Despre mediumnitate şi mediumi

Mediumii prezintă un profil psihofiziologic specific. După ce am putea recunoaşte un subiect “psi” ale cărui facultăţi nu s-au manifestat încă? La unii dintre ei, antropologii fiziologişti au observat semne de degenerescenţă, anomalii de ordin genetic; alţii, arhaisme filo-genetice. Chiar şi Freud, a cărui operă nu este cea a unui specialist în antropologia fizică, vedea în telepatie “modul de acţiune arhaic” prin care indivizii reuşeau să se înţeleagă mutual, dar care a fost împins în planul secund, în cursul evoluţiei speciei datorită unei mai bune metode de comunicare: limbajul”.

Cât despre parapsihologi, ei se situează la cealaltă extremă. Ceea ce unii consideră o deficienţă apare acestora ca premisele unei supraumanităţi, de unde speranţa pe care Aime Michel o pune în “mutanţi” şi regretele lui Marcel Martiny. Acesta din urmă crede că Inchiziţia a comis un adevărat genocid, arzându-le pe vrăjitoare sau pe cele considerate ca atare.

“Dată fiind tendinţa care domnea în Evul Mediu de a considera orice divinaţie nemistică drept suspectă, de origine infernală, scrie Hubert Larcher, represiunea a lovit în mod electiv subiecţii cei mai dotaţi, chiar dacă nu demoniaci, în cadrul unor veritabile psihoze epidemice colective.”

Pentru Martiny, profesor reputat la Şcoala de antropologie din Paris, faptul se agravează prin aceea că subiectele “psi” în chestiune sau n-au avut timp să-şi transmită capitalul lor genetic posterităţii (fiindcă au murit prea tineri), sau au dus o viaţa ascetică (cazurile misticilor), care le interzicea să aibă raporturi secuale şi deci să perpetueze prin descendenţi calităţile lor fiziologice.

Alain Assailly, doctor în medicină, şi-a dat numele unui sindrom, care, fără a permite să determine prin el însuşi cauza şi natura mediumnităţii, înţelege să arunce o oarecare lumină asupra fiziologiei mediumilor. În afara celor patru semne principale (umflarea abdomenului în perioada pre-menstruală la femei; fragilitatea vaselor capilare; hiperlaxitatea ligamentelor observata la pitici la nivelul gleznelor; dezvoltarea piloasă peste normal, mai ales la femei), Assailly a notat la mediumi o sensibilitate accentuată a epigastrului, insatisfacţie de ordin senzual, afectiv sau intelectual, propensiune pentru mitomanie, tulburări ale schemei corporale, uşurinţa cu care subiectul dă curs liber automatismelor sale.

El a întocmit lista substanţelor care par să joace un anumit rol în acest sindrom; adrenalina, androgenele, colesterolul, corticosteroizii, histamina, ocitocina, estrogenii, progestogenii, relaxina, tiroxina, vasopresina, vitaminele C şi P… Glandele endocrine antrenate în sindromul Assailly ar putea fi hipofiza, tiroida, ficatul, cele secuale şi suprarenale.

După 30 de ani de la apariţia lucrării lui Alain Assailly, niciun cercetător n-a putut să confirme validitatea acestei simptomatologii, care rămâne deci la stadiul de ipoteză. Se cuvine, totuşi, să semnalăm că în ceea ce priveşte componentele neuropsihologice atât de evidente, când cunoşti cât de cât subiectele “psi”, observaţiile doctorului Assailly nu sunt dintre cele care pot fi neglijate.

Mitomani: cu siguranţă că mediumii sunt mitomani; ei istorisesc şi îşi istorisesc poveşti ridicole; ei fabulează şi pun în scenă fabulaţiile lor pentru a le conferi verosimilitatea necesară; sunt uneori atât de convingători, încât chiar spiritul cel mai critic se îndoieşte, chiar dacă pentru o clipă, de propriul său scepticism. Cum dovedesc Helene Smith şi atâtea altele, ei trăiesc cu adevărat rolul pe care îl întruchipează, cred că sunt personajele care se consideră că vorbesc prin gura lor.

