Noţiunea de fluid

Putem să explicăm oricând efectele unui somnifer prin faptul că provoacă somn. Şi astfel vom fi făcut să progreseze ştiinţa? Folosită fără discernământ de către magnetizatori şi de către mediumuri, vindecători sau nu, noţiunea de fluid este comodă: ea ar explica multe manifestări ale medimnnitătii… În „Esquise d’ une theorie du fluide ” (Revue metapsychique, ian.-febr. 1953), Robert Amadou a marcat pertinent etapele care, din cea mai adâncă Antichitate până în zilele noastre, au modulat noţiunea de „fluid”. Chiar de la început, el relevă reflecţiile critice ale lui Rene Guenon, după care „teoria fluidică” la spiritişti, metapsihişti şi, mai înainte, la Mesmer, Albert de Rochas, Reichenbach, Puysegur, n-ar fi decât un „materialism transpus”. Critica lui Guenon este dură şi poate nedreaptă, căci, plecând de la ruptura galileo-carteziană, orice noţiune ştiinţifică trebuie să aibă un fundament material; altfel, ea va fi considerată o noţiune metafizică, nevalidă pe planul cunoaşterii.

Magnetism animal pentru Mesmer, od pentru Reichenbach, radiaţii pentru baghetizanţi şi pendulişti, materializări pentru spiritişti şi metapsihişti, argon pentru Wilhelm Reich al perioadei americane… Tot atâtea noţiuni susceptibile să-l irite pe marele tradiţionalist care era Rene Guenon, care a încercat să opereze o sinteză între gnoza occidentală şi misticismul hindus (cu toate că, însurat cu o egipteancă, el s-a hotărât să se convertească la islam şi a căpătat o pasiune pentru filozofia chineză), într-un articol apărut în Etudes traditionnelles în iulie 1951, el a rezumat astfel poziţia sa metafizică: „Greşeala majorităţii acestor doctrine este de a nu fi decât materialism transpus pe un alt plan şi de a vrea să aplice la domeniul spiritului metodele pe care ştiinţa ordinară le foloseşte pentru a studia lumea hilică (materială).” Aceste metode experimentale nu vor face niciodată altceva decât simple fenomene pe baza cărora este imposibil să construieşti o teorie metafizică oarecare, căci un principiu universal nu poate fi dedus din fapte particulare. „De altfel, adaugă Rene Guenon, pretenţia de a dobândi cunoaşterea lumii spirituale prin mijloace materiale este, evident, absurdă; acestei cunoaşteri îi vom putea găsi principiile doar în noi înşine şi nu în obiecte exterioare.” „Eroarea” lui Rene Guenon – şi acesta este motivul pentru care el nu poate să se integreze în niciuna din „bisericuţele” care şi-ar fi deschis, cu toate acestea, porţile la cea mai mică din solicitările lui – este de a se fi înşelat asupra naturii adevărate a ocultismului şi a esoterismului occidentale din vremea sa. Căci, în ciuda anumitor deviaţii imputabile condiţiilor istorice, nimic nu va putea face ca noţiunea de fluid, botezată uneori magnetism, să nu reapară ici şi colo la Henri Durville, de exemplu, sau la Du Potet.

„De ce, deci, magnetic? se întreabă Reichenbach. Ce este deci magnetic în asta, mă veţi întreba? Sunt aproape ispitit să vă răspund: puţin sau nimic.”

Explicaţia prin sugestia numită „imaginaţionistă” va avea mare trecere, nu numai cu abatele Faria, doctorul Bertrand, dar mai ales cu Braid, căruia îi datorăm termenul de hipnotism, cu succesul pe care-l cunoaştem. James Braid, precursorul, nu-şi va vedea, totuşi, ideile triumfând; ele vor avea nevoie de vreo 40 de ani pentru a fi luate în seamă în lumea ştiinţifică. Totuşi, curentul iluminist pregătea, de o manieră subterană, întoarcerea în forţă a poziţiilor esoterice referitoare la Evestrum (alt nume al fluidului). Fără îndoială, Cahagnet, Reichenbach, Du Potet, Rochas şi alţii cereau prea mult fizicii experimentale. Prin aceasta, aparţineau cu adevărat epocii lor. Dar unii dintre ei, printre care Dr. Clever de Maldigny, solicită Tradiţia în persoana lui Heraclit, în cea a lui Tales sau a lui Hermes Trismegistul. Astfel încât, atunci când surorile Fox se vor dedica zgomotelor, terenul va fi pregătit.

