Numele sub care apare diavolul

Amduscias şi Murmur sunt muzicieni excelenţi. Primul se dă în vânt după muzica zgomotoasă – fanfara, tambur- şi de vreo 60 de ani, după jazz, în timp ce al doilea preferă muzica de cameră. Unul conduce 29 de legiuni, iar celălalt apare pe un vultur, sub forma unui soldat uriaş: dar amândoi au atâtea ranguri de nobleţe că nu mai ştiu ce să facă cu ele. Ukobah trece drept un demon inferior. El trebuie să întreţină focul în cazanele infernale, inventator al prăştii, el vă va sfătui eficient în pregătirea focurilor de artificii. Este uşor de recunoscut pentru că se arată cu un corp în flăcări. Ufir este marele responsabil al sănătăţii diavolilor. Cel ce se ocupă de plantele medicinale va avea tot interesul să-l consulte, atât de bine le cunoaşte. Marchiz al Infernului, Orias îşi consacră eternitatea inspirându-i pe astrologi şi pe ghicitori; el cunoaşte, într-adevăr, toate manticile şi se ocupă în mod incidental de metamorfoze (de unde frecvenţa relativă a vârcolacilor în Europa).

Dar era să-l uităm pe Malfas: el construieşte fortăreţe inexpugnabile şi le distruge pe cele ale duşmanilor voştri. Scopurile voastre sunt greu de mărturisit? Puteţi oricând să recurgeţi la serviciile lui Alatu, soţia lui Nergal, şef al poliţiei secrete: această frumoasă diavoliţă are obiceiul de a executa treburi puţin îmbietoare. Haborim (numit uneori Aim) este specialist în incendii. Nimic nu vă împiedică să-l trimiteţi să dea foc casei vecinului… Duce infernal, el comandă 26 de legiuni, merge călare pe o viperă şi are trei capete: de pisică, de om, de şarpe. Flutură o torţă întotdeauna aprinsă.

Responsabilă cu poliţia drumurilor, Hecate este mai ales o prinţesă a magiei: le ocroteşte pe vrăjitoare şi le ajută să pregatească, cu minuţiozitate, filtre după ştiinţa ei. Tâlharii îl vor evoca pe ducele Infernului, Valafar: el se pricepe ca nimeni altul să faciliteze buna înţelegere între răufăcători. Face asta pentru că are un cap de hoţ pe un corp de leu? Patron al falsificatorilor şi al discipolilor lui Machiavelli, Zagam are puterea de a schimba apa în vin, sângele în ulei, plumbul în argint, cuprul în aur (sau invers!). Îl veţi recunoaşte după aripile lui de grifon şi capul de taur… Dacă, după părerea inchizitorilor, a teologilor si a judecătorilor laici, există o demonologie savantă, există, de asemenea, cum vom vedea, o diabologie populară, şi ea este mult mai puţin complexă. Conform acesteia, Diavolului îi place mai mult ca orice să fie gol când este singur. (Oare încearcă el, ca şi Narcis, vreo poftă pentru propria-i persoană?) Atunci degajă o infectă duhoare de canal. Se înţelege că el nu se lasă până n-o atenuează cu vreun unguent misterios, atunci când face ochi dulci doamnelor… De altfel, nimic mai usor ca să-l recunoşti:

„Toţi locuitorii imperiului tenebrelor poartă coarne, spune Collin de Plancy; aceasta este o parte esenţială a înfăţişării infernale şi toţi diavolii dau mare importanţă faptului. Când sunt degradaţi, li se iau coarnele.”

De aici, implorarea Diavolului când i se lipea de ureche cornul (dispărută de la Revoluţia franceză), implorare pe care i-o smulsese, prea bine, numitul Torin, prim episcop de Evreux: „Torin, murmura o voce plângăreaţă, Torin, dă-mi cornul înapoi!”Aici lipsa de respect înlocuieşte adesea teama. Trebuie să loveşti tare în Diavol. Ca dovadă, numele cu care este împopoţonat. După ţinut sau provincie, el este numit: Fiara, Marele Negru, Cavalerul Negru, Magistellus sau Micul Maestru, Omul Negru, Celălalt, Grippi („cel care zgârie”), Harpi, Marele Bicquiou („Marele Ţap”), Comic („Cornutul”), Omul cu unghii de fier, Omul roşu, Băiatul cu picioare de cal, PeChouse, Cheuchevieille, Georgon… Şi cu mai multă familiaritate: Vieux Pol, Ricouquet, Bigette, Băiatul cel Frumuşel, Cumătrul Misloret…

<< Partea 1 – Partea 2Partea 3Partea 4Partea 6 >>

Articol etichetat cu:, ,

Care este gandul tau?