După ce plouă de ce în aer este un miros specific?

Ce anume face ca imediat după ce plouă să se simtă un miros specific? Ei bine, uitându-mă „prin jur”, răspunsul real este că nu se ştie clar de ce!

Ştiinţific, mirosul provine de la ceva ce ar trebui să fie o substanţă volatilă de vreun fel, un compus care ajunge la nas şi receptorii de la nivelul nasului îl absorb această substanţă. Deci trebuie să fie un fel de produs chimic în aer.

Care este mirosul ploii?

În anii `60, doi cercetători, Bear şi Thomas în Australia, au extras un fel de ulei din lut. Ei au crezut că acel ulei a avut o origine biologică şi au crezut că acel ulei miroase precum mirosul ploii. Aceasta a fost toată cercetare făcută pe acest produs timp de vreo 10 ani.

În anii `70, Nancy Gerber, care a fost unul dintre cercetătorii importanţi în domeniul gustului şi al mirosului, a izolat trei produse chimice din actinomicete(sunt bacterii care trăiesc în sol şi contribuie la degradarea materialului vegetal, precum ramuri sau frunze, trasformândule în îngrăşământ).

Una dintre aceste produse chimice a fost ceea ce ea a considerat că au reuşit Bear şi Thomas iniţial să extragă din lut. Era un produs chimic ce mirosea a ploaie. Cercetările ei au notat că această substanţă, descoperită de altfel şi de ceilalţi doi cercetători produce mirosul ploii.

Dacă este adevărat sau nu, ştiinţa oferă doar un răspuns, acesta, pentru că de atunci până astăzi nimeni altcineva nu a mai cercetat aşa ceva sau să vină cu ceva nou.mirosul-ploii

O altă explicaţie neprobată ştiinţific, ar fi că plantele emit foarte multe gaze atunci când se udă, pentru că atunci ele îşi deschid porii.

Nişte cercetători, oarecum neoficiali au confirmat că un produs chimic descoperit de Nancy Gerber, numit de ei Geosmin, este responsabil de mirosul pământului. Când plouă, pâmântul plouat, cu alte cuvinte „deranjat” de picurii de ploaie, eliberează în aer acest compus, organic de altfel, provenit din degradarea materiilor organice în sol.

Ceea ce mi s-a confirmat este că dacă vrei să simţi mirosul ploii trebuie să stai afară, înconjurat de cât mai multă natură, plante, pământ, nu de pereţii casei tale sau într-un laborator. Nu contează de ce, contează că mirosul ei este unic ..

Let it rain …

Articol etichetat cu:, , ,

Ganduri si impresii pentru "După ce plouă de ce în aer este un miros specific?":

  1. Jorjette C Diana
  2. Jorjette C Diana
  3. Jorjette C Eu_pseudonim
  4. Jorjette C Eu_pseudonim
  5. Jorjette C Eu_pseudonim

Care este gandul tau?