Dincolo de valoare si de Kitsch

Fara a încerca o plagiere mascata a „evadarii” (transcendente?) nietzscheene, într-un plan de transmediere, crescut pe o constiinta „mesianica” nascuta din disperarea claustrofoba a spatiului valorilor închise, departe de hora esteticienilor existentialisti, m-am gândit ca n-ar fi rau sa vedem si sa ras-vedem lucrurile din leaganul lui „homo ludens”. Într-un joc cu reguli dinamice, fara însa a extrapola totul la entropie, într-un joc „de-a puia gaia” cu determinarile si limitarile, cu ceea ce vedem sau ni se pare ca vedem, avem sa zburam printre stilul lipsei de stil, vacuitati binefacatoare, concubinaj artistic, soteriologie si apocatastaza, intuitii si argumente.

Se spune ca ceea ce noi numim kitsch (înca nu stim foarte bine ce), este mai mult conotativ, subteran, endodermic, intuitiv si subtil decât denotativ, adica explicit.

Ceea ce este mai greu, porneste tot de la faptul ca ceea ce scriu acum arata ca un trunchi din care ies niste bete retezate; sunt multe si totusi putine de spus, este cam asa cum spunea Noica despre articole si carti; pentru a scrie o carte este nevoie de o idee; pentru a scrie un articol, este nevoie de mai multe. Nu este loc si timp pentru o dadacire a ideilor, vor fi luate ca tinerii in armata: cu arcanul si mitocaneste…si cum nu port nici un fel de „uniforma”, n-am un arsenal propriu, iar metodele le tin în raft.

Stând la „ocazie” pentru a ajunge la Ierusalimul( locul pacii) întelegerii, mi-a bâzâit pe la ureche cum ca kitsch-ul acesta este mai mult un mod de a fi, decât un lucru (sau o suma de lucruri) sau un stil. În lipsa comoditatii limitative a definitiilor, „tema” aceasta m-a adus in oceanul „punctelor de vedere”.Ca si Alice, m-am „trezit” în tara ciudateniilor; pentru ca, gândindu-ma la Ludovic Bavarezul si gasind la el câteva din cele ? de principii ale kitsch-ului(al inadecvarii, al cumularii, al mediocritatii etc.), am „aflat” totusi ca ornamentul se vrea a fi un element integrant al unui peisaj, adica vrea sa fie ceea ce este inflorescenta pentru copac în comparatie cu tulpina si ramurile lui; vrea sa fie al lucrului(peisajului) respectiv si nu se afla doar pe acesta; vrea sa fie concrescut din natura si viata lucrului, sa fie personalitate a structurii dezvaluite, sa fie cel care pune în lumina principalul. Granita însa este aproape insesizabila; din destainuitor, ornamentul poate deveni virusul sanatatii cadrului în care salasluieste; acum, ca asta se întâmpla pentru ca nu-si cunoaste rostul, confunda „misiunile”, nu percepe sau ignora adecvarea- nu conteaza atât de mult; poate ca asta se întâmpla atunci când se produce neavenirea , când ornamentul este ne-chemat, când este strain.

De ce o fi avut Ludovic Bavarezul astfel de gusturi? Rudolf Otto, referindu-se la cunoscuta zicala „de gustibus non discutandum” ,adauga ca totusi, ele se pot educa. S-or fi putând ele educa, nu spune nimeni ca nu, dar cum? Si cine reprezinta garantul valorilor autentice? Spre exemplu, majoritatea publicului consumator de valori, este de parere ca tinichelele care se vând la tot pasul in centrul Parisului, si care încearca sa reprezinte turnul Eiffel, sunt niste Kitsch-uri; sunt cât se poate de grosolane. Originalul însa, este un subiect de neîncetata admiratie, la cel mai înalt nivel…însa se stie suficient de bine, ca la sfârsitul secolului XIX, în timpul construirii lui, si ani buni dupa aceea, poetul Paul Valery si nu numai, îl considera un monstru de metal, o imensitate ratata estetic, si, în drumurile sale, îl ocolea cât putea de des. As ruga sa nu se uite, ca turnul este acelasi…:atunci despre ce se poate vorbi? Despre o evolutie, sau o involutie a gusturilor? Si daca este sa depasim criteriologiile personale si sa ne raportam la valori, acestea nu sunt eterne? Ce este etern…conceptul de frumos(în maniera platoniciana) sau ceea ce este frumos?

Atâta vreme cât ne limitam la abordarile strict estetice mai este cum este, dar ce ne facem atunci când apar interferente si amestecuri nu întotdeauna omogene între planuri? O fi de exemplu, utila, informatia, dar nu este la fel si perceptia sinestezica, adica asaltarea într-un mod simultan sau prin juxtapunere a cât mai multor canale senzoriale.

Si daca tot am ajuns si la „util”, de ce sa nu recunoastem ca si-a iesit demult din tarc; pentru ca a încetat sa-si depene viata la el acasa în filologie, ca demn însotitor adjectival si adverbial al substantivelor si verbelor…acum s-a ridicat el însusi la o „bine-meritata” substantivizare(care chiar daca nu suna bine într-o limba ca a noastra, a aparut din cauza evolutiei(?) „starii” sociale): a „suferit” o „cadere” noiciana in rangul de revelator al unui nivel social si al unui criteriu de educatie.

Ca sa nu iesim din atmosfera travaliului culturii de ghiozdan, am putea ad-veni la o privire „de sus” a talciocului culturii de masa…si am vedea iarasi pânza erasmica de care am mai auzit; am vedea un kitsch pe masura omului; de aceea putem spune fara teama : kitsch-ul este al majoritatii si este democratic.(cu siguranta , nu în ceea ce este el ca atare(pentru ca in acest caz avem de-a face cu o tiranie a prostului gust , cu o dictatura a lui) ci în faptul ca poate fi ales liber- sau, cel putin, asa ni se pare).

Earth-kitschCum am spus înca de la început, nu putem delimita un „loc”, un domeniu aparte, un perimetru clar de provenienta al kitsch-ului; îi plac zicalele de genul „unde dai si unde crapa” sau „ nu se stie niciodata de unde sare iepurele”…precum si ceva de pe la vecini: „never say never”. ( fie-mi permis un împrumut cinematografic, este ca în Matrix; în lumea iluzorie, fiecare „om” era un potential agent…si aici, totul poate fi un suport pentru kitsch).Merge foarte mult pe nuante, pe disproportii cu lungimi de unda de foarte multe ori insesizabil distorsionate. Spre exemplu, simfonia a IX-a ( am ales-o pentru ca foarte multi au auzit de ea), poate fi un kitsch…cum asa? Sa fim bine întelesi: ea nu va putea fi niciodata asa ceva! …însa preluata si executata de o orchestra de berarie,(dupa ce va fi fost legata la ochi cu panglica neagra a mediocritatii si a nesimtirii), într-o orgie bahica de sunete „produse” la kil si aruncate în atacuri fonice(beneficiind de fenomenul simultaneitatii unor registre diferite) având ca generic disproportia dintre tema, scop si mijloace, deci, dupa toate astea, nu stim ce nume i s-ar potrivi mai bine.

Un alt exemplu, de care co-etnicii mai marelui culturii, Voicu , ar putea da marturie, este legatura dintre forma, materie si scop…un WC din aur: ce are nepotrivit în el ca obiect si în functionalitatea lui un Wc? Nimic; toate sunt la locul lor. Ce are nepotrivit acest metal nobil, care este aurul? Nimic .Ce are nepotrivit un WC de aur? (raspunsul vi-l las în pastrare).

