Efectul Fractalius + Photoshop = Un incredibil wallpaper unic

Fractalius este un plugin pentru Photoshop, ce iti permite să creezi niște imagini superbe, cu un efect unic, aplicat printrun filtru. Acest plugin este conceput de cei de la Redfield si este unul din cele mai renumite filtre pentru photoshop.

Fractalius de la Redfield nu este gratuit. De pe siteul oficial poți descărca versiunea demo, care se instalează foarte ușor.  Îl poți testa să vezi ce poate face! Redfield Plugins este o firmă din Rusia. Băieții sunt din Moscova și din 1999 oferă plugin-uri de calitate pentru Photoshop, astfel satisfac fotografi profesioniști dar și amatori, și câștigă destul de mult!

Cu acest efect poți crea adevărate opere de artă, excentrice, gata la un simplu click. Poate asta este partea cea mai frumoasă, dacă știi să lucrezi la un nivel minim cu Photoshop, acest plugin oferă totul pentru a putea crea imitații de schițe în creion (foarte realiste) sau variații de lumini exotice.

Cum funcționează Fractalius?

Pluginul funcționează perfect pe Windows 7 64bit, 32bit (86bit), cât și pe versiuni mai vechi de windows. Pluginul de la versiunea 1.75 in sus funcționează perfect pe Photoshop CS4, CS5 si CS6!

Din cauză că filtrul procesează imaginea in ansamblu, vei avea nevoie de un procesor rapid și de memorie RAM suficientă ca să nu se încarce greu sau să se blocheze programul Photoshop.

Inclusiv cel care a creat pluginul pentru Photoshop, spune că nu este indicat să procesezi imagini mai mari de 6MB. El sugerează întâi să redimensionezi imaginile mai mari (peste 5000px) apoi să activezi filtrul. Acesta procesează o așa zisă textură fractală ascunsă a unei imagini. În acest fel se reușește ca dintr-o simplă imagine să realizezi un incredibil wallpaper.

Cel mai simplu tutorial pentru a crea un wallpaper cu fractalius:

  1. Instalezi pluginul Fractalius Redfield pentru Photoshop
  2. Deschizi Photoshop
  3. Iți deschizi o imagine într-o filă nouă de lucru
  4. Mergi la Filter > Redfield și alegi Fractalius!
  5. Fie te joci cu resorturile, fie alegi un preset gata configurat din zona dreapta jos (alaturi de butonul verde)!
  6. Ok! Salvezi! Și gata! Ai o imagine “photoshopată” cu acest efect!

Poți folosi acest plugin pentru a-ți crea un wallpaper personalizat sau poți chiar printa niște tablouri unice pe care ochiul oricui le va aprecia foarte mult!

Fractalius face nişte minunăţii de îţi cad plombele (dacă le ai). Eu am “retuşat”, un apus de soare din Suceava (vezi poza originala):

Imaginea originalaapus-de-soare
Efectul Fractaliusapus-de-soare-fx

Acum, iată ce au reuşit alţii să facă cu efectul Fractalius de la Redfield:

PS: Am observat că pe torrentz.eu se găsește varianta Redfield Fractalius 1.83 full. Dacă ai întrebări folosește formularul de comentarii!

Articol etichetat cu:

Care este gandul tau?