practic un imens cerc unde împărtăşeam ideile tuturor prin gura mea. Le vorbeam de ceea ce era deja în ei, de ceea ce ei doreau undeva în adâncul lor, să facă. Fără să-mi dau seama devenisem o unealtă a maselor. Energia puternică ce toţi o trimiteau în mine, m-a făcut să mă ancorez cu putere în ceea ce nu eu am clădit, adică nu era aşa cum am crezut. Este dificil să înţeleagă oricine asta, cum şi pentru mine a fost, şi a trebuit să nu mai trăiesc ca să pot să simt asta.

Au fost momente dificile, am trăit clipe grele pentru că epuizat fiind nu puteam să mai continui, dar toţi cei pe care eu singur i-am trezit, erau lângă mine pentru a îmi alimenta manifestările în modul cum le-am îneput. Aşa am rezistat, aşa am putut continua indiferent de impas sau piedică. Cei ce erau alături de mine sau mai bine spus din cauza ideilor ce le împărtăşeam, îmi aminteau prin prezentă şi prin modul de manifestare ceea ce trebuie să fac.

Eram oarecum orbit de graniţa ce am construit-o, eram captiv într-o lume în care se adunau la comun idei puternice. Ceea ce nu am realizat a fost că ele făceau grupul, ele veneau de la toţi pentru că se regăseau în ei, nu eu eram cel care le-a adus ci doar le aminteam, dar aceste idei ce mi-au construit un imperiu la picioare nu erau toate ideile. Dându-le puterea aceasta enormă, celelalte au fost închise în interiorul umanităţii, într-un loc ascuns în fiecare suflet ce se alătura nouă. O nouă apariţie, un nou membru era ca un nou botezat, şi parcă în scurt timp se schimba de tot, primea o noua minte, o nouă înfăţişare, un nou ideal. Era fals, un nou membru accepta să fie înrobit de o parte din propiile sale idei.

Când am descoperit cele două părţi puternice ale lumii, am trăit un şoc. Atunci m-am îmbolnăvit. Cele două mari părţi poţi să le spui bine şi rău, sau poţi să le spui drumuri către bine şi rău, important a fost că m-au făcut să trăiesc o clipă de pauză. Simţeam cum că eu am ales calea către una dintre ele, şi ea a fost către bine. Masele de oameni ce îmi împărtăşeau ideile au ales ca şi mine aceeaşi cale, dar înrobiţi şi o grămăjoară de idei ce au devenit fixaţii mai apoi, ignorând multe alte idei ce contribuiau la acest drum spre calea binelui, am stagnat într-o faza mecanică. Limbajul descrie doar aspecte, dincolo de cuvinte există şi imagini şi sunete. O mecanizare a idealurilor fasciste m-a făcut să refuz să mai continui. Nici cei care îmi erau aproape nu reuşeau să mă scoată din decizii. Acesta a fost momentul în care m-am îmbolnăvit. Oamenii nu au fost pregătiţi pentru ce aveam eu să le ofer.

După o perioadă de lipsă, timp în care totul a continuat precum am lăsat, nici o idee nouă, nici o evoluţie, ci doar o mecanizare statică, au apărut feţe noi lângă mine. Ele au venit cu idei noi, cu aspecte noi. Eram confuz, pentru că nu veneau contra ci veneau în completarea acestei stagnări mecanizate a idealurilor deja pronunţate printre toţi. Am încercat să înţeleg ce s-a schimbat şi cu greu am reuşit să realizez care a fost adevărata acţiune de atunci.

Am fost prins în braţele celeilalte căi, calea răului. Această stagnare, această mecanizare fixată a fascismului s-a datorat implicării unei alte ideologii, sau poţi să-i spui implicarea celeilalte părţi din lume. Prin ceea ce am început şi faptul că rezultatele se observau în implicarea tuturor germanilor şi chiar a celor din exteriorul tării, a atras atenţia unei organizaţii ce era cu mult deasupra celor pe care noi îi vizam, faţă de care noi ne răzvrătisem. Am realizat că tocmai am descoperit un nou pas al evoluţiei. Noi cei deranjaţi şi cei ce ne deranjau eram pioni în jocul unei mari puteri care se afla de mult timp la conducerea mondială. Am văzut atunci de unde am plecat, ce am făcut până în acel punct şi vedeam viitorul oprindu-se într-un alt punct.

