Chipuri uitate
Vitregă a fost soarta unor lăutari români de odinioară! Marile nume – Barbu Lăutarul, Dumitrache Ochialbi, Năstase, Angheluţă, Ioan Nedelcu – ori s-au pierdut în negura vremurilor, ori au intrat în legendă, biografia lor reală topindu-se sub nimbul ficţiunii. şi mai trist este ca unii – precum Georges Boulanger – au trecut în istoria muzicii altor popoare, din pricina neglijenţei noastre.
Despre autorul serenadei Avant de mourir (Înainte de a muri) s-a scris în literatura noastră încă dinaintea celui de-al doilea război mondial. Dar, atât S. Semilian (în lucrarea Contributia Brailei în cultura românească şi străină, 1933), cât mai ales George Sbârcea (în revista Magazin, 1968) şi L. Sarateanu (în revista Discul, 1972) l-au „botezat“ – după ureche – „Ghiţă Bulencea de la Brăila“. şi astfel, a început fabulaţia în jurul acestui talentat lăutar de pe malurile Dunării. Dar să încercăm, pe baza unor documente puse la dispoziţie de familiile Popp şi Dingu, să refacem existenţa acestui trubadur rătăcitor pe meleagurile europene şi, mai ales, să fixam locul lăutarului-compozitor în istoria muzicii noastre.
„Georges Boulanger“ sună franţuzeşte, dar acesta nu este decât pseudonimul artistic al lăutarului Gheorghe Pantazi din Tulcea! „Numele de Boulanger – ne scria în vara anului 1974 ing. Nicolae E. Popp, fiul farmacistului Popp din Tulcea, prieten al muzicantului nostru – a fost atribuit tatălui său, care a ajuns în peregrinări cu mica trupă la Sulina şi a fost asemuit de către un ofiţer de marină cu generalul francez Boulanger, aşa cum rezultă de altfel şi din romanul lui Jean Bart Europolis. Fiind un nume de rezonanţă, tânărul violonist Gheorghe Pantazi şi l-a însuşit, apărând în toate actele ulterioare sub numele de Georges Boulanger.“
Dobrogeanul care făcea onoare ţării
De altfel, la sfârşitul secolului XIX şi în pragul veacului XX, adoptarea unui nume de scenă cu rezonanţă străină devenise un fapt curent (vezi Nuovina, Darclée, Zâna de Nori, Gitana d’Olmar, Litta etc).
Gheorghe Pantazi s-a născut la Tulcea, la 15 aprilie 1893, şi a încetat din viaţă la 3 iunie 1958, la Buenos Aires (Argentina).
Asupra locului şi datei naşterii lui Georges Boulanger dispunem de un document autograf, care nu mai lasă nici o urmă de îndoială: scrisoarea din 25 septembrie 1933 adresată primarului oraşului Tulcea, prin care lăutarul solicită o copie oficială după extrasul său de naştere. Muzicantul se afla atunci în Germania, iar documentul este interesant şi pentru că lasă sa razbată ecoul teroarei rasiste din Germania hitleristă a acelor ani. Autorul scrisorii se referă la situaţia grea a evreilor, dar nu-i exclus ca şi el să fi trăit momente de spaimă, pentru că, bănuit ţigan, putea avea aceeaşi soartă crudă. Iată ce scria:
„Berlin, 25 septembrie 1933
Stimate Domnule Primar, subsemnatul viu cu o mare rugăminte, care numai bunavoinţa a D-voastră o va putea aranjea. Cazul este următorul: eu sunt domiciliat în Berlin şi profesiunea mea este muzicant; eu sunt fiul lui Vasile Boulanger (care sunt convins că l-aţi cunoscut şi care a murit la Londra acum 3 ani, când eu cântam la Hotel Savoy). Acuma în Germania este legea unde este absolută nevoie, ca eu să arat că parinţii mamei mele au fost creştini, ca şi mine.
În actul meu de naştere scrie că eu sunt ortodox, dar mai cere şi documentele bunicilor mei (din partea tatălui meu care este născut în Călăraşi, jud. Ialomiţa, am documentele părinţilor lui), acuma este nevoie şi din partea mamii mele, care a murit în anul 1920, 25 februarie, şi nr. recipisei de mormânt cls. II este nr. 700 şi al Jurnalului este nr. 1.215 din anul 1926, 7 iunie. Eu sunt convins că în actul mamii de moarte este scris numele părinţilor dânsii şi ce religie (pe tatăl ei l-a numit Ciobanu şi pe mama dânsii a numit-o Stanca şi actul de deces al mamii are nr. 146/920, eliberat de Primaria Oraşului Tulcea). Actul meu de naştere este din registrul actelor de născuţi pe anul 1893, nr. 216.
Stimate Domnule Primar, ca să am documentele bunicilor mei din partea mamii mele depinde de bunăvoinţa a D-voastră şi inteligenţa şi stăruinţa D-lui Oficier al stării civile. Cred că aţi înţeles, Domnule Primar, că este vorba de documentele (adică o adeverinţă din partea Primăriei) că părinţii mamei mele au fost creştini (ceea ce nu ma îndoiesc)… Deci, încă o dată, Stimate Domnule Primar, vă rog să aranjaţi chestia de mai sus şi voi rămâne al D-voastră Georges Pantazi-Boulanger, dobrogean care face onoare ţării româneşti în străinătate…
Toate costurile acestui document vor fi plătite de Ambasadă (unde am şi lăsat bani pentru a se plăti).
