Lumea negativă în care trăim şi efectele ei

Societatea în care trăim îşi pune amprenta asupra noastră chiar şi fără să vrem. Nu degeaba i se spune acestui secol “al vitezei”, pentru că trăim într-adevăr la viteze ameţitoare. Dar această “viteză” nu înseamnă neapărat progres. Din păcate, faptul că suntem mereu ocupaţi să ne câştigăm existenţa, să ne satisfacem hobby-urile etc. coboară între noi şi familia noastră o cortină, care duce adesea la interminabile probleme de comunicare şi în final la divorţ.

Societatea, stilul de viaţă ne impune un mod negativist de a privi lucrurile, ne transformă în persoane sedentare, care dupa 8 ore (sau poate mai multe) de stat la birou nu mai avem putere să ne petrecem ceva vreme în natură sau împreună cu cei mici.

Câteodată, fără să ne dăm seama, folosim cuvintele în sens negativ. Cuvintele – aceşti mesageri ai gândului şi sentimentelor noastre – sunt chinuite şi contorsionate, aşa încât sensul lor se schimbă. Ne sperie şi comentăm cu îngrijorare fenomenul infracţional, mereu în creştere, dar nu facem nimic să schimbăm lucrurile. Până să se schimbe societatea, trebuie să ne schimbăm noi înşine. Ar trebui să înţelegem care sunt cauzele cu ale căror efecte ne întâlnim în fiecare zi şi să găsim o cale să îndreptăm aceste lucruri.

Dacă nu cu gândul la ceilalţi – pentru că de ce să nu recunoaştem, noi oamenii suntem egoişti – măcar cu gândul la viitorul copiilor noştri. Fiecare îşi doreşte ce e mai bun pentru copilul lui, dar acest “mai bun” începe cu noi. Nu trebuie să aşteptăm să “ni se spună” în ce direcţie să mergem, sau ce anume să facem. Dacă noi facem ceea ce e mai bine şi mai corect pentru familia noastră, acesta se va propaga în câţiva ani în familia pe care şi-o va întemeia copilul nostru sau prin casele prietenilor noştri, care ne vor lua ca exemplu.

Cum să începem să îndreptăm lucrurile?

Simplu: să ne gândim un pic de unde pornesc “relele” în familia noastra. O să vedeţi că motivele sunt cât se poate de “banale”. Se spune că “cine seamănă tunete, culege furtună”, aşadar, primul sfat este să nu răspundeţi unei certe cu o alta. Trebuie să aveţi ceva mai multă răbdare cu partenera/partenerul şi copiii dumneavoastră. Familia este foarte importantă: ne dă siguranţă, ne ajută să ne împlinim, ne ajută în momentele grele, de ce nu i-am da şi noi importanţa cuvenită?

Un alt “rău” pe care îl putem “eradica” este televizorul. Da, nu vă miraţi! Acea cutie cu sunete şi imagini care se găseşte în fiecare casă, spun specialiştii că aduce mai mult rău decât bine. Mai ales pentru copii. Ştiţi şi dumneavoastră că violenţele (fizice sau verbale) de pe micul ecran coboară adesea în mijlocul familiei şi al prietenilor. De aceea e foarte important la ce ne uităm noi ca părinţi dar şi ce le permitem copiilor noştri să vadă. Mamele n-ar trebui sa folosească televizorul pe post de bonă pentru cei mici.

Chiar dacă nu avem prea mult timp, trebuie să ne învăţăm copiii să aibă o viaţă activă. Dacă îi lăsăm în faţa televizorului cu orele, o să le fie foarte greu să se integreze în societate, să-şi facă prieteni sau să comunice cu colegii de şcoală şi profesorii. Ba chiar s-ar putea ca nici temele să nu mai vrea să şi le facă pentru ca “este ceva frumos la televizor”. Ideal ar fi ca cei mici să cunoască importanţa unui program zilnic cât mai variat.

Un lucru grav, cu adevarat grav, pe care îl fac părinţii este să-şi critice aspru odraslele. Dragi părinţi, menirea voastră este să vă ajutaţi copii să-şi găsească drumul în viaţă, să-i ajutaţi să-şi pună în valoare talentul pe care îl are fiecare, nu să le demolaţi încrederea în sine. Dacă aplicaţi această “strategie”, e vremea ca lucrurile să se schimbe. Şi încă începând din clipa asta.

Un alt lucru important, pe care uneori părinţii îl neglijează (“nu pot să-i vorbesc copilului despre asta”) sau nu sesizează că e cu adevărat important, este cum să ne pregătim copiii, cum să preîntâmpinăm o posibilă agresiune secuală asupra lor. Nu trebuie să vă mai spun, că o astfel de întâmplare este o traumă care lasă urme adânci. Aşa că, haideţi să trecem peste “ruşine” şi să ne învăţăm copiii cum să reacţioneze în astfel de situaţii. Dacă sunteţi de părere că nu sunteţi chiar cel mai bun sfătuitor în materie, sau nu găsiţi cuvintele potrivite, mergeţi împreună la un consilier. Veţi vedea că a meritat efortul.

Copiii au nevoie de familie! Au nevoie de o atmosferă caldă, de echilibru şi, mai ales, au nevoie de ambii părinţi, pentru că fiecare îşi influenţează copilul într-un anumit fel. Persoanele care îşi cresc singure copiii ştiu bine la ce ma refer. Specialiştii au constatat că cei care au crescut fără să aiba tată, sau au avut unul care nu prea s-a implicat în educaţia lor, devin timizi, nesiguri şi retraşi.

Cei cărora le-au lipsit mamele stabilesc cu mare greutate relatii cu secul opus, nu ştiu să-şi exprime sentimentele şi sunt străini de treburile gospodăăeşti. Dacă vrem să ne creştem copiii ca pe niste învingători, trebuie să le fim alături. Trebuie să îi convingem că merită să aibă încredere în ei şi să privească lucrurile în mod pozitiv.