Am realizat că oamenii ca să evolueze trebuie să aleagă singuri, dar oamenii au fost educaţi să aleagă să fie conduşi, să facă ceea ce altcineva alege pentru ei. Deşi le-am arătat câtă putere se află în ei, ei mă vedeau lider şi mă ascultau, iar eu nu puteam să mai schimb asta, nu puteam să îi fac să aducă noutate în puterea creată.

Cealaltă cale a venit la mine pentru a mă face pionul lor principal. Nu vedeam altceva în jurul meu, iar ei erau o evoluţie pentru mine, şi am crezut că pot aduce această evoluţie şi în cei care mă ascultau, că pot crea un echilibru între bine şi rău, între cele două căi, dar aşa a început să decadă totul. Am acceptat ce mi s-a oferit, o nouă perspectivă, o extindere şi o globalizare a ideilor mele, ale tuturor, dar în ciuda aspectelor acestea pozitive după un timp am realizat că făceam jocul lor. Discursurile erau întrerupte, oamenii făceau diferite acţiuni comandate nu de mine dar în numele meu. Mulţi din cealaltă lume s-au infiltrat printre noi şi au modificat totul. Am fost ameninţat cu moartea atunci când m-am opus, iar de aici totul s-a năruit.

Am acceptat să fiu un sclav al propriilor mele alegeri pentru că îmi era frică de moarte. Ştiam că am greşit de la bun început şi îmi era frică să accept, aşa că zi de zi am trăit cu speranţa că deşi oamenii mă ascultau, poate vor descoperi în ei adevărata cale, vor observa că este altceva ceea ce se întâmplă, că se vor opune până nu vor muri mulţi nevinovaţi. Nu a fost să fie aşa, totul a avut un curs dur pentru omenire, pentru istorie …

De mic copil am învăţat despre această luptă între bine şi rău, dar acum realizez că nu e o luptă, ci doar o alegere. Binele şi răul nu reprezintă cauza sau efectul, ele sunt de partea alegerilor, ele sunt alegerile noastre. Dacă le-am numi apa şi foc, pământ şi vânt, lună şi soare, ar veni perfect în viaţa noastră dacă am trăi-o în jurul dualităţii astfel create. Binele şi răul prind o putere, şi această putere este defapt tot o alegere de-a noasră, este de a trăi mecanizarea într-o anexă a propriei noastre manifestări. Noi nu am construit un imperiu, ci cele două mari lumi au construit o anexă. Binele şi răul din nivelul primar de alegeri, s-au materializat şi au putut fi simţite în toată lumea.

Diferiţi indivizi au venit la mine în momentul în care am decis să renunţ la a mai conduce oamenii către calea ce o împărtăşeam în comun, pentru că am realizat că nu mai evoluează, că ceva împiedică asta, că s-au diluat idealurile. Aceşti oameni mi-au arătat ce anume face ca totul să stea la acest stadiu. Fără voia lor le-am înţeles apartenenţa, ideologiile, planurile şi tot ceea ce au adus în contribuţie, clar diferite faţă de ceea ce am început şi în ceea ce am crezut.

Am trăit momentul în care am fost forţat să fac mai departe ceea ce am început desigur cu modificările dure ale mecanizării stagnante a ideologilor puse în slujba controlului oamenilor. Am fost forţat să exprim aceleaşi idei, poate unele formulate altfel. Atunci eram în mâinile răului. Mi-a fost frică să mor pentru că vedeam moartea mea, clipă de clipă, ca pe singura mea speranţă de a mă elibera. Eram atât de bine păzit încât nici cei care vroiau să mă omoare nu o puteau face, deşi au fost nopţi în care doream să apara cineva cu un pistol, să tragă şi să mă scape pe mine şi lumea în care trăiam.