„Importanţa fluidului în spiritism este atât de mare, încât după publicarea cărţii celebrului american A. Jackson Davis, Principiile naturii (1847), dar înaintea lucrărilor lui Kardec, un erudit protestant francez, contele Agenor de Gasparin, susţine că prezenţa fluidului magnetic face inutil recursul la intervenţia spiritelor.”

Dar, aşa cum ne-a arătat istoria, nu această direcţie a luat-o cursul lucrurilor. Allan Kardec, totuşi, deşi afirma că spiritele sunt la originea manifestărilor paranormale, va recunoaşte fluidului rolul de instrument. Altfel spus, fără fluid, spiritele nu vor putea intra în contact cu lumea celor vii. Degeaba spunea Charles Richet în Traite de metapsychique (1923) că „nimic nu este mai puţin demonstrat decât existenţa unui fluid vital, a unui efluviu magnetic”, iar un anume doctor Pascal, în 1936, degeaba confirma că „în starea actuală a ştiinţei nimic nu dovedeşte existenţa fluidului magnetic”, căci nimic nu va schimba situaţia, şi experienţele cantitative ale şcolii americane, cu Rhine, vor continua să încurce şi mai mult cărţile, să zăpăcească şi mai mult minţile, făcând să se creadă că un principiu metapsihic este susceptibil de a fi dovedit experimental. Frederic Myers, deja, voia să demonstreze ştiinţific că fiinţa umană îşi supravieţuieşte după moarte…

Adevărul este că noi ne găsim întotdeauna într-o lume a corespondenţelor. Putem să influenţăm – sau să fim influenţaţi de  cutare entitate în orice grad s-ar găsi ea pe scara ontologică, numai să fim în armonie, în sincronicitate cu ritmurile care guvernează realul. Un real, de altfel, ciudat; foarte străin raţionalismului, pentru că are ca lege analogia: lume a „legăturii” dintre lucruri, care se repetă din aproape în aproape ca un ecou, care se reflectă, se inversează, se demultiplică, se micşorează sau, dimpotrivă, se măresc, păstrând aceleaşi proporţii, se opun ca rivale, se resping sau se atrag ca nişte magneţi… Şi forţa care anima toate acestea, „forţa forte a tuturor forţelor”, după cum afirmă Tabla de smarald al cărei autor ar fi, conform Tradiţiei, însuşi Hermes Trismegistul, este identificată după unii cu ielesmul, după alţii cu fluidul universal, cu sufletul lumii, cu principiul vital, cu focul secret, cu apa arzătoare, cu arca (Van Helmont şi Paracelsus), cu agentul universal etc. şi până şi cu mana popoarelor zise primitive. După Reichenbach şi atâţia alţii, Albert de Rochas va căuta în zadar să determine caracteristicile materiale ale fluidului, despre care magnetizatorii cred că este format din unde sau radiaţii.

Magnetism terestru (cu fizica magneţilor) şi magnetism animal (mesmerian) sunt adesea confundate, datorită proprietăţilor care H se conferă amândurora, atât de mult par şi unul şi celalalt marcate de „raporturi de simpatie şi de antipatie, de atracţie şi de repulsie” (Michel Foucault, Les Mots et Ies Choses).

Articol etichetat cu:, , ,

Ganduri si impresii pentru "Noţiunea de fluid":

  1. Bogdan Cristescu dominic
  2. Bogdan Cristescu dominic

Care este gandul tau?