Marin Sorescu în Ziua a şasea – reportaj omagial, Lucian Mănăilescu

În fiecare an, începând din 1997, în ziua de 19 februarie, Marin Sorescu vine să-şi sărbătorească eternitatea în „Casa Marius Vintilă” din Nehoiu. Şi, de fiecare dată, le mărturiseşte prietenilor: „N-am urcat încă pe Penteleu, sper s-o fac cât mai curând. În schimb am înnoptat la Nehoiu (…) ascultând eresurile tainice, care l-au înfiorat atât, pe magul în suferinţă Vasile Voiculescu”

CASA DE „ACASĂ”

Anul acesta înnoptatul poet şi-a sprijinit, din nou, cum îi este obiceiul, fruntea de stele, ascultând nălucirile apei ce fulgera prin faţa porţii şi devenind – prin tăcere – complice la cuvinte. Apoi s-a ocupat de treburile lui din ziua a şasea: „A pus la cale o furtună, şi l-a învăţat pe regele Lear/ Cum să poarte coroana de paie…” Sigur că:, în ziua a şaptea , fiind peste măsură de istovit, se va duce „să moară puţin”. Până atunci, însă, mai este o veşnicie…

PROFIT NEIMPOZABIL

Cafeneaua literar-artistică ACASĂ, adică „acasa” Elenei şi a lui Marius Vintilă, este una dintre puţinele INSTITUŢII DE CULTURĂ care mai supra-vieţuiesc, în judeţul Buzău. Teribil de bogaţi – sufleteşte – cei doi investesc în profitabilele „uzine” ale spiritului, cu un profit imens, dar „neinteresant”, atât timp cât statul nu poate să-l impoziteze. „Chiar dacă ne este din ce în ce mai greu să susţinem această manifestare, ajunsă la ediţia a şasea – spunea Marius Vintilă – o vom face, măcar până în 2036, atunci când POETUL va împlini 100 de ani. Le mulţumesc tuturor celor ce au făcut posibilă, azi, o bucurie rotundă: scriitorilor Radu Cârneci şi Bucur Chiriac, domnului porofesor universitar dr. Ion Rotaru, pictorului Dragoş Morărescu, scriitorilor şi oamenilor de cultură – de suflet adică – prezenţi ; îi mulţumesc mai ales lui Tudor Gheorghe, actorul, poetul şi interpretul desăvârşit al vremelnicei noastre pe-treceri prin lume!”

SPECTACOLUL CUVINTELOR

„Asist – spunea Radu Cârneci – cu uimire şi spaimă de prea mult frumos, la această întâlnire cu Marin Sorescu, clasicizându-se, din nou, pe saine însuşi. Ne aureolăm la aureola lui, ştiind că ziua şi noaptea poetului sunt mileniile. Mă bucur cu atât mai mult cu cât acest lucru se întâmplă în Buzăul nostru şi, mă rog lui Dumnezeu, ca dupăp moarte, să am şi eu o casă memorială, undeva în…Oltenia.” Vărsând „trei lacrimi din licoarea de împărtăşanie pentru iubita umbră”, profesorul universitar dr. Ion Rotaru a improvizat un spectacol; cel al cuvintelor din volumele „La Lilieci”, demonstrând că, nimeni: „nu s-a apropiat de sufletul ţăranului român, aşa cum a făcut-o Sorescu; Adrian Păunescu este grandilocvent şi retoric, Tomozei vine cu un balcanism lucrat, Ioan Alexandru parcă ţine predici, MARIN Preda este prea voluminos, Creangă – voios şi idilic, Dimitrie Cantemir – genial şi inabordabil…Pe când Sorescu este miezos şi profund; la el te trezeşti cu nişte vorbe care aruncă Bulzeştiul în centrul universului. Iată nume proprii: Ciocea, Ioana lu’ Mărăcine, Floarea Păunii (ai cărei boi, la înmormântare, « Plângeau de-a adevăratelea moarta », pe când « Plânsul oamenilor nu era nimic/ Parcă era ceva de formă »);altele: hoţii vin din Vulpeni, din Murgaşi, din Gaia, de peste tot. Ţărăncile descântă, până se plictiseşte boala de pololoială, de: gâţe, de cleştele capului, de dânsele, de-a aduce ţaica pe sus. Carul are: bleduri, obadă, răscol, stragalie. Un întreg dicţionar al cuvintelor pe care POETUL le-a strâns pe portativ, făcându-le să cânte. Toată această artă, dispreţuită şi învinsă de râsul care înţepeneşte gura, de reâsul din VACANŢA MARE a poporului român, va renaşte sau va muri odată cu noi.Doar el, POETUL, are privilegiul nemuririi…

FERESTRELE OARBE

Scriitorul Bucur Chiriac, cel care a vrut să dăruiască Buzăului o bună parte din agonisitul său suflet – fără să găsească un acoperiş pe măsura patrimoniului oferit – a înţeles că tot ce mai poate salva, pentru el şi pentru marele lui prieten, din tranziţia noastră spre nicăieri, sunt: „figurile totemice din apa Nehoiului şi zona de taină în care Marin Sorescu scrie, încă, poezia de dincolo de lumea noastră.” Dar – întrebare retorică după moartea soţiei poetului – cine va valorifica imensul tezaur artistic rămas în casa pustie de la Bucureşti ? Acum o casă cu ferestre oarbe, în curtea căreia urmele lui Codin (câinele) se devălmăşesc în văzduh, cu cele ale vulturilor cu gâturi strâmbe, pictate parcă de Amedeo Modigliani. „Marin Sorescu urcă acum – a câta oară – treptele acestei case cu parfum de epocă, ştiind ce face timpul cu tristele sărbători care sunt vieţile noastre.”Marin-Sorescu

NEMAIAUZITUL CÂNTEC

A urmat PETRECEREA, spectacol imaginat de Tudor Gheorghe şi Marin Sorescu, un spectacol în care lacrimile de cristal ale perfecţiunii nu au mai avut sens. Asta pentru că Tudor Gheorghe a plâns, în direct, cu lacrimi din apă şi sare, aşa cum numai EL ştia să mai plângă. Iar atunci când s-a stins brusc lumina întrebarea cutremurătoare a venit firesc: „Ne iei, Marine?”; O fracţiune de secundă mai târziu a fost din nou lumină. Ce era să facă poetul, acolo sus, foarte sus, cu bieţii de noi?

Articol etichetat cu:,

Care este gandul tau?