Drumul catre Oceanul Inghetat incepea la 15 iulie 1896. Inginerul roman Bazil G. Assan impreuna cu 50 de oameni de stiinta, imbarcati din portul Hamburg pe un vapor norvegian, au intreprins pentru prima data o astfel de calatorie. Itinerariul a urmat coastele Norvegiei, printre insule si fiorduri, cu opriri in orasele Bergen, Molde, Tromso si Hammerfest, de unde vaporul a intrat in Oceanul Inghetat.
In Insula Ursilor au ajuns dupa ce doua zile au navigat in apele reci ale oceanului. Assan s-a aratat foarte interesat de flora si fauna insulei, desi ea este foarte saraca in vegetatie. “Totul este piatra, zapada si muschi” ne spune exploratorul, dar cu toate acestea el a reusit sa numere mai multe specii de plante, dintre care 80 de muschi. Ca si in insulele aflate mai la nord, in Insula Ursilor lipsesc copacii cu desavarsire.
“Sudul insulei este alcatuit din stanci imense cu forme dintre cele mai bizare, unele asemenea unor bastioane de citadele, altele cu bolti ca de biserici gotice sau altele in forma unor obeliscuri inclinate ca turnul din Pisa”. Dupa ce a cercetat flora aflata in insula, Assan a presupus ca toate insulele din Oceanul Inghetat ar fi facut parte dintr-un vechi continent disparut sub valuri.
Dupa alte doua saptamani de navigare au atins tarmurile Insulelor Spitzbergen (Svalbard). Arhipelagul este format din cinci insule mai mari si numeroase altele mai mici. Si-a primit numele dupa “Muntii Ascutiti” care se afla in partea de sud a insulelor si care ating si 1500 m. In insula Bel Sound, sustine Assan, se afla o vegetatie fosila formata din plopi, platani si aluni ceea ce dovedeste ca in timpuri indepartate clima acestor insule era asemanatoare cu cea a Danemarcei de azi.
Pamantul este acoperit cu zapada in acea mai mare parte a anului si sunt depresiuni in care soarele nu ajunge niciodata. Raurile sunt doar temporare, pentru ca ingheata complet iarna si vaile lor se transforma in ghetari care inainteaza catre mare.
Zapada cade tot timpul anului, iar iarna temperatura este atat de scazuta incat mercurul din termometru ingheata si el. Aurora boreala se arata des si uneori ceata e atat de deasa incat “nu-ti poti distinge mana; ceata dureaza adeseori cate 14-15 zile”. In Insulele Spitzbergen se gasesc fosile de mamuti si aproximativ 120 de specii de plante, “din care 96 cu flori si 4 ferigi”. Dintre toate speciile de plante din insule, numai una este alimentara si “se poate manca sub forma de salata, fiind un minunat remediu contra scorbutului”, spune Assan.
Tot el mai povesteste despre vanatul balenei, despre lunga noapte polara, despre aurorele boreale, despre viata si obiceiurile laponilor in cartea pe care a publicat-o la intoarcerea in tara: “Calatorie in regiunile polare nordice” (1897). Intr-una dintre insulele acestui arhipelag, Bazil G. Assan l-a intalnit pe exploratorul suedez Andree care isi pregatea zborul cu balonul catre Polul Nord (era prima incerare de acest fel).
Mai departe, vasul a ajuns pana la 900 km departare de Pol, dar prezenta gheturilor compacte l-a impiedicat sa inainteze si s-au intors la Capul Nord. La 9 august 1896, pe cand se afla in Vadso, Assan observa si el eclipsa totala de soare care era vizibila numai in nordul Europei si Asiei. Pe o insulita din fata orasului se adunasera mai bine de 70 de oameni de stiinta cu instrumentele pregatite pentru observarea eclipsei dar din pacate soarele a fost acoperit de nori grosi. La intoarcerea pe teritoriu norvegian are ocazia sa-l intalneasca pe exploratorul polar norvegian Nansen. Va vizita aici mai multe orase: capitala Norvegiei, care pe atunci se chema Cristiana, Stockholm si Copenhaga.
Vă recomand filmul Bear Island din anul 1979. O ecranizare extraordinară a celor ce sau petrecut in expeditiile din trecut.
Lasă un răspuns