Infidelitatea – problemă a societății contemporane?

Infidelitatea

Constatăm că infidelitatea reprezintă o problemă tot mai actuală a societăţii contemporane, identificând o varietate de forme şi termeni pentru a le descrie: trădare, înşelare, aventură sexuală, aventură extra-conjugală, infidelitate emoţională. Putem defini infidelitatea la modul generic ca fiind violarea încrederii de către unul din partenerii aflaţi într-o relaţie monogamă, care are o legătură nepotrivită cu o persoană din afara relaţiei. Astfel, infidelitatea poate fi orice formă de ataşament sexual sau emoţional manifestat faţă de o persoană din afara relaţiei de cuplu.

Infidelitatea poate fi corelată cu calitatea vieţii de cuplu. Aceasta din urmă este determinată, aproape în totalitate, de calitatea personalităţii fiecărui partener şi în mai mică măsură (deşi nu neglijabilă) de mediul social în care cei doi îşi desfăşoară activitatea. Pentru a se împlini, “dragostea trebuie să unească două personalităţi complete, două întreguri armonioase, din toate punctele de vedere, conştiente de ceea ce dau şi primesc, de ce pot realiza printr-o răspundere şi o îndatorire liber asumată” (Adriana Deculescu, Dragostea, Ed. Medicală, Bucureşti, 1971, pg.227).

La începutul relaţiei, cei doi parteneri pornesc cu convingerea că nimeni şi nimic nu vor putea sta în calea dragostei, având motivaţii şi dorinţe intense de a depăşi obstacolele şi de a lupta pentru dragostea lor,. Motive şi obstacole există, începând de la aşa-numitele nepotriviri de interese, şi până la incapacitatea celor doi parteneri de a se adapta la viaţa în doi, de a renunţa la unele activităţi personale în favoarea celor conjugale sau de a-şi păstra calmul în timpul conflictelor inerente unei relatii. Viaţa în doi reprezintă atât un mare avantaj, dar şi cel mai mare dezavantaj. Rolul jucat de fiecare în cuplu şi implicarea disproporţionată în viaţa de relaţie sunt probleme care se întîlnesc în cele mai multe relatii şi se reflectă prin modul în care sînt marcate diferitele momente importante, prin ataşamentul mai ridicat faţă de familia de provenienţă decît faţă de partener, prin comportamentul faţă de alte persoane de sex opus, dar şi prin aştepările partenerilor privind relaţia.

Problema centrală pe care infidelitatea o ridică, şi pe care cei mai mulţi parteneri caută sa o rezolve, ţine de infidelitatea cauzelor, “legăturii” sau realţiei extramaritale. Ce s-a întâmplat înăuntrul relaţiei astefel încât unul s-a orientat spre altcineva? De ce trebuie să se întâmple asta şi cine este vinovat? Explicaţiile oferite de partenerii infideli sunt de o mare varietate. Ele acoperă o gamă largă de la cucerire şi rebeliune până la dorinţa de a-l face pe celălalt gelos şi a-i atrage atenţia. Într-un studiu din 1974 (Conscious and unconscious factors in Marital Infidelity ), psihologii clinicieni Green şi Lustig au găsit printre cele mai frecvente morive frustrarea sexuală, curiozitatea, dorinţa de răzbunare, plictiseala şi nevoia de recunoasştere, iar Anthonz Thompson în Journal of Marriage Therapy (1984) arată că dezvoltarea unei relatii în afara cuplului este cu atât mai probabilă cu cât frecvenţa şi calitatea relaţiei sexuale în cuplu sunt mai scăzute.

Infidelitatea nu i se întâmplă cuiva, ci este ceva ce se produce între doi oameni. Simpla existenţă a legăturii extramaritale indică un dezechilibru în sistemul emoţional al cuplului. Nu mai există intimitate, dar nu în sensul cinelor romantice sau al fascinaţiei sexuale, ci în sensul că abilitatea indivizilor de a se comunica pe ei înşişi, de a vobi despre trăirile, nevoile şi dorinţele lor, de a asculta şi înţelege este alterată sau anulată.Infidelitatea între doi oameni nu poate fi concepută în afara libertăţii. Iubirea şi libertatea sunt precum cele doua feţe ale unei monezi sau precum două nume ale aceluiaşi lucru. Când libertatea este distrusă e imposibil ca iubirea să mai existe. Invers, iubirea nu poate distruge libertatea, ci să o amplifice, să o rafineze, să o dezvolte.

