Nasterea – Metoda LAMAZE

Metoda Lamaze trece dincolo de simpla pregătire fizica şi eliminarea temerilor mamei. Ea se bazează pe recondiţionare, sau schimbarea reacţiilor pe care mama le are deja. Metoda ţinteşte să „schimbe naşterea de la ideea de durere la o serie de procese înţelese, în care contracţiile uterine sunt fenomenul principal.”

Cuplând o nouă metodă de respiraţie cu contracţiile uterine, dr. Lamaze şi asociaţii săi au sperat ca respiraţia să fie stimulată de către contracţiile uterine şi nu de către durere.

Dr. Lamaze şi-a intitulat prima carte „Naşterea nedureroasă”. Scopul unei naşteri pregătite este de a ajuta mama, tatăl şi copilul să experimenteze o naştere sigură, netraumatică, dar acest lucru nu elimină durerea. Durerea poate fi terifiantă dacă nu este înţeleasă. Nu este neapărat o forţă rea care trebuie eliminată prin orice metoda, folosind anestezie medicamentoasă sau psihologică.

Durerea pe care o simţiţi în timp ce înotaţi, alergaţi sau naşteţi nu ar trebui eliminată. De fapt, foarte puţine cursuri pregătitoare pentru naşterea pe cale naturală au ca principal scop crearea unei „naşteri nedureroase”. În schimb, metoda Lamaze încearcă să realizeze o naştere în care familia este cel mai bine pregătită să facă faţă evenimentului.

Părinţii ar trebui, de asemenea, să realizeze că probleme cum ar fi un travaliu prelungit ar putea apărea în ciuda celor mai bune măsuri de pregătire. Multe probleme au o bază psihologică şi nu sunt din vina mamei.

Alte tipuri de cursuri pregătitoare

Mulţi părinţi nu apreciază cursurile de pregătire a naşterii ce se concentrează aproape în exclusivitate asupra aspectelor fizice ale naşterii. Ei doresc mai multe discuţii despre aspectele emoţionale. Mai multe grupuri au dezvoltat cursuri de pregătire a naşterii care se concentrează pe sentimentele pe care le simt părinţii în timpul sarcinii, cât şi pe reorganizarea vieţii de zi cu zi pe care o aduce apariţia unui copil. Metoda Bradley a făcut multe pentru a determina taţii să participe activ în procesul naşterii.


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *