Fondatorul şi teoreticianul francez al spiritismului

KARDEC, Leon Denizart Hippolyte Rivail, zis Allan  (1804, Lyon – 1869, Paris), este fondatorul şi teoreticianul francez al spiritismului. Provenit dintr-o familie dauphineză catolică, dedicată magistraturii şi diplomaţiei, este educat la Yverdon (Elveţia), pe malurile lacului Neuchâtel, la şcoala protestantă a lui Johartn Heinrich Pestalozzi, foarte cunoscut pentru metodele sale pedagogice inspirate de Jean-Jacques Rousseau.

Rivail va păstra de aici un deism vag şi gustul pentru educaţie. După ce şi-a atribuit nemeritat titlul de doctor în medicină, el dă acasă lecţii gratuite de anatomie, chimie, fizică şi de astronomie şi deschide, după modelul pedagogului elveţian, un colegiu pe strada Sevres din Paris. Atât pentru a-şi asigura existenţa, cât şi din altruism (a elibera tineretul de prejudecăţi şi de obscurantism), el elaborează numeroase manuale şcolare.

În 1828, el predă spre apariţie editorului Dentu, înainte de a-l supune Parlamentului, un Plan propose pour Vameralioration de V education publique. Această lucrare va fi premiată de Academia Regală din Arras.

„Viaţa, afirmă el aici cu mândria unui pozitivist, este o continuă aplicare a ştiinţelor. Atunci, el (cel carele va fi studiat) va râde de credulitatea superstiţioasă a ignoranţilor. […] El nu va mai crede în stafii şi nici în fantome. El nu va mai lua flăcările zglobii drept spirite.”

Anii au trecut. În primăvara anului 1854, este prezentat de unul dintre prietenii săi, Fortier, magnetizor, pentru a asista la o şedinţă de mese turnante. Rivail ridică din umeri. Cum s-ar putea ca o masă care nu are creier pentru a gândi, nici nervi pentru a simţi, nici muşchi pentru a se deplasa să răspundă la întrebările ce i se pun în felul somnambulilor?

Fapt este că din complezenţă, mai mult încă, din prietenie, el răspunde solicitărilor lui Fortier. Rivail nu este convins. Dar, intrigat, fără îndoială… Când avea 19 ani, nu s-a simţit atras, cum mărturiseşte singur „să studieze fazele somnambulismului, ale cărui mistere tulburătoare erau pentru el de cel mai mare interes”? Anul următor, Fortier îl invită chiar la somnambula sa recunoscută, doamna Rogers.

Rivail îl întâlneşte aici pe un anumit Patier care-i vorbeşte despre spirite, cu multă ponderaţie. Deşi încă neîncrezător, scepticismul lui începe să se clatine. Nu cere decât să vadă şi să înţeleagă. Acceptă să-l însoţească pe noul său prieten la doamna Plainemaison, pentru o şedinţă de evocare şi de scriere automată.

„Aici, pentru prima oară, va relata el mai târziu, am fost martorul fenomenului meselor turnante, săritoare şi alergătoare, şi asta în asemenea condiţii, încât îndoiala nu mai era posibilă. În frivolităţile aparente şi în aspectul jocului luat de aceste fenomene am întrevăzut ceva serios şi am avut revelaţia unei noi legi pe care mi-am propus s-o aprofundez.”

Deşi se arată mai interesat la şedinţe, Rivail nu se pronunţă. Nu încă. La Plainemaison întâlneşte familia Baudin care organizează la ea acasă şedinţe săptămânale, în care cele două fiice joacă rolul de mediumi. Calitatea prestaţiilor lor este atât de convingătoare, încât este în stare să deducă de aici ceva absolut extraordinar:

„Unul dintre primele rezultate ale observaţiilor mele, scrie el, a fost că spiritele nu erau altceva decât sufletele morţilor”.

O declaraţie ale cărei consecinţe nu sunt încă estimate de viitorul Allan Kardec, plin de bun-simţ cum este. Ceea ce-i arată cele două fete este foarte impregnat de copilării: sunt, de fapt, nişte jocuri de societate în care o persoană este invitată să găsească un obiect rătăcit sau să-l descrie pe Făt-Frumos la care visează aceste domnişoare…

Nu e nimic aici din revelaţiile pe care, cu doi ani în urmă, Victor Hugo le-a obţinut la Jersey. Astfel că, după câteva luni, Rivail este cam sătul, îl aşteaptă obligaţiile sale pedagogice, mai presante. Dar prietenii săi insistă. Ei obligă un spirit, numit Zephir, să se întreacă pe sine: acesta va fi ghidul lui Rivail, prin mijlocirea domnişoarei Japhet, care este un foarte bun medium.

Într-o seară, Zephir îi dezvăluie lui Rivail că l-a cunoscut într-o existenţă anterioară. „Noi trăiam împreună în Galia. Eram prieteni. Tu erai druid şi te numeai Allan Kardec.” Şi Zephir îi declară că sub acest nume el va trebui „din nou să-i ghideze pe oameni pe drumul mântuirii”. Schimbarea s-a produs. Pe măsură ce se instituie dialoguri între Rivail şi mese, defilează spiritele unor morţi iluştri şi toţi sunt binevoitori: Socrate, Platon, Ion Evanghelistul, Sfântul Ludovic, Sfântul Vincent de Paul, Fenelon, Swedenborg, Franklin…

<< Partea 2 >>

Articol etichetat cu:, , ,

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.