Cu respect al D-voastră,
G. Boulanger
Vă rog transmiteţi complimente D-lui Emmil Popp (Drogerist).“
Prin precizia amanuntelor biografice documentul este edificator, atât pentru originea lăutarului, cât mai ales pentru atitudinea sa patriotică. „Dobrogeanul care făcea onoare ţării româneşti în străinătate“ se născuse în 1893, la Tulcea, dintr-o familie de lăutari din Călăraşi, fiind fiul lui Vasile Pantazi şi al Dumitrei Ciobanu.
Ar merita un CD
Studiile muzicale le-a început sub îndrumarea tatălui (şcoala primară a urmat-o la Tulcea), continuându-le apoi cu profesorul Fritz Prohaska. Anii care au premers primului război mondial l-au aflat pe Georges Boulanger în Rusia – ca pianist şi violonist –, probabil alături de formaţia în care cânta şi tatăl. Se pare că perioada cât a stat la Odessa şi Petersburg a coincis şi cu o completare a studiilor muzicale la conservatoarele din aceste orase.
Izbucnirea războiului mondial şi a revoluţiei bolşevice în Rusia l-au readus pe Georges Boulanger în patrie. Desigur, pentru scurtă vreme, fiindcă în 1926 „cariera sa începuse la Berlin“ (cum scria pe coperta discului Kristal, editat în anii ’70 în fosta R.D. Germană, sub semnificativul titlu Georges Boulanger. Original-aufnahmen des berühmten Künstlers und seines Ensembles / Georges Boulanger. Înregistrări originale ale vestitului artist şi ale formaţiei sale).
În timpul călătoriei spre ţară – a traversat Estonia, Germania, Austria, Ungaria – s-a căsătorit cu o estoniană (Nora). A avut două fete pe care le-a adorat. O fotografie „la minut“, în postura de călăreţ pe un panou animalier (des întâlnit pe orice plajă din lume) ni-l înfăţişează – la 21 aprilie 1929 – pe muzicant împreuna cu fiica sa (Norinca) în Anglia. Iată textul de pe verso-ul imaginii:
„Dragă tată,
Aici m-am fotografiat cu Norinca pe un măgar – fals. Astăzi am fost liber şi am plecat cu Nora şi Norinca pe malul mării, un ceas departe de London. Brighton (aşa se numeşte oraşul).“
Peregrinările artistice în deceniul imediat încheierii primului război mondial l-au dus în Franţa, Anglia, Ţările de Jos şi Germania. La Paris se pare că s-a întâlnit cu George Enescu. La Londra a cântat la „Savoy-Hotel“ (vestit local de noapte), unde l-a înlocuit pe cunoscutul jazzmann Jack Hilton. Muzicologul George Sbârcea declară că l-a cunoscut personal pe Georges Boulanger la restaurantul „Österreichischer Hof“ din Salzburg, completându-i palmaresul artistic cu următoarea afirmaţie, greu de acceptat deocamdată, în lipsa izvoarelor documentare, dar nu imposibilă: „Ne-a povestit câte ceva din viaţa lui de vagabondaj artistic, despre cele două turnee în America, despre discurile înregistrate la Paris, Berlin şi Amsterdam, despre cele peste o suta de melodii compuse de el.“
Într-adevăr, Georges Boulanger a fost un fecund compozitor de muzică uşoară, de café-concert, romanţe şi muzică în stil popular (românească, rusă, orientală, ţigănească etc). S-a bucurat multă vreme de colaborarea preţioasă cu aranjorul muzical şi impresarul „baltic“ H. Bick (nume ce apare pe multe din discurile firmei Telefunken alături de Georges Boulanger).
Momentul de vârf al carierei artistice a muzicianului român se identifică cu deceniul al patrulea, când tiparul şi discul berlinez i-au asigurat o popularitate mondială. Prin 1930 cânta cu enorm succes la ceaiurile dansante de ora 17 în localul lui Barnabas de Géczy, în aşa-numitele „Paganini des 5 Uhr-Tees“.
Participă, de asemenea, la seratele cu muzică, organizate la Casina Română din Berlin. Un afiş din 8 noiembrie 1935 al sălii Berliner Konzerthaus „Clou“ ni-l aduce în acelaşi concert pe G. Boulanger alături de Ansamblul C.F.R. din Bucureşti, dirijat de Nicolae Georgescu-Postelnicu.
Nimic însă nu a putut egala gloria lăutarului român, ca zecile de discuri ale firmei Telefunken răspândite în lumea întreagă. „Acest violonist din România – scria pe mapa amintitului microdisc un autor german – a însemnat pentru discofilii zilelor noastre ceva asemănător cu Mantovani. Fiecare licean l-a cunoscut, fiecare fată visa la el şi la suspinânda sa vioară. Nici un ochi nu rămânea uscat, atunci când acest pseudo-francez, cu arcuşul sau fermecat, lăsa să freamăte lucrările Einsamer Sonntag (Singur duminica), Fascination sau Narcisus.“ Dar tot atât de adevărat este că nici o pagină muzicală nu a egalat serenada Avant de mourir, care l-a impus definitiv pe Georges Boulanger în istoria muzicii contemporane.
Repertoriul său a cuprins bineînţeles un mare număr de piese româneşti (hore, sârbe, romanţe), unele înregistrate pe discuri. Nu au lipsit nici pagini din operetele clasice (Lehar, în special), precum şi mici lucrări de Fr. Kreisler, B. Godard, L. d’Ambrosio, J. Brahms etc.
S-a stins departe de ţară, tocmai în Argentina, cum am reuşit sa aflu în ultimul timp.
Pentru cultura noastră muzicală, Gheorghe Pantazi-Boulanger rămâne, pe lângă „dobrogeanul care face onoare ţării româneşti în străinătate“, un nume de prestigiu, definitiv înscris în istoria şcolii noastre naţionale.
Casa de discuri Electrecord credem că i-ar putea cinsti memoria printr-un CD nou!
Lasă un răspuns