Există o probabilitate crescută de producere a infidelităţii în condiţiile în care insatisfacţia sexuală şi afectivă este constantă, trenantă. Dar există şi o predispoziţie pentru producerea infidelităţii, generetă de întâlnirea între o anumită trăsătură de personalitate şi o anumită conjunctură socială. G. Tordjman (apud Mitrofan. I; 1989) conturează o interesantă microtipologie a persoanelor candidate la infidelitate, din perspectiva mecanismelor inconştiente ale eului şi a fixaţiilor sale oedipiene.
La Freud, iubirea este întotdeauna ambivalentă. Ceea ce uzual numim iubire, conţine întotdeauna şi ură, una dintre funcţiile iubirii este de a face ca ura să fie inofensiva. Iubirea singură este oarecum o abstracţie nerealistă. In 1922 Freud vorbeşte despre gelozie asemănând-o cu doliul. La indivizii la care ea nu se manifestă, acesta a tras concluzia ca ea există în viaţa psihică inconştientă însă este supusă unei refulări puternice. Acolo unde ea se manifestă intens şi anormal, se poate clasifica pe trei nivele: concurenţială sau normală, proiectată şi delirantă. Gelozia joacă un rol important în infidelitate. Gelozia proiectată provine din propria infidelitate avută deja sau din impulsuri spre infidelitate care cad sub refulare. Prin proiecţie, aici se inţelege ca sentimentele, însuşirile, dorinţele resprinse sunt transferate în afară, la o altă persoană. Se proiectează propriul impuls spre infidelitate:”Nu eu sunt infidel, ci ea, respectiv el este.” După cum arată Freud, este mai uşor să-i atribui celuilalt infidelitatea şi să te simţi rănit de ea, decât să ţi-o asumi şi s-o prelucrezi. Pentru a putea face acest lucru, ar trebui sa fii conştient de faptul că oricarui om îi este greu să-şi respecte promisiunea de fidelitate. Teza psihanalizei spune ca nimeni care este gelos ca adult nu traieşte această stare pentru prima oară. În copilarie, odată cu complexul Oedip, fiecare copil are experienţa dureroasă, în care părinţii nu pot fi pe lungă durată doar pentru copil, disponibili total, ceea ce duce la renunţarea pretenţiilor nerealiste. În cazul ideal, copilul este susţinut de dragostea rezistentă a ambilor părinţi care nu-i vor lua în nume de rău pretenţiile sale, stăruinţele la exclusivitate, ci îl vor ajuta să parcurgă această perioadă în unele privinte grea, patimaşă, considerand-o o experienţă normală şi necesară pentru asimilare în bagajul inconştientului. Căci aici sunt depozitate toate rezultatele copilăriei iar ele ne influenţează viaţa de adult.

În gelozie-infidelitate, regăsim lupta conjugală pentru putere în care jocul este formulat: “sunt atât de gelos/geloasa doar fiindca tu esti infidela/infidel “ iar la celălalt: “sunt atât de infidel/infidelă pentru ca esti tu atat de geloasă/gelos”. Pe de o parte, acţiunea dorinţelor de libertate şi temerile de desparţire, pe de altă parte, dorinţele de apropiere şi aspiraţia despărtirii trebuie privite ca ceva ce stau la baza foarte multor procese relaţionale legate de gelozie.

Făcând o comparaţie cu motivaţia care stătea în trecut la baza căsătoriei şi anume în principal argumentele de ordin financiar sau funciar, Iolanda Mitrofan face o observaţie pertinentă referitoare la incompatibilităţile fizice şi psihice între cei doi parteneri, aspect care conducea şi motiva într-o măsură destul de mare extraconjugalitatea dar care nu mai explică acest lucru în prezent, având în vedere că decizia de căsătorie sau de a iniţia o relaţie aparţine în exclusivitate nouă. Astfel, aşezând pasiunea pe primul plan, iubirea şi satisfacţia, ne întrebăm asupra motivaţiei de a înşela. O posibilă explicaţie ar putea fi aceea conform căreia diversificarea şi îmbogăţirea relatiilor interpersonal sporeşte şansa de a întâlni o persoană de care să ne simţim atraşi. Pe de altă parte, riscul pe care îl presupune infidelitatea aduce o notă de imprevizibil, de incitare. La acest aspect se adaugă cel legat de rutinizarea vieţii în doi, de credinţa că este mai simplu şi totodată mai comod să găseşti alinare în braţele unei persoane de sex opus pe care nu o cunoşti atât de bine, decât să încerci să aprinzi flacăra pasiunii în relaţia curentă. Şi societatea contemporană promovează valori precum sexualitatea, erotismul, spiritual de aventură şi nevoia de a fi infidel fiind transformat din acest punct de vedere cu o dorinţă de a fi consonant cu societatea în care trăim şi nu neapărat pentru că partenerul nu ne-ar satisface.

Paradoxal, în relaţia temporară în care se implică persoana infidel, aceasta tinde să acorde toată energia de care este capabil, să ofere pasiune, să se implice mult mai mult decât o face în relaţia curentă. Acesta este şi motivul pentru care amanţii sau amantele doresc ca persoana infidelă să părăsească relaţia stabilă si să se implice total în ceea ce s-a numit o aventură sau o legătură provizorie. Tot atunci, aceştia vor descoperi că pasiunea nu poate fi de ajuns pentru a rupe o relaţie care are şi alte fundamente.
Psihoterapia reprezintă o modalitate optimă de a aborda această problematic în cazul cuplurilor care se confruntă cu aceasta.
Psihoterapeut,
Roxana Dumitru

Articol etichetat cu:

Care este gandul tau?