Femeia si efectul societăţii asupra celor două sexe

Media Influence by stephlesX13

Multă vreme femeia a fost supusă dominaţiei evidente a tătălui şi a soţului. Ea a fost  victima constrângerilor sociale, juridice şi a propriei ei lipse de cultură. Astăzi, autoritarismul, efectul societăţii asupra membrilor, este mai viclean şi mai ascuns. Femeia este pe cale de a dobândi egalitatea în drepturi cu celălalt sex.

Bărbatul a renunţat adesea la atitudinea sa dominatoare. Femeia dispune în general de bani, ea poate să se ocupe de educaţia copiilor, circulă liberă, face cumpărături după posibilităţile pungii şi a fanteziei ei, dar asta nu înseamnă că e liberă! Liberă este atunci când reuşeşte să scape de constrângerile societăţii, când trăieşte în afara tuturor limitărilor existente la toate nivelele.

Societatea exercită asupra celor două sexe o constrângere anonimă şi furnizează noi mituri, cu care, fără ca bărbaţii şi femeile să-şi dea seama, întăresc alienarea.

Sub forme diferite, civilizaţia a dat bărbatului şi femeii acelaşi stil de viaţă pasională:

  • el este acaparat de spiritul competitiv al vieţii sale profesionale şi politice, de câştig, de patima vitezei;
  • ea este dominată de căutarea unei fericiri alcătuite din plăcerea de a poseda cât mai multe obiecte, de dorinţa de a se identifica cu marginile puse în circulaţie de mass-media.

Femeia pentru barbat si el pentru ea

Şi bărbatul, şi femeia duc, fiecare în felul său, o viaţă pasională în care fiecare îşi pierde adevărata libertate ca să se facă sclavul stereotipurilor impuse de societatea de consum.

Aceeaşi societate a dat femeii moderne nu numai iluzia liberăţii, ci şi a egalităţii: pentru că femeia conduce ca şi bărbatul cu nu ştiu cât la oră, pentru că se uită ca şi el la televizor, pentru că duce ca şi el duminica o viaţă “în sânul naturii”.

Femeia se crede egală cu bărbatul, dar adevărata egalitate nu se găseşte în identitatea pasiunilor, adică în identitatea alienărilor. Adevărata egalitate rezultă din dreptul fiecăruia de a se exprima ca individ autonom şi creator!


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

3 răspunsuri la „Femeia si efectul societăţii asupra celor două sexe”

  1. Avatar Adriana
    Adriana

    Dar crezi ca miturile astea ne afecteaza doar pe noi? Traim intr-o lume a miturilor si prejudecatilor, dar nu cred ca, acum, femeile sunt mai afectate de ele decat de barbati.

  2. Femeia capabila da, dar multe au ramas la nivelul milogeala la barbat pt bani….

  3. Avatar Eu_pseudonim
    Eu_pseudonim

    Ce frumos ai inceput sa scrii!

Dă-i un răspuns lui Ana- Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *