Încorporarea spiritelor – tehnica voluntară practicată de samani

Specialiştii care s-au interesat de şamanism, încă de la începutul secolului, au văzut în el un fenomen magico-rcligios. Se înşelau asimilându-l unui sistem religios elaborat, stabilit după dogme, bazat pe rituri, jalonat de ceremonii celebrate la date fixe, în cinstea unor zei catalogaţi cu grijă.

Nefiind întemeiat decât pe certitudinea că există un spaţiu supranatural în care se poate pătrunde cu ajutorul unei serii de tehnici de încercare, şamanismul s-a acomodat cu orice fel de credinţă şi, la nevoie, a şi adoptat-o. De ce nu? Magia, de care şamanii se slujesc pentru a acţiona direct asupra oamenilor, zeilor şi naturii, e liberă să se dezvolte şi să se exercite în afara oricărei credinţe stereotipe. Scopul ei nu e decât acela de a mări puterea omului, de îndată ce acesta a luat cunoştinţă de imensele puteri pe care le are. Cea mai mare dintre toate e, fără îndoială, imaginaţia sa, în sensul în care Paracelsus înţelegea acest termen, adică capacitatea de a trece dincolo de sine. dincolo de viaţa banală şi cotidiană (Colin Wilson – Ocultul)

Însă magia nu se învaţă precum gramatica. Ea reclamă tehnici care sunt, în sensul strict al cuvântului, extraordinare şi greu de urmat. Ea face apel la Forţe ce nu se lasă îmblânzite fără să se apere, puterea lor nefiind egală decât cu agresivitatea lor.

 

initiere-in-samanismCând şamanul a sfârşit cu această ucenicie – iniţierea -. tot timpul atât de dură şi de crudă. încât aspiranţii slab înarmaţi psihic îşi pierd raţiunea sau viaţa, el obţine reuşite în faţa cărora logica se răscoală…Se duce cu spiritul în domeniul astral unde se întreţine cu zeii, cu forţele, cu şamanii morţi… îşi protejează clanul… Zboară prin văzduh… Trece prin foc… Invocă ploaia sau soarele. îi îndrumă pe răposaţi în regiunile subpământene… îi vindecă pe bolnavi.

Pentru profan, a crede în asemenea minuni sau măcar a admite că ele pot exista e ridicol. Cu toate acestea, în Rusia şi în Statele Unite, s-au făcut cercetări în legătură cu unele din aceste minuni, cum ar fi telepatia sau previziunea viitorului. Însă cercetătorii nu s-au interesat de ele decât în măsura în care, după încercări repetate, vor descoperi mecanismul „puterilor miraculoase”, astfel încât omul să ajungă într-o bună zi să-şi raţionalizeze iraţionalul care tocmai caută să scape oricărui control.

Capacitatea de a se întreţine cu Spiritele nu este privilegiul exclusiv al şamanului. Dintotdeauna, au existat, în mijlocul fiecărei societăţi, al fiecărei civilizaţii, atât primitive cât şi avansate, oameni în relaţie cu Celălalt Tărâm. Povestirile tradiţionale depun mărturie. Şi astăzi, medium-urile, care sunt inspiraţi moderni, se află în contact cu Spiritele care li se arată. Problema e să ştim dacă ei controlează Forţele ce-i animă sau dacă, dimpotrivă, sunt posedaţi de ele. în timp ce, pentru şaman, chestiunea posesiunii nu se pune. Spre deosebire de posedaţii vulgari, care suportă dar nu controlează, el nu se lasă niciodată surprins de o forţă, oricât de puternică ar fi ea. În relatiile „cotidiene” pe care şamanul le întreţine cu Spiritele al căror manipulator este, dar niciodată instrument, vorbeşte mai mult în calitate de stăpân decât de solicitant. În cazul lui, nu există posesiune, există încorporare.

Vorbim de încorporare când o Entitate pune stăpânire pe corpul mediumului cât timp îi trebuie ca să transmită unul sau mai multe mesaje. În cazul acesta, încorporarea e pasivă. Mediumul aşteptă ca un Spirit să-l aleagă, să se manifeste prin el şi să lase loc altcuiva.

Şamanul domină lesne această situaţie. Pentru el, încorporarea e voluntară, cerută. Pentru misiunile ce i se cer, nu-i ajung numai forţele omeneşti. Are nevoie de unul sau mai multe Spirite ca să-l asiste. Cunoaşte aceste Spirite, le cheamă unul câte unul, le încorporează succesiv pentru ca ele să-l ajute să depăşească piedicile ivite în calea lui, să dejoace manevrele şi aviditatea Demonilor(abassy) ce se grăbesc să-l ducă la pierzanie. Apoi, când a terminat cu ele, le îndeamnă să se întoarcă în Spaţiile de unde au venit.calatoria-samanica-ritual-transa

 

Încorporarea nu e singura tehnică pe care şamanul o foloseşte ca să stabilească o legătură între lumile invizibile şi a noastră. Printre ele, există una în care e specialist: transa sau dedublarea sau extazul.

Şamanul creează această legătură disociind momentan şi voluntar corpul său de spirit. Primul rămâne fără cunoştinţă şi sensibilitate la locul experienţei (corpul), cel de-al doilea (spiritul) se îndreaptă, fără ca distanţa sau timpul să intervină, în spaţiile inferioare sau superioare unde misiunea sa se cerc îndeplinită. În această situaţie excepţională, el este „maestrul extazului”, cum îl numeşte Mircca Eliade (Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului), căci se găseşte în legătură directă cu forţele celeste sau infernale şi provoacă fenomene la fel de dificile, încât sunt socotite miracole de către spiritul cartezian. Cu toate acestea, martori demni de crezare, ca Sirokogorov, singurul care a studiat şamanismul în contextul său psihic, şi exploratorul Rasmussen le-au descris şi înfăţişat în operele lor.

Traducere după Mario Mercier – Şamanism şi şamani – Colecţia Ezoterism

Articol etichetat cu:, , ,

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.