Iertarea, iartă pentru a depăşi suferinţa şi frica

Îmi spunea Adriana într-un email să scriu un articol care să cuprindă sfaturi concrete pentru “noi cei care nu putem sau nu mai ştim să iertăm”. Aproape că mi s-a părut ironic, dar m-am gândit că mulţi dintre cei care predică despre cuvintul lui Dumnezeu (Biblia), cei care împărtăşesc din culturile vechi, şi nu doar ei, vorbesc toţi despre iertare ca fiind calea de a atinge noi oamenii un stadiu de sus al evoluţiei noastre.

Experienţa mea nu este destul de vastă încât să spun prea multe despre iertările mele, dar spun ce până acum am făcut pentru mine şi pentru viaţa mea.

Iertarea am început să o orientez în mine. Mi-am dat seama că nu trebuie să iert pe cineva dacă nu m-am iertat pe mine. Dacă nu este implicat un cineva, este şi mai crudă iertarea căci uneori nu văd ce trebuie să iert la mine. Întâmplările aproape de fiecare dată îmi aduc un gând de iertare, să mă iert că am judecat pe cineva, să mă iert că îmi fac rău cu toate prostiile dăunătoare de care sunt conştient, să mă iert că nu sunt fericit şi cad pradă gândurilor de multe ori uitând de suflet.

Iert căci nu am ce altceva să fac mai bun pentru mine. O supărare ştiu că nu vine din suflet ci din ego, din minte, din conştiinţă, din raţiunea care mă împiedică de multe ori să privesc în jurul meu fără aşteptări. De ce nu ai putea ierta pe cineva dacă înţelegi suferinţa din el, înţelegi trauma sa umană care l-a făcut să facă acel lucru ţie? Nu ierţi pentru că fals crezi că “ţi-a rănit sufletul”, adevărul fiind că ţi-a rănit orgoliul. Fizic, ai suferit căci el este ceea ce stă între două suflete, fizicul.

Înţelepciunea este primul pas către iertare. Ştiu mulţi oameni care nu iartă pentru că spun că li s-a făcut rău. Spun că nu pot uita ce li s-a întâmplat şi de aceea nu pot ierta. Iertarea nu înseamnă să uiţi, iar dacă ţii minte şi dacă şi acum suferi numai amintindu-ţi este clar că faţă de acest moment tu nu ai trecut cu bine, nu ai învăţat nimic. Să ne întoarcem să retrăim momentele de suferinţă, de traumă, de deznădejde, de frică, dar nu simplu, suferind din nou, ci aducând cu noi o înţelegere ce numai un suflet pentru un alt suflet o poate avea.

Avem în jurul nostru înţelepciunea de a depăşi acest punct al iertării, să facem iertarea să fie un prilej de împăcare cu cei din jur şi cu noi înşine, cu trecutul nostru, al oamenilor. Înţelepciunea eu am găsit-o în a înţelege suferinţa ce a cauzat ca acea persoană să fie aşa cum a fost. Dându-mi seama de ce a făcut ce a făcut nu am putut să nu iert. De multe ori mi-am dat seama că unii oameni fac rău altor oameni şi ei nu ştiu de ce fac rău. Îmi amintesc de o scenă din filmul “Powder” când un tânăr îl agresa pe Powder şi îi luase pălăria, bruscându-l şi abordând o atitudine dură, superioară, violentă. Powder, fiind capabil să-i citească mintea, i-a spus ceea ce tatăl lui când era mic îi spusese, coincidenţa face că erau aceleaşi vorbe pe care el le folosea asupra lui Powder. Poştiul nu ştia, dar şi-a amintit imediat. Nu a renunţat, ci s-a supărat şi mai tare şi a devenit şi mai violent. A fost modul egoului său de a se apăra atunci când a fost demascată falsa sa originalitate. Noi oamenii în originalitate să spun aşa, noi nu suntem răi, dobândim această virtute pe parcursul vieţii, firesc, pentru că nu suntem învăţaţi de câtre părinţi cum să depăşim anumite momente, cum să le înţelegem şi cum să le orientăm în noi acele experienţe prin care trecem de mici. Părinţii nici ei nu ştiu pentru că şi ei duc aceleaşi probleme în spate de mici, de aceea uneori suntem adulţi cu exact aceleaşi moduri de a opera în viaţa precum părinţii.

