Fascinantele Insule Galapagos – o lecție de ecologie

Călătoria lui Charles Darwin în 1835, la bordul vasului Beagle, a fixat arhipelagul Galapagos ca un punct important pe harta lumii, din această călătorie rezultând teoria evoluției speciilor. Arhipelagul fusese descoperit de Tomas de Berlanga, episcop de Panama, în 1535 și vizitat apoi de marinari, pirați și aventurieri în secolele XVIII și XIX. Corăbiile acestora fuseseră umplute cu o rezervă de hrană unică: mii de broaște țestoase uriașe – în spaniolă galapagos – ceea ce a dat numele arhipelagului format din insule vulcanice.

Situate în apropierea ecuatorului, scăldat de ape calde, insulele Galapagos suferă și influența curenților reci din nord, fiind populate de o serie de specii sosite probabil în timpuri străvechi din America de Sud. Ecuadorul, căruia i-a fost anexat arhipelagul în 1832, l-a declarat în 1959 parc național.

Din fauna atât de ciudată și diversă trebuiesc menționate broaștele gigant, unele cântărind mai mult de 270 kg. Odinioară erau în jur de 250000, dar acum numărul lor s-a redus la 150000, făcându-se serioase eforturi pentru conservarea speciilor existente.

Insulele Galapagos – Artă și culoare

Reptilele amintesc de dinozaurii de odinioară. Iguanele de pe țărm au un prieten de nădejde în micuța pasăre cântătoare care, grijulie, le curăță pielea de paraziți. Aceste iguane au o mare capacitate de rezistență în apă, fiind, spre exemplu, capabile să stea scufundate mai bine de 30 de minute la 12 metri adâncime.

La țărmul mării, masculii aparținând unei specii de pescăruși luptă violent pentru apărarea teritoriului sub privirile admirative ale femelelor. Când un rival este învins, gușa roșie a învingătorului se umflă luând forma unei inimi uriașe. Pelicanii și crocodilii populează, de asemenea, insulele Ferdinand și Isabela, iar leii de mare și delfinii se simt bine în golful Espagnola.

Păsări cu cioc ascuțit reprezintă adevărați vampiri, iar ciocănitorile își ajută în mod frecvent puii să iasă din ouă.

Pentru conservarea acestor minuni, în mijlocul cărora a pătruns omul, a fost semnată în 1986 o lege interzicând poluarea și orice intervenție în acest colț de rai, mândrie a Ecuadorului și a întregii lumi.

Mai nou, primul vas cu propulsie solară a acostat la Galapagos și încearcă să convingă oamenii de beneficiile energiei ecologice – insulele Galapagos fiind o destinație foarte potrivită deoarece oamenii de acolo sunt preocupați mai mult ca alții de ecologie.

Articol etichetat cu:,

Ganduri si impresii pentru "Fascinantele Insule Galapagos – o lecție de ecologie":

  1. Jorjette C Laurentiu
  2. Jorjette C Laurentiu
  3. Jorjette C Cristina

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.