Dezlegarea misterului fantomelor trianonului

Începând cu 1907, ele încep să cerceteze arhivele, muncă care va dura nu mai puţin de patru ani, până la apariţia lucrării lor An Adventure, în 1911. Vor merge atât de departe încât vor investiga până şi registrele de cheltuieli privind grădina şi întreţinerea domeniului reginei (Maria-Antoaneta). Şi asta, pentru că sunt convinse că ceea ce au trăit ele la 10 august 1901 a fost indus de starea de spirit în care se găsea suverana la 10 august 1792: într-adevăr, după căderea Tuileriesului aceasta se refugiase, pentru a-şi domina angoasa, în evocarea nostalgică a ultimelor momente de bucurie trăite în parcul Trianonului în octombrie 1789, înaintea transferării forţate a familiei regale de la Versailles la Paris. „Teorie cu atât mai seducătoare, adaugă Serge Hutin şi Liliane Crete, în numărul 364 bis al publicaţiei Historia, consacrat «Fantomelor şi caselor bântuite», cu cât există o legendă ce spune că fantoma Mariei-Antoaneta apare în grădinile Trianonului la jumătatea lunii august, în special pe 10, dar şi cu ocazia aniversării vreunei zile fericite petrecute de ea acolo.”

Oare plecând de la un sentiment trecător de derealizare, Miss Jourdain şi Miss Moberly au construit după aceea un scenariu fantasmatic, ajutate în această întreprindere de lecturile lor? Dacă buna lor credinţă nu poate fi pusă la îndoială, destinul atâtor prinţese, prins în vârtejul revoluţiei, a făcut să plângă prea multe fete bătrâne şi suflete sensibile ca să nu ne gândim la schema clasică exploatată de presa sentimentală şi de romanele dulcege… Totuşi, dacă îi credem pe partizanii retrocogniţiei prin bântuire, în această întâmplare persista o întrebare iritantă: ce au putut să perceapă Miss Moberly şi Miss Jourdain la 10 august 1901? Ne amintim că cei doi bărbaţi pe care i-au întâlnit după ce intraseră pe domeniul reginei erau îmbrăcaţi cu o livrea verde-gri şi cu un ciudat tricorn mic. Parapsinologul irlandez, Guy W. Lambert, deduce că viziunile englezoaicelor noastre se referă, aşadar, la anul 1774, cu puţin timp înainte de moartea lui Ludovic al XV-lea; într-adevăr, în acea epocă, aşa erau îmbrăcaţi grădinarii regelui, şi cei doi bărbaţi n-ar fi fost alţii decât Claude Richard şi fiul său Antoine, pe atunci în serviciul Curţii.

Pierre de Nolhac, mare specialist în istoria Versaillesului, şi Leon Rey, arhivar paleograf, au găsit la rândul lor material de reflecţie în faptul că Miss Jourdain şi Miss Moberly au identificat chioşcul pe care îl percepuseră mai întâi ca o falsă ruină; mai târziu ele au descoperit, în cursul cercetărilor lor, proiectul de construcţie a acestuia. Însă această falsă ruină n-a văzut niciodată lumina zilei… Dar asta nu are mare importanţă, argumentează Leon Rey, care relevă că, dacă Miss Moberly descrie „un chioşc uşor de grădină, rotund, asemănător cu o estradă pentru orchestră, complet umbrită de arbori”, colega ei vorbeşte despre „o clădire cu coloane şi acoperiş, situată pe fundalul unei păduri […] cu un aspect uşor chinezesc datorită curburii superioare a acoperişului”. „Or, e adevărat că, spune în continuare Leon Rey, prima fantezie a Mariei-Antoaneta la Trianon a fost construirea Jocului de inele care a fost terminat în august 1776. Era un edificiu chinezesc, un fel de pagodă ce adăpostea un platou rotund şi mobil care putea să fie uşor luat drept un chioşc de orchestră atunci când animalele (dragoni şi păuni), pe care le încălecau jucătorii, erau scoase de acolo, ceea ce se întâmpla întotdeauna în sezonul rece.”

Despre acest Joc de inele cele două englezoaice aflaseră în cursul cercetărilor lor de arhivă, înainte de a-şi redacta lucrarea. Totuşi, prea ataşate de ipoteza „falsei ruine”, ele îl şterseseră pur şi simplu din amintirea lor. Gravura care îl reprezenta şi pe care ele o văzuseră nu indica însă, în planul din spate, copacii a căror prezenţă ele o înregistraseră în august 1901. Dacă este mai puţin tulburător decât afirmă Leon Rey să le vedem evocând în relatarea lor faimosul „chioşc” cu aspect chinezesc, este în schimb destul de straniu că Miss Moberly a putut să vorbească de un chioşc „complet umbrit de copaci”, iar Miss Jourdain de o construcţie „pe fundalul unei păduri”… Că ele s-au dezis ulterior, când ancheta a părut să stabilească faptul cu certitudine, nu rezolvă cu nimic problema. Într-adevăr, ce poate să fie mai labil decât un eveniment de acest fel? După părerea celor care consideră sigură existenţa retrocogniţiei, se oferă o ocazie, poate unica, de a verifica exactitatea istorică a cunoaşterii paranormale şi prin subiecţi care nu formulau apriori nici imposibilitatea, nici posibilitatea ei.

Dar ancheta prost condusă ridică prea multe obiecţii ca să putem atribui o valoare integral pozitivă întâmplării din Micul Trianon. Şi în zadar am căuta dovezi în lucrările publicate pe această temă: fie în acea a lui J.R. Struge Whiting, The Mystery of Versailles, datată 1938, sau în aceea a lui M. Landale Jonnston, Trianon Case, a Review of the Evidence (1945).

<< Partea 1 >>

Articol etichetat cu:, , ,

Care este gandul tau?