Văd unii copii mici care folosesc cuvinte pe care le aud de la părinţi, nu le înţeleg profunzimea dar le folosesc cu încredere, şi atitudinea lor este valabilă la fel, o iau de la părinţi de multe ori. Să iertăm chiar nu ne învaţă nimeni!

iertarea pentru a depasi suferinta

Când eram mic mergeam des la biserică, dar deşi mi se vorbea de iertare nu mă învăţa nimeni cum să iert. În Biblie nu se spune nimic despre iertare, se vorbeşte doar de suferinţa credincioşilor, a sfinţilor, şi că trebuie să iertăm precum Dumnezeu ne iartă pe noi. Dacă am aduce în realitatea de acum această iertare, după cum văd în jurul meu, Dumnezeu nu mai are loc, dar măcar să iertăm pentru a înţelege mai mult.

Cu fiecare iertare a mea ceva în viaţa ce o trăiesc s-a schimbat. Aproape la fiecare ritual shamanic am avut parte de un moment de iertare ceea ce coincide cu un moment de vindecare. După fiecare iertare eram mai plin de mine, de energie de care aveam nevoie de ea acum în prezent, dar pe care o ţineam în trecut în momente cu care nu mă împăcasem cu care nu eram în pace şi în echilibru.

Iubirea te apropie de momentul împăcării, şi inevitabil din cauză că sentimentele sunt profunde până la lacrimi, iertarea este ceva ce nu poate fi ocolit. Există seminarii la care vin oameni bolnavi cu sufletul, cu probleme foarte grave de sănătate, şi ajung în punctul în care plâng pentru că capătă înţelegerea, încep să vadă ceea ce nu vedeau. În unele ritualuri li se ia de pe ochi pânza şi ei văd că nu sunt aşa cum credeau că sunt. Când te recunoşti, când te vezi cum eşti, nu-ţi place dacă nu eşti fericit şi nu eşti mulţumit, de aceea vei vrea să îndrepţi asta, şi mereu oamenii pe care i-am întâlnit au plecat acasă schimbaţi sau cu gândul de a schimba ceva.

Îmi aduc aminte că i-am cerut mamei mele iertare după ce participasem la un ritual shamanic. O invinuisem pentru faptele mele, pentru deciziile mele, şi purtam o ură căci nu m-a lăsat să fac când eram mic ceea ce dorisem eu, dar nu vedeam că viaţa mea de acum îi este 100% datorată ei, şi ea nu a avut nici o vină, ba m-a sprijinit continuu. Eram orbit doar de un moment şi din cauza lui nu puteam deloc merge mai departe căci nu acceptam şi practic nu vedeam ce sunt eu acum. Vroiam mereu să fiu mai bun, altfel, diferit, dar eu eram ok aşa cum eram, adică aşa cum sunt.

Iartă şi vei fi iertat. Iartă şi te vei simţi mai bine. Iertarea este ca şi cum ai lua un plus de vitamine, te vindecă precum o cură cu plante , legume, fructe, naturale pline de energie vitală. Iertarea este o atitudine ce depăşeşte frica, suferinţa, şi toate trăirile noastre ce nu au o vibraţie înaltă, precum iertarea are!

Iertarea ne face să vedem scânteia divină din noi, şi când ceea ce iertăm este intens, simţim sufletul nostru cum este în noi. În unele momente de iertare sufletul nostru ne vorbeşte sau el trăieste direct în trupul nostru simţindu-l prin orice fir de păr …

Articol etichetat cu:, , , ,

Ganduri si impresii pentru "Iertarea, iartă pentru a depăşi suferinţa şi frica":

  1. Jorjette C Noni
  2. Jorjette C alina
  3. Jorjette C alina
    1. Jorjette C Ioan

Care este gandul tau?