Ce sa mai vorbim de moda a la 1900: fabricarea neo-vechiului; sau de manierele supra-adaugate, sau de religia „avi”, sau de grija pentru imagine , sau de civilizatia de consum care produce pentru a consuma si creeaza pentru a produce în cadrul unui ciclu natural în care notiunea fundamentala este accelerarea; o civilizatie în care omul exista pentru a cumpara, pentru ca lucrurile au nevoie de cineva care sa le consume, o civilizatie în care omul nu mai este un subiect ci un „ceva” auxiliar, iar obiectul a uitat cum e sa fie obiect, si a fost botezat „produs”. Ce sa mai vorbim de preluarea celor mai sfinte si mai intime simtaminte si etalarea lor(însotita bine-nteles de un „cool”(îmi cer scuze domnule Pruteanu) machiaj publicitar) pe tarabele (cu sau fara autorizatie) unei tranzitii(?) ruginite de dusurile corozive prelungite ale cutarui sau cutarui partid sau om(?) politic(-os?), dusuri a caror menire a fost si este stergerea memoriei…iar uitarea, stim cu totii(sau ar trebui sa stim) înseamna moarte.

Nu sunt departe nici lupii moralisti, nici „barzii” neamurilor ,cei carora le face placere sa fie fotografiati în preajma cartilor, si care „educa” poporul zi de zi, cu multa si nesecata grija „parinteasca” daruind maselor însetate de valori picatura zilnica din elixirul prea minunat „pastrat” cu sfintenie în vistieriile tainice „fara porti si fara ziduri” din care numai initiatii se pot „hrani ”si-i pot gusta (ca niste cunoscatori ce sunt…înca din leagan) quintesenta întelepciunii pierduta în negura timpurilor; unii dintre ei fac si desfac echipe nationale (pentru ca –va rog sa-mi tolerati scaparea- ei se pricep si la fotbal(cu aceasta pricepere se nasc…pe lânga aceea de poet…cu care se naste tot vulgul)); în timpul liber (cum de mai exista asa ceva la Atlasii ce împiedica prin taria dragostei de popor si prin umerii puternici sa se naruiasca cerul peste noi… ne depaseste) unii dintre ei observa ca vremea trece, iar linia melodica este prea monotona; solutia (pentru ca nu ne jucam de-a mijoarca…un om modern are întotdeauna solutii) este sa scurtam(de trei ori uraaa) imnul national.

Cu siguranta ca acesti oameni au auzit de multa vreme de Pascal si de musca amintita de el; ei stiu ca un incident cât de mic poate sta la baza unui dezastru stiintific sau artistic…de pilda, daca în mintea cuiva scânteiaza una din acele idei care se nasc o singura data în viata, si-n chiar acel moment i se aseaza o musca pe nas care-l face sa-si piarda concentrarea?…s-a dus ideea. Ca sa nu se întâmple asta acolo unde destinul tarii se hotaraste, ca sa nu existe nici un motiv de plictis, Marea Idee s-a nascut( noi am adauga ca s-ar putea schimba si melodia cu una mai jucausa…n-ar strica nici într-o cura de slabire…la atâta sedentarism…ca de… trebuie sa sezi întru îndelungata chibzuire … cu treburile tarei nu-i de suguit).

Sa-i lasam însa pe toti cu toate ale lor, pentru ca nici noi nu suntem prea sinceri; în definitiv, ce-i pasa celui care îngheata de frig sau tremura de foame de balivernele pe care le scriu ai de n-au de lucru si-si fac singuri; ei simt viata mult mai bine…poate tocmai pentru ca pot s-o piarda oricând.

Cu un gând pentru ei si pentru cei care se ocupa cu lucruri mult mai serioase decât subsemnatul si cei care cred la fel ca el, cer scuze celor carora nu le-am putut naste macar un zâmbet prin cele scrise…fie acesta si îngaduitor.

@2011

Articol etichetat cu:, , ,

Ganduri si impresii pentru "Dincolo de valoare si de Kitsch":

  1. Jorjette C L.Razvan

Care este gandul tau?