Hoya sau planta cu lacrimi de nectar Dumnezeiesc

Hoya, Lacrima Maicii Domnului sau floarea de ceara, este o planta tropicala ce face parte din familia Asclepiadaceae si este originara din zona Asiei – India, China, Tailanda, Malaezia si Indonezia. Numele acestei plante i-a fost atribuit de catre botanistul Robert Brown, in onoarea prietenului sau, botanistul Thomas Hoy. Numarul exact al speciilor se pare ca este un mister, desi unii specialisti sustin ca ar exista aproximativ 2-3 sute de astfel de specii. Enciclopedia de horticultura Bailey Standard estimeaza insa ca ar fi aproximativ 100 de specii. Cea mai des intalnita si cunoscuta este Hoya carnosa variegata.

Florile de hoya, cunoscute si ca flori de ceara sau Lacrima Maicii Domnului, sunt printre cele mai rafinate creatii ale naturii. Majoritatea speciilor au un parfum delicat, evaziv, dar care iti mangaie intreaga fiinta. Cele mai multe au un aspect artificial, insa sunt pe cat se poate de reale.

Hoya sau Floarea de Ceara – intre pasiune si arta!

Anul trecut in iarna am intalnit-o in mediul online pe Silvia – care, din pasiune, a ajuns in prezent sa se bucure de prezenta a 80 de specii de hoya! Asta da pasiune! Iata ce ne spune despre minunatiile pe care le are acasa:

“Trebuie sa simti parfumul lor nocturn si sa gusti nectarul Dumnezeiesc! Frumusetea, varietatea frunzelor si florilor m-au facut sa aleg cu sufletul aceasta floare. Nu am o hoya preferata! Bucuria de a vedea o floare, dureaza…. dar merita! Cele mai multe hoya sunt epifite (plante care cresc pe alte plante care le servesc doar ca suport) . Pot face radacini direct in apa, substrat umed (sol,muschi,bile de argila). Eu folosesc amestec de mai multe tipuri de substrat pentru orhidee, perlit, bile de argila (granulatie mica si mare).

Par pretentioase insa daca le intelegi, se pliaza pe ingrijirea ta. Eu am ales doar hoya care sa reziste la 10grade + (am o sera rece). Desigur ca unele dintre ele isi doresc temperaturi mai inalte (caldura de apartament). Orice viitor colectionar trebuie sa inceapa cu hoya mai usor de cultivat, apoi sa treaca la cele mai pretentioase.

Aceasta planta iubeste ploaia! Deci, apa trebuie sa treaca rapid prin substrat(la fel ca la orhidee ), iar vara,sa ii fie spray-ate frunzele! Desigur iarna, udarea se va reduce. Eu vara le atarn sub brazi (cu lumina difuza) si ud dimineata sau seara, atat frunzele cat si substratul (ghivecele nu au farfurie). In lipsa mea, sotul meu le uda cu furtunul cu un jet foarte fin. Le place!

Nu le-am administrat ingrasamant (bio, nu ?). Acum ar trebui sa o fac , insa cu un ingrasamant mai diluat decat in reteta. Cateodata imi fac surprize! Gasesc flori ascunse sub frunze ! Atunci inima mea o ia razna!

O caracteristica a plantelor este latexul. Dupa ce tai un butas, am grija sa pun pe rana apa rece.

Atentie! Odata ce o hoya prezinta semne de boala, nu isi mai revine. Atunci, rapid faceti noi butasi !”

Daca vrei sa te bucuri de mireasma unora dintre aceste flori superbe la tine acasa, Silvia este cea care te poate ajuta. Contacteaz-o folosind formularul de mai jos si ea iti poate oferi toate informatiile de care ai nevoie.

Scrie-i Silviei – “stapana florilor de Hoya”

Daca vrei sa vorbesti cu Silvia, contacteaz-o pe pagina ei de pe sunphoto sau pe facebook.

Soiuri de hoya – floarea de ceara sau Lacrima Maicii Domnului (galerie cu imagini)

Ce parere ai despre aceasta incredibila colectie de flori hoya – lacrima Maicii Domnului ce ii apartine Silviei? (Da click pe poza pentru a o vedea pe urmatoarea)

Ganduri si impresii pentru "Hoya sau planta cu lacrimi de nectar Dumnezeiesc":

  1. Jorjette C Andreea
  2. Jorjette C gabriel naforeanu
  3. Jorjette C ilin
  4. Jorjette C Mihaela
  5. Jorjette C CAROLINA BARSAN

Care este gandul tau?