Fără îndoială, trebuie să acordăm locul ei mistificării la anumiţi mediumi, dar frontiera dintre sinceritate şi înşelătorie este un no man’s land în care însuşi med imnul se situează cu greu sau se pierde. Florence Cook, graţie căreia se materializează Katie King, nu se lasă prinsă în joc uneori? Nu era acesta pentru ea un mod de a trece drept seducătoare în ochii marelui savant Wilham Crookes?

Printre componentele neuropsihologice detaliate de Assailly figurează la loc de cinste insatisfacţia senzuală, afectivă şi/sau intelectuală. În Les Grecs et l’hrationnel (Aubier-Montaigne, 1973), E.R. Dodds “a demonstrat convingător că stările de transă dionisiacă corespund riguros stărilor de transă pe care etnologii moderni au putut să le observe în numeroase părţi ale lumii”.

Stările secundare în dansurile rituale, ca şi în anumite activităţi în care trupul este antrenat, sunt însoţite întotdeauna de erotism. Un etnolog de teren, Vincent Crapanzano (The Hamadsha, Berkeley, 1973), a observat cazuri de orgasm (la bărbaţi cu ejaculare spontană). La rândul său, S. Bezdechi (Archiv fur die Geschichte cler Medizin, nr. 25, 1973) a reuşit să pună în paralel descrierea pe care Euripide o face comportamentului Bacantelor şi simptomele marii isterii, al cărei caracter secual este de netăgăduit:

“Putem să vedem aici toate manifestările coitului şi orgasmului, inclusiv înroşirea, tremurul, respiraţia inhibată, arcul de cerc şi, în sfârşit, somnul final profund şi «cast», asemănător întru totul cu ceea ce relatează Mesagerul lui Euripide.”

La anumiţi mediumi, “criza” (posesia prin spirit) poate să înlocuiască orgasmul, chiar dacă ea nu-l exclude. Într-o scrisoare către Georges Devereux, E.R. Dodds, profesor la Oxford, specialist în Euripide şi fost preşedinte al lui Society for Psychical Research, atesta că, înainte şi după fiecare şedinţă, Rudi Schneider era complet dezbrăcat, pentru a evita orice înşelăciune.

Doctorul V. J. Wooley, care era însărcinat cu controlul, observa că “în cursul fiecărei şedinţe reuşite, Rudi avea o emisie de spermă”. Când şedinţa era un eşec, această întâmplare neplăcută era pusă în legătură cu faptul că mediumul cu efecte fizice avusese un raport secual recent… Tulburările schemei corporale şi ale funcţiei speculare, foarte frecvente la subiecţii “psi” – şi chiar, într-un anume fel, indispensabile apariţiei personalităţii paranormale —, se explică uşor în măsura în care mediumul, având mai multe dificultăţi cu propriul său corp, fantasmatic, nu cunoaşte nici al tău, nici al meu.

El este un altul pentru el însuşi. Rătăcit în oglinzile labirintului constituit de psihismul său, el nu poate să întruchipeze decât personalităţile diverse pe care i le dă mitomania sa; el este “cusut de viu în pielea morţilor”, cum spune Sartre în Cuvintele. Este unul dintre motivele pentru care el poate, cu această uşurinţă, să dea frâu liber autornatismelor sale, fără să putem conchide că este vorba de o fraudă.

Astfel, Robert Amadou şi detractorii cei mai severi ai fenomenelor fizice ale mediumnităţii recunosc cu plăcere la Stainton Moses perfecta sa integritate morală. Charles, fiul lui Victor Hugo, şi Hugo însuşi nu aveau nici cel mai mic beneficiu, atât din punct de vedere pecuniar, cât şi politic, de solicitat meselor.

Ganduri si impresii pentru "Despre mediumnitate şi mediumi":

  1. Bogdan Cristescu daniel

Care este gandul tau?