Ludwig Kahn – cititorul de hârtie

Germanul Ludwig Kahn (1874-1938) proceda la fel. De altfel, între cei doi exista mai mult decât o similitudine. În afara conflictelor lor cu justiţia şi a vieţii lor private destul de tumultuoase, ei erau capabili „să citească” formule matematice, fraze în limbi străine, al căror conţinut le scăpa. Kahn a fost obiectul multor controale, fără ca să poată fi prins înşelând când se limita la citirea documentelor ascunse.

Relatarea lui Eugene Osty (publicată în Revue metapsychique internaţionale, în martie-aprilie 1925) descrie bine modul de lucru al paragnostului:

„Domnul Kahn cere celor patru persoane să ia fiecare câte o bucată de hârtie albă, să scrie orice, fără să spună ceva, apoi să îndoaie foarte bine hârtiile. După aceea, iese din salon şi merge în vestibulul alăturat salonului în care ne aflam noi. Fiecare se aşează unde vrea şi scrie ce vrea pe bucata de hârtie.

Personal, iau din portmoneu un pătrat de 6 cm² aproximativ şi scriu pe genunchi cu spatele la uşa închisă şi la o distanţă de mai mulţi metri de ea. Când fiecare dintre noi şi-a îndoit hârtia cum a vrut, domnul Kahn e informat că totul este gata. Intră şi ne cere să ne aliniem în şir în următoarea ordine: Dr. Osty, părintele Leclainche, doamna Leclainche, doamna Vallee.

Fiecare ţine o hârtie strânsă într-o mână. Domnul Kahn cere doctorului Osty să ia toate hârtiile, să le amestece, apoi să dea câte una fiecăruia. După care, mergând în faţa doamnei Leclainche, domnul Kahn îi cere să atingă hârtia pe care o ţine în mână. Apoi o ia între degetul mare şi arătător şi, cu un gest rapid, o apasă pe frunte, i-o dă spunându-i: «S-a făcut.»

Hârtiile ţinute de părintele Leclainche, domnul Osty, doamna Vallee n-au fost niciun moment atinse de Kahn şi nu vor mai fi. Adaug că nici unul dintre noi, dată fiind asemănarea hârtiilor îndoite, nu ştie ce conţine hârtia pe care o strânge în mână”.

Procedând astfel, Ludwig Kahn spulberă bănuiala că ar putea să trişeze în faţa unei galerii pline cu spectatori care vor să-l prindă cu mâţa în sac. Abilitate supremă sau „har”? Niciodată, nimeni n-a descoperit „secretul”…

„Totul fiind astfel aranjat în două minute, domnul Kahn se aşează la aproximativ 1,50 m în faţa doctorului Osty, primul din rând. Stă în picioare, în mâna dreaptă ţine un creion, în cea stângă, o hârtie pe care creionul, mânuit cu înfrigurare, pare să scrie.

Şi, după aproape un minut de efort, a spus: «Aveţi în mână o frază pe care n-aţi scris-o. Aceasta este: «Cerul este negru.» Doamna Vallee, a treia în rând, a spus: «Eu am scris: Cerul este negru.» Deschid mâna şi desfac hârtia. Pe ea era scris cu creionul: Cerul este negru. Imediat, domnul Kahn se aşează în faţa părintelui Leclainche, al doilea în rând; schiţează câteva mişcări nervoase cu creionul pe hârtie şi spune: «Aveţi în mână hârtia pe care aţi scris-o. Pe ea scrie: Tuberculoza se datorează bacilului Koch.»

A spus asta repede, fără ezitare. Leclainche a despăturit hârtia. Pe ea scria: Tuberculoza se datorează bacilului Koch.”

Kahn îşi va multiplica reuşitele fără ca ele să poată fi explicate. Observatorii au presupus sau că el primea informaţiile chiar de la hârtie – dar prin ce operaţie intelectuală? – sau că le căuta în spiritul celui care le-a scris. Se crede adesea, într-adevăr, că clarviziunea ţine de telepatie, dar sunt cazuri, se pare, în care se cuvine să înlăturăm ipoteza transmiterii gândului…

Dacă nu aderăm la doctrinele spiritiste sau nu dăm crezare ideii de supravieţuire a spiritului după moarte (ceea ce suprima dintr-o dată întreaga problemă, cu condiţia să se presupună o posibilă comunicare intelectuală între cele două lumi), vom admite că există clarviziune pură din moment ce nicio fiinţă omenească n-a putut să fie spectatorul faptelor „percepute” de paragnost sau cunoscute de el în afara căii normale a simţurilor.

Psihometria sau divinaţia plecând de la un obiect ar putea să ne facă să credem că lucrurile posedă un fel de memorie ascunsă. Ca şi vechii magnetizatori, discipoli ai lui EA. Mesmer, ca şi hipnologii contemporani ai lui Bernheim şi Charcot, a crescut numărul psihiştilor care induc în subiecţii lor somnambuli o stare de conştientă proprie, după părerea lor, cuprinderii acestei acumulări de informaţii în lucruri, pe care ei o identifică cu un fenomen de remanentă, bine cunoscut în fizică.

După cum se ştie, magnetizarea unui corp feromagnetic nu este niciodată determinată în întregime de valoarea actuală a câmpului magnetic, şi remanenta – sau histerezis – constă în persistenţa parţială, în anumite condiţii, a unor influenţe anterioare. Acum pare sigur că aşa cum nu există în obiectele încredinţate sagacităţii ghicitorilor elemente susceptibile să semene cu nişte efluvii sau unde, nu există, ca să le corespundă, receptori senzoriali în corpul omenesc.

Lucrările lui Reichenbach, Albert de Rochas — şi ale altora —, care tind să demonstreze realitatea materială a unui fluid sau a unei vibraţii oarecare (od, eter etc), sunt inacceptabile.

<< Partea 1Partea 2 >>

Articol etichetat cu:, , ,

Care este gandul tau?