La Bamiyan, un sanctuar ameninţat

Memorii din 1997

Bamiyan este o vale lungă de 15 km şi largă de 2-3 km, prinsă în cleştii munţilor, o vale stigmatizată de un destin al izolării. Ca să ajungi aici, la o altitudine de 2000 m, trebuie să urci poteci strâmte şi sinuoase. Un parcurs „iniţiatic”, mai periculos decât desertul sau ţinuturile glaciale, bântuit de nori îngheţaţi şi zăpezi nebune. Când ai ajuns însă în Bamiyan eşti învăluit de un spectru amplu de culori. De verdele salciilor şi al plopilor care acoperă fundalul văii, de ocrul, siena şi roşul grenat al munţilor. Şi în dreptul falezei de stâncă, doi colosi Buddha de 55 m şi 38 m, ciuruiţi de grote artificiale, mici sanctuare, mănăstiri şi săli de rugăciune animate de fresce în culori vii, doi colosi apocaliptici gata să-ţi ofere graţia budistă.

Istoria religioasă a locului pare să debuteze spre sfârşitul secolului I, perioadă legată de sceptrul regelui Kanishka, convertit la budism, a cărui autoritate s-a extins până în Indii şi deşertul Gobi. Finanţarea construcţiei templelor s-a datorat însă negustorilor înstăriţi care treceau pe aici şi care aveau nevoie, pentru bunul mers al afacerilor, de zei protectori. Donaţiile lor au fost extrem de generoase pentru că au gasit un loc care le garanta prosperitatea.buddha

A fost aleasa partea cea mai solida a falezei pentru a modela statui indestructibile. La constructia imensului sanctuar au trudit numeroase generaţii. Marele Buddha a fost construit prin secolele 5-6. El a fost martor, în 1222, la trecerea sângeroasă a lui Gengis Khan, cel care, pentru a-şi răzbuna fiul ucis într-o luptă, a ordonat exterminarea localnicilor. Se spune că locurile presărate altădată cu cadavre sunt răscolite de gemetele celor ucişi. Mai ales în nopţile în care armele moderne amuţesc. Prezentul este însă mai nemilos decât trecutul.

Astfel, unul dintre cele mai fascinante şi mai puţin cunoscute lăcaşuri de cultură budistă din lume se află în mare pericol. Bamiyan a devenit teatrul de înfruntări între siiti şi talibani, aflaţi într-un război civil care sfâşie Afganistanul. Dar, vai, chiliile călugărilor, săpate în trupul lui Buddha, au devenit depozite de arme şi muniţii… în aceste locuri sfinte, profanate de răpăitul armelor kalaşnikov şi de flăcările rachetelor, s-au construit tabere militare. Puţinii vizitatori care s-au încumetat să ajungă aici au fost martori ai unor evenimente alarmante. Ei au fost cei care au avertizat: unul din cele mai spectaculoase lăcaşuri budiste din lume e pe cale de dispariţie, devorat de intemperii, războaie şi vandalism.

Cu câţiva ani în urmă, o căpetenie militară promitea că va arunca în aer statuile pentru simplul motiv ca n-ar fi islamice. Forţele binelui s-au reunit însă sub patronajul UNESCO care a lansat apeluri energice pentru salvarea extraordinarului patrimoniu cultural. Autorităţile din Afganistan s-au îmblânzit. Dinamita va avea o altă destinaţie. Ce se va întâmpla însă cu acest loc „uitat” de lumea civilizată? Istoria, de cele mai multe ori necontrolată, va decide.

Articol etichetat cu:

Care este gandul tau?