După PR zero de la 4, am modificat strategia!

După marea depunctare suntem nevoiți să apelăm la unele schimbări oarecum majore. SEO înseamnă atenție mare și din 2012, Google dă totul peste cap și rescrie istoria cu noi reguli. Așadar să vă enumăr pentru cei care nu știu, cam ce anume înseamnă acum un site cu poziție bună pe Google Search Engine:

  • sa nu trimită linkuri catre siteuri care nu respectă regulamentul google;
  • sa ai continut unic și de calitate, cu informatii si cuvinte multe (nu doar 2 paragrafe);
  • timpul petrecut pe site de către vizitatori îți arată interesul lor, dacă majoritatea stau sub un minut atunci e îngrijorător ceea ce le oferi ori cum arată prezentarea;
  • daca la al doilea punct nu crezi că merită să îl respecți 100%, atunci să știi că paginile fără valoare nu primesc trafic;
  • prea multe pagini fără valoare, înseamnă că nu mertă să apară siteul tău în poziții avansate (paginile pentru taguri si rezultatele căutărilor interne sunt fără valoare, la fel si arhivele, ofera continut dublu si ajută doar la navigarea interna);
  • să ai un fișier robots.txt în care să restricționezi indexarea secțiunilor de pe site care te pot trage în jos (tag/tags, search, interogările automate cu „?”)
  • reațiile de pe rețelele de socializare dictează calitatea conținutului tău (nu e suficient să publici pe facebook ori twitter, ai nevoie de comentarii, share si retweet la postări);
  • dacă ai link-uri către alte siteuri, în footer și pe laterală (gen Blogroll), ai de suferit dacă acele siteuri sunt depunctate, ori ele au de suferit dacă tu ești depunctat – soluția este să ai linkuri către secțiuni ale domeniului tău în footer, iar în sidebar mare atenție la dofollow;
  • siteul are nevoie de o grafică curată care să favorizeze navigarea internă (rămâne valabilă ideea cum că pe o pagină nu ar trebuii să ai mai mult de 100 de linkuri interne si externe).

Puțin inspirat de Tudor de la staupenet.ro, pentru a echilibra balanța și pentru a respecta Regulamentul Google pentru Webmasteri am făcut următoarele modificări:

  1. Nu mai oferim link dofollow în comentarii – Chiar nu am nici o intenție de a verifica toate siteurile care apar la comentarii. Dacă siteul tău are probleme sau nu, eu nu vreau să am o grijă în plus!
  2. Modificarea temei și minimalizarea link-urilor de pe pagini – Am făcut tema light și să se încarce ușor pentru a favoriza timpul petrecut pe site pentru vizitatorii noi.
  3. Am introdus 3 articole similare la finalul fiecărui articol – Pentru a scade procentul bounce rate și pentru a creste numărul de pagini vizitate.
  4. Am modificat structura link-urilor interne – Lungimea linkurilor interne cauzează probleme, așadar am redus structura de la /categorie/articol/ la /articol/ ceea ce va face ca URL-ul acum să fie mai scurt, și diferit. WordPress face redirecționare 301 automată atunci când modifici structura.
  5. Toate link-urile din footer au fost introduse în pagina Blogroll – O pagină creată special pentru a găzdui linkurile către siteurile pe care noi le recomandăm vizitatorilor noștri.
  6. Am sters toate linkurile moarte de pe site – Aici am primit ajutor de la pluginul wordpress Broken Link Checker care scanează tot siteul și iti ofera un tabel cu toate linkurile si starea lor. Foarte util, îl recomand tuturor să îi aplice optiunile pentru rezolvarea acestor linkuri moarte care te trag în jos d.p.d.v. SEO

În concluzie, noi nu mai participăm la schemele de linkuri făcute de unii, preferăm să stăm bine în ochii celui care ne oferă trafic și ne plătește factura la hosting!

După această revizuire nu ne rămâne decât să trimitem o solicitare de reevaluare a site-ului și să așteptăm ca cineva să ne clarifice depunctarea de pe Google.

Pe viitor, linkurile ce vor apărea în articole, vor fi controlate mai sever. Nu vom mai accepta sub orice valoare publicarea unui link în forma reclamelor sau trimiterilor sponsorizate. Creștem prețul :)

Articol etichetat cu:, , ,

Ganduri si impresii pentru "După PR zero de la 4, am modificat strategia!":

  1. Bogdan Cristescu Aniela Deby
  2. Bogdan Cristescu Dana

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.