Femeia mama şi Mama femeie

Raritatea textelor istorice despre secualitatea feminină nu poate fi egalată decât de abundenţa textelor referitoare la fecunditate. În mituri reprezentarea feminină apare ca femeia-uter, dar miturile nu sunt singurele care văd femeia în această postură. Aceeaşi reprezentare apare în religii şi în literatura medicala: începând cu cel mai vechi document cunoscut (papirusul Kahun, text egiptean datând din 1900 î.e.n) şi până în zilele noastre. Timp de lungi secole, toate bolile femeilor au fost raportate doar la matrice, la agitaţia ei migratoare. „Isteria” acoperea atunci toate durerile, îngrijirile administrate constând multă vreme în fumigaţii (prin orificiul vaginal), de la care se spera liniştirea şi repunerea în ordine.

Iată cum, medicina ne învaţă ceea ce fantasma ne învaţă. Este interesant de văzut care sunt mizele care determină anularea femeii în faţa mamei. Promovarea celei din urmă participă la refulare, ea permite mascarea scandalului constitutiv al secualităţii umane: independenţa sa faţa de finalitatea reproductivă. Nu este întâmplător că Crestinatatea, care, mai mult decât oricare altă formaţiune culturală, a impus coincidenţa dintre actul secual şi intenţia de reproducere, este o religie a Sfintei Fecioare. Speranţa teologilor, după Sf. Ieronim, de a resorbi secualul în procreativ este însoţită de o idealizare a Mamei, de desecualizarea ei, până la a o concepe Fecioara.

Nu numai religia creştină vede femeia-mama ca pe o fecioară, ci aceasta reprezentare are surse ancestrale. Această reprezentare-dorinţă apare atât în mitologia greacă cât şi în cea egipteană.Venerarea figurii materne urmează aceleaşi căi ca şi refularea şi represia. Represia priveşte relatiile dintre soţi, refularea vizează în mod mai radical secualitatea mamei ca atare în relaţia ei cu copilul. Mama despre care vorbeşte Freud, care leagănă şi mângâie, luând copilul ca pe un substitut de obiect secual, este cea care cade sub influenţa unei refulări, care traversează toate culturile. în „Trei eseuri asupra teoriei secualităţii ” Freud evocă o mamă care îşi tratează copilul ca pe un „substitut al unui obiect secual cu toate drepturile”.

O parte a secualităţii feminine se petrece cu copilul şi cu bărbatul. Şi, uneori, în detrimentul bărbatului, nu este rar ca o frigiditate să se instaleze după naştere, şi nu doar după naştere unui băiat. Naşterea unei fete este ocazia pentru femeie de a retrăi, într-o formă inversată, ceva din dragostea homosecuală faţă de mamă – şi eventual, de a respinge bărbatul. Insistenta asupra acestei dimensiuni seductive a mamei subliniază dimensiunea carnală a primelor schimburi. Uşurinţa cu care femeile, spre deosebire de bărbat, trăiesc partea inconştientă a secualităţii lor – în partajul confidenţelor şi al intimităţii corporale, de o manieră exemplară în preajma ciclului menstrual – îşi are sursa în identificarea cu mama senzuală.

Mama îşi alăptează copilul cu multa dragoste, invocând în această situaţie „dragostea maternă”, dar ne putem întreba ce se află de fapt în inconştientul mamei iubitoare. Dincolo de observabil, ce „înfundă” (cuvântul îi aparţine lui Freud) mama în gura copilului? Ipoteza lui J. André este că legătura sân – penis, din partea copilului, este precedată de legătura penis – sân din partea femeii; şi că felaţia nu succede suptului în fantasmă pentru că ea o precede în inconştientul adultului îngrijitor-seducător.omida-sta-la-soare

Răspunsul adus de Melanie Klein şi apoi de Jones la prototipul felaţiei se situează în esenţă în plan fantasmatic, la nivelul unei migraţii de sus în jos, de la gură la vagin, de la felaţie la coit. În această argumentaţie, corpul, zonele erogene şi excitaţia , străluceşte mai ales prin absenţă; iată ce circumscrie pertinenţa unei astfel de argumentaţii, dar care, bineînţeles, nu anulează. Se acordă situaţiei intersubiective de seducţie, dorinţei penetrante a tatălui, o importanţă decisivă în constituirea feminităţii primitive.

Penisului patern, de departe de a fi absent din elaborările Melaniei Klein şi ale lui Jones, i se atribuie mai puţin valoarea de atribut viril şi efractant decât aceea a unui obiect capabil să asigure gratificarea orală. Copilul trece (graţie unei scheme înnăscute) de la insatisfacţia în ceea ce priveşte sânul la dorinţa unui obiect mai adecvat. Este deci o frustraţie orală care provoacă prima dorinţă de penis – interesul, în acest stadiu al suptului, mergând mai mult la obiectul parţial decât la iubirea tatălui. Să adăugăm că oricât de paternal ar fi, acest penis este tot timpul raportat la corpul mamei: „fetiţa trăieşte sentimentul că acest obiect parţial aparţine corpului mamei, tatăl fiind considerat tot mereu ca sursa de unde mama l-a obţinut mijlocit prin coitul oral”.Prima dată, stadiul feminin este un stadiu oral şi primul coit este reprezentat după modelul felaţiei. Anusul , vaginul ca orificiu-receptacul sunt metaforele unei guri originale (autentice).

Ne întrebăm în acest caz, ce transmite mama, inconştient, fiicei pe care o alăptează? Funcţia refulantă asigurată de matern împotriva femininului nu este doar un fapt cultural şi istoric. El ţine într-un fel de secualitatea feminină însăşi. Nu este rar ca la o tânără fată sau femeie, o sarcină precoce să închidă ceea ce deschiderea către feminitate are ca intolerabil şi neliniştitor. Teoria psihanalitică însăşi nu scapă nici ea de aceasta refulare. La Winnicott, de exemplu: mama pe care o descrie, aceea a holding-ului şi a handling-ului are braţe şi mâini; ea cuprinde şi conţine şi este, din contră, prea puţin secuală.

Articol etichetat cu:, , ,

Care este gandul tau?