Documentar despre Beatles: „John Lennon a fost fan al corporaţiilor”

Într-un documentar despre Beatles proaspăt apărut în America (The Beatles: Eight Days a Week – 2016 ), John Lennon este acuzat ca şi cum ar fi un republican sau cel puţin un iubitor al republicanilor. De ce ar deranja asta? Păi am înţeles că republicanii sunt precum satana, iar democraţii sunt precum cei din rai, iar muzica lui John Lennon e ca şi cum ar veni din rai sau din dorinţa de a promova raiul, iar ideea cum că el este un fan al republicanilor, pare a fi o mare problemă cu privire la viaţa sa.

Documentarul despre trupa Beatles a câștigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj muzical și cel mai bun documentar muzical. Punctând conceptul muzical, documentarul „scoate mingea la fileu” cu idei cum că John Lennon ar fi făcut afirmaţii de apreciere şi susţinere faţă de preşedintele american Ronald Reagan (un renumit republican). Se presupune chiar că prin 1970 John Lennon a fost cooptat în gaşca de republicani şi în planurile lor de a devasta lumea printr-o formă de guvernare opusă democraţiei actuale!

Un foarte apreciat documentar despre Beatles sugerează John Lennon a fost un mason iubitor de corporatism?

Se știe cum că majoritatea republicanilor erau, sunt și vor fi majoritatea masoni, deci John Lennon cooptat de ei = John Lennon a fost mason! Republicanii, mari iubitori de corporatism, sunt niște bogatași prea puțin intelectuali, ci mai mult chiaburi din neam în neam. În raportul acesta, Republicanii din America versus John Lennon mare pacifist, lipsește o verigă. Chiar dacă nu o cunoaștem exact care este, știm ca ea există! Și ce dacă John Lennon a fost parte dintr-un plan…?

Să privim totuși arta prin ochii de artist, și să iubim ceea ce este de iubit. Căci ce știm despre John Lennon, nu ne vor spune nici americanii, nici ziarele, nici un documentar despre Beatles, nici publicitatea-i post-mortem, ci muzica lui!

Articol etichetat cu:

Ganduri si impresii pentru "Documentar despre Beatles: „John Lennon a fost fan al corporaţiilor”":

  1. Jorjette C Eu_Pseudonim

Care este gandul tau?