Margaret şi Kate Fox

FOX, Margaret şi Kate, au fost fiicele unui fermier metodist. Au 15 şi, respectiv, 12 ani, când familia lor se instalează, în 1847, într-o casă dintr-o mică localitate din Hydesville (statul New York). Casa era bântuită, din care cauză fusese abandonată de vechiul proprietar; dar celor două surori nu le pasă de asta. Dimpotrivă, ele se amuză şi îl numesc, nu fără umor, Copită-Despicată pe presupusul autor al trosniturilor şi deplasărilor de obiecte la care sunt martore. În anul următor, în noaptea de 31 martie, când zgomotele se intensifică, ca să-l sfideze pe cel care le tulbură liniştea, Kate îi cere să le răspundă la întrebări. Surpriză; Spiritul, cum îl numeşte doamna Fox, care ia lucrurile mai în serios decât fetele sale, nu se lasă rugat. El răspunde printr-o serie de lovituri care par semnificative. Intrigată, doamna Fox îi porunceşte să numere până la zece şi Copită-Despicată se execută. Ea îl întreabă dacă este om: tăcere totală. Sau spirit: un scârţâit. Trebuie să atribuim mamei, fetelor sau unui locuitor din Rochester, care era la curent cu zvonul, ideea de a citi alfabetul?

După literele pe care le pronunţă una sau alta dintre surori, Copită-Despicată reacţionează prin noi lovituri… Încet-încet, dialogul se stabileşte cu fantoma unui bărbat ce răspunde la numele de Charles Ryan, sau Charles Haynes, sau Charles B. Rosma, nu se ştie exact. Fantoma le povesteşte că, în timpul vieţii, a fost negustor ambulant şi tată a cinci copii; el le spune că a fost asasinat cu câţiva ani în urmă (cinci ani, precizează anumite surse) de un vecin sau un fost locatar al casei (şi aici mărturiile diferă). A fost îngropat în pivniţă. Se sapă şi se descoperă câteva oase şi fire de păr la aproximativ 1,50 metri adâncime. Fapt straniu: afirmaţiile lui Copită-Despicată vor fi confirmate 56 de ani mai târziu, când se va găsi un schelet sub unul dintre zidurile casei. În acelaşi timp, lângă el se va găsi şi o lădiţă de negustor care se păstrează şi astăzi la Lilydale, cartierul general al mişcării „spiritualiste” americane. În schimb, nu s-a putut afla cu certitudine starea civilă a negustorului.

Dorinţă de linişte sau de exploatare pe o scară mare a „descoperirii” făcute de surorile Fox? Sigur e că această poveste cu crima, ale cărei dovezi în epocă sunt departe de a fi întemeiate, discreditează familia, care, alungată din comunitatea metodistă, trebuie să părăsească locuinţa. Sora cea mai mare, Leah, se căsătoreşte cu Fish, un bărbat cu 20 de ani mai în vârstă, care îşi propune să scoată bani buni din talentul tinerelor. Cert e că familia se instalează la Rochester într-o casă somptuoasă, care devine sediul primului „Centru de consultaţii spiritiste Fox and Fish”. Aici darurile celor două surori, Margaret şi Kate, se amplifică. Loviturile nu încetează nici când ele lipsesc. În curând, un zvon se răspândeşte din om în om: pentru o sumă modestă poţi să comunici cu cei dragi dispăruţi. La 14 noiembrie 1849 se ţine la Rochester, cu tinerele surori, prima reuniune a ceea ce se numeşte în anglo-americană spiritualism. Apoi, însoţite de sora cea mai mare şi de mama lor, Margaret şi Kate străbat în lung şi-n lat Statele Unite şi, mai târziu, Anglia: gloria le însoţeşte.

Cei doi mediumi nu mai aşteaptă ca hazardul să le pună în legătură cu defuncţii; ele provoacă acest lucru, concentrându-şi atenţia asupra unor mese rotunde care încep să bată din picior sau să scârţâie de îndată ce un defunct vrea să intervină. Trebuie să mai adăugăm că nu toată lumea este de acord cu „noua religie”? Presa, în ansamblul ei, şi bisericile se arată total refractare la ceea ce una din discipolele lui Allan Kardec va numi spiritism. Disensiuni le opun pe cele două surori. În 1888, Margaret retractează. Anul următor, ea revine asupra uneia din declaraţii. Dar ce importanţă au aceste amănunte?!

Fenomenul la originea căruia se află Margaret şi Kate le-a depăşit. Mişcarea coboară pe coastele Europei şi se răspândeşte în lumea occidentală, în totalitatea ei. Mulţimi, dar şi somităţi sunt cucerite de această cauză; organizaţiile spiritiste devin tot mai numeroase; savanţi, şi nu dintre cei mai mici, se încrâncenează să dovedească existenţa obiectivă a fenomenelor paranormale induse de spiritism.

Articol etichetat cu:, , ,

Care este gandul tau?