Ne place să avem de-a face numai cu oameni buni

Bunătatea adevărată, “cumsecădenia” aceasta de care vorbim e o noţiune pe care istoria nu prea are timpul s-o pună în mişcare în orele ei furtunoase; dar care la ceasul construcţiei paşnice, în trăirile noastre lăuntrice, revine tot mai des în practica existenţei fiecăruia dintre noi. De fapt, ce ne sugerează cuvântul bunătate omenească, atunci când îl scuturăm de povara samariteanismului? E oare adevărat ce se spunea cândva, că aparţine fie numai oamenilor foarte inteligenţi, superiori, buni prin înţelegere raţională, fie celor foarte simpli, buni prin mecanismele afectivităţii, ca şi cum o inimă caldă ar fi incompatibilă cu o minte ascuţită? Dar revenind la bunătate, prima fază, cea pasivă, ca s-o numesc astfel, cumsecadenia presupune lipsa de invidie, lipsa acelei priviri acre şi strâmbe, aruncată peste bucuriile, însuşirile şi împlinirile celorlalţi, presupune anularea urâtei filozofii a lui “să crape şi capra vecinului”.

Invidia se dovedeşte a fi o zgură, o buruiana lăsată inutil şi meschin să crească pe suflet, întru otrăvirea – în primul rând – a celui care o cultivă. Oare reuşita profesională a altuia, rochia nouă purtată de o alta, bucuria pe care o trăieşte intens altcineva – şi nu numai obiectele şi reuşitele personale – nu fac ca viaţa să fie în general mai frumoasă, atmosfera mai respirabilă ? Gândiţi-vă… Invidia usucă sufletul celui ce-o nutreşte, îl face în primul rând pe el să sufere, pe el, egoistul ce nu se iubeşte decât pe sine. Bunătatea înseamnă deci neapărat generozitate, puterea frumoasă de a te bucura de bucuria altuia, de a i-o împărtăşi sincer şi nu cu cine ştie ce făţărnicii mieroase.oameni-buni

Înseamnă apoi, când devine o forţă activă, gestul de a şti să întinzi fără ezitări mâna când ţi se cere ajutorul, când ţi se cere a răspunde cu un “da” solicitării care ţi se face de obicei cu voce mică, scăzută, căci postura de solicitant nu e nimănui plăcută, şi nu cu acel de la început tăios “nu” sau “nu ştiu” sau “nu pot”, care înseamnă, de fapt, adesea, “nu vreau”! Tot om bun la suflet e şi cel care ştie să însufle celor din jur încredere în ei înşişi, şi speranţa în ziua de mâine, să dea – dacă are de unde – din energia şi vitalitatea lui, să aibă mereu zâmbetul pe buze şi în suflet, să ştie a spune, atunci când e cazul, o vorbă frumoasă, o laudă sau o încurajare. De câte ori o asemenea vorbă nu ne-a scos dintr-un moment greu al vieţii? Ei bine, dacă ne place să primim asemenea daruri minunate, de ce să nu ne placă să le şi oferim? Dacă ne place să avem de-a face cu oameni buni, cu oameni generoşi, cu oameni de omenie, de ce nu ne-am strădui să facem şi noi parte dintre aceştia?

Articol etichetat cu:

Ganduri si impresii pentru "Ne place să avem de-a face numai cu oameni buni":

Care este gandul tau?