Probabil, că mulţi se întreabă dacă am murit, dacă da, cum anume, deşi există deja o informaţie despre asta, adevărul nu a fost aşa. Am murit, dar nu m-am împuşcat. Am încercat să fac asta, nu am reuşit pentru că cealaltă lume a trimis după mine şi aveau grijă ca aşa ceva să nu se întâmple, iar în timpul asaltului final, eu am fost luat şi dus într-un loc secret. În buncăr am stat, dar am fost luat şi dus undeva pe o insulă. S-au ocupat de tot pentru că lumea atunci avea capacitatea să facă multe din cele ce chiar în ziua de azi sun banalităţi. Şi atunci erau aşa doar că nu ştiau mulţi despre tehnologii.

Am trăit în secret mulţi ani. Eram închis deşi îmi dădeau senzaţia că sunt liber. Cei care m-au condus, au dorit o reîntoarcere a mea, pentru că într-un fel îi puteam ajuta în planul lor. Când au realizat că trebuie să treacă la următorul pas şi că eu nu mai pot reveni, m-au omorât.

Planul lor, a fost şi este la fel ca al celorlalţi, la fel ca şi cei de pe calea binelui. Toţi vor oamenii uniţi pentru o cauză comună, doar că binele are o cauză în pace şi lumină, iar răul are o cauză către altceva. Cei ce aleg o cale din cele două, după un timp ajung să nu mai poată înţelege cealaltă cale, astfel se crează o luptă de impunere a idealurilor. Spre deosebire de bine, răul domină lumea materială, el domină mintea oamenilor pentru că oamenii au uitat de suflet, au uitat de principala lor sursă interioară de viaţă. Toate drumurile duc către suflet, căile diferă, iar transformarea finală este o apartenenţă a unei duale existenţe chiar şi la nivel de spirit.

Ce am făcut eu a fost un bine pentru omenire până la un puct, am ajutat omenirea să urmeze calea spre bine până la un punct, după aceea a fost o stagnare, iar imediat după a fost instaurat un nou sistem ce nu mai urma drumul către nici o cale, era doar în stăpânirea răului, iar deşi eu eram gura, altul era mintea.

Lumea trebuie să înţeleagă că toţi au dreptate, dar calea este una, bine sau rău. Să trăieşti zi de zi, nu este dificil, dar să alegi să trăieşti bine sau rău, este cel mai dificil.

Nu mai este nevoie să ne întoarcem la origini, putem să alegem de acum, pentru că fiecare parte bună urmată, elimină una rea. Eu am ales partea bună, dar am trăit o viaţa la graniţa dintre ele. Sufletul meu a ales de când m-am născut, la fel fac toate sufletele, asta nu înseamnă că alegerea rămâne aşa şi nu se poate schimba.

Vă sprijin în ceea ce faceţi şi vă rog nu lăsaţi să treacă o clipă fără să simţiti că trăiţi din plin. Aveţi încredere în voi pentru că sufletul vostru este infinit mai puternic decât orice vă creează frică.

Cei buni, uniţi, vor învinge răul, pentru că asta se va împlini când vor găsi în ei puterea infinită. Cei răi vor învinge binele, pentru că şi ei au şansa să găsească infinita putere din ei. Depinde de alegere, dar voi ce staţi la graniţă, nu sunteţi alături, nu sunteţi pe un drum.

Nu ştiţi de ce să alegeţi binele sau de ce să alegeţi răul, dar eu vă spun să vă alegeţi pe voi, pentru că paradoxal deja aţi ales. V-aş reaminti eu ce aţi ales, dar sunt mulţi printre voi care o pot face, căutaţii şi nu cereţi să vă vindece ci să vă reamintească ce sunteţi! Nu există nici o luptă, este doar o existenţă într-o singură ramură, acesta este viitorul ce poate fi adus şi în lumea voastră acum.

Pace şi lumină de la cei buni,
Hitler

Articol etichetat cu:, ,

Ganduri si impresii pentru "O scrisoare de la Adolph Hitler":

  1. Jorjette C Razvan
    1. Jorjette C Vagrant Eschelon
  2. Jorjette C felicia-sanda
  3. Jorjette C felicia-sanda

Care este gandul tau?