Initierea masonica ori trecerea de la profan la sacru

A fi iniţiat, se spune adesea, înseamnă „a fi pus pe calea” unui adevăr ocult care nu este uşor de perceput pentru toată lumea. Cum subliniază Mircea Eliade, sunt mai multe feluri de iniţieri, şi ritualurile care le însoţesc alcătuiesc trei categorii:

  1. Cele care marchează intrarea într-o societate secretă, o confrerie, o comunitate religioasă;
  2. Cele care implică acceptarea unei vocaţii mistice (de tip şamanic, de exemplu) cu sau fără posesie sau extaz;
  3. Cele care permit trecerea de Ia starea de copil la cea de adolescent sau adult.

Daca este adevărat că ritualurile de trecere, care se adresează unei categorii anume de vârstă (de exemplu, cel mai adesea, pubertatea), răspund acestei definiţii, iniţierea nu oferă obligatoriu un adevăr ocult, un secret de aceeaşi amploare pentru fiecare din cazurile avute în vedere. Adolescenţii care sunt supuşi iniţierii acced doar la un statut social diferit, cel de adult şi membru deplin al grupului. Aici iniţierea are o funcţie educativă; în societăţile tradiţionale, viitorii iniţiaţi află de la cei bătrâni istoria clanului, faptele de vitejie ale strămoşilor, semnificaţia măştilor şi a semnelor, ierarhia valorilor tradiţionale, sensul simbolurilor. Când este însoţită de circumcizie sau de excizie, de scarificări diverse care socializează individul „marcându-l”, iniţierea are, în definitiv, numai o valoare de integrare în comunitate, în credinţele şi interdicţiile ei. Ea are o funcţie normativa.

Initierea masonică

initierea masonicaÎn societăţile secrete, care fac din secret nucleul însuşi al demersului iniţiatic, lucrurile stau altfel. Este, ca să spunem aşa, o transformare şi această transformare, printr-o conduită de purificare şi printr-o suită de operaţii simbolice (cf., de exemplu, probele pe care le trece viitorul companion în masonerie), favorizează trecerea de la un stadiu socotit inferior la un altul, presupus superior. După modelul lui C.G. Jung, această iniţiere poate fi descrisă ca o trecere obligatorie printr-o regresie la viaţa prenatală. Neofitul este condus mai întâi în „centrul Pământului”, în chiar „matricea creaţiei”, într-o cavernă sau o „cameră de reflecţie”, procedându-se prin trepte succesive („grade”).

Totul se petrece ca şi cum – asemenea orizontului care se îndepărtează pe măsură ce înaintezi — secretul (de altfel, care secret?) se sustrage pe măsură ce francmasonul îl presează tot mai strâns… Asta pentru că secretul este o experienţă existenţială, cea mai inexprimabilă dintre toate. Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în ritualurile de trecere pubertare, aici doxa este pusă între paranteze. Nu se face învăţarea normelor care guvernează viaţa în comunitate: mai degrabă pui stăpânire pe tine însuţi. Individul este curăţat de obscurităţile care îl împiedicau să devină ceea ce este.

„Devino ce eşti”, spunea Goethe.

Dacă în ritualurile magice subiectul cunoaşte şi o nouă iniţiere, asta se întâmplă numai în scopul de a se opera în el joncţiunea între forţele naturale şi puterile supranaturale. Iniţierea este rezervată unor tehnicieni tămăduitori, vraci, vrăjitori şi, mai ales, şamani. Ea presupune, ea cere chiar, trecerea de la profan la sacru.

Articol etichetat cu:, ,

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.