Descrierea procesului de individuare

Contradicţiile sunt cele dintre Sine, Eu şi Alter, dintre inconştient şi conştient, ca şi cel dintre inconştientul personal şi cel colectiv, dintre „umbră” (ca parte inferioară a personalităţii, sumă a dispoziţiilor personale şi colective, incompatibile cu forma conştientă de viaţă, deci netrăite, şi care se unesc în inconştient într-o personalitate parţială şi relativ autonomă, comportându-se corespunzător faţă de conştient) şi contrariul său, adică personalitatea asumată conştient, precum şi dintre substanţialitate şi idealitate.

Dar complementarizarea acestor contrarii poate fi asumată doar de către un Eu cu structură puternică care să poată suporta „năvală conţinuturilor inconştiente fără să I se destrame fatal textura”(Jung, 1994, IV, pag.97). Atunci când Eul nu este suficient de puternic pentru a realiza complementarizarea şi asimilarea acestor contrarii, fie se pătrunde pe tărâmul psihopatologiei prin iruperi ale conţinuturilor inconştiente într-un Eu incapabil de asimilare, fie se identifică Eul cu Sinele şi astfel se menţine ideea unui Eu dominant, fie Eul este pur şi simplu asimilat de către inconştient. De altfel, „deplinătatea conştientului constă dintr-o fericită reunire a eului cu Sine, ambele păstrându-şi caracteristicile esenţiale”(Jung, 1994, IV, pag.98) deoarece „Sinele nu îşi are rostul funcţional decât atunci când poate acţiona ca o compensare a unui conştient al eului” (ibidem).

Tocmai de aceea C.G.Jung subliniază importanţa diferenţierii între sine şi eu şi între realizarea de sine şi realizarea eului- „Dar văd mereu cum procesul de individuare este confundat cu realizarea conştienţei eului , eul fiind astfel identificat cu Sinele, ceea ce duce, fireşte, la o nefastă confuzie de idei. Căci, astfel, procesul de individuare devine pur egocentrism şi autoerotism. Sinele cuprinde însă infinit mai mult decât un eu doar, după cum o dovedeşte din vechi timpuri simbolistica lui: el este deopotrivă acelaşi şi altul decât Eul. Individuarea nu exclude ci include lumea”(ibidem, pag.99). Dar astfel, individuarea devine „un fenomen psihic limită, care necesită condiţii cu totul deosebite pentru a fi conştientizat”(ibidem).

 

musca-din-coaja-de-ouÎndeplinirea condiţiilor enunţate anterior face posibilă realizarea pas cu pas a individuării de-a lungul întregii noastre vieţi. Componentele procesului sunt bine surprinse de Anthony Stevens în încercarea de poortretizare a lui Jung din 1994(versiunea românească 1996). Astfel Stevens afirmă folosind termenii jungieni, că individuare înseamnă „să depăşeşti viziunile impuse de mediul parental şi cultură, să le lepezi de învelişul fals al personei (CW VII, 269), să renunţi la mecanismele de apărare ale Eului şi, în loc să-ţi proiectezi propria umbră asupra altora, să te străduieşti să o cunoşti şi să o accepţi ca parte a vieţii tale interioare; să te împaci cu personalitatea de sec opus care trăieşte înlăuntrul sufletului tău şi să încerci, în fine, să împlineşti în mod conştient intenţiile supreme ale Sinelui” (A.Stevens, 1996, pag.98). În acest fel, fiecare om care îşi asumă aceşti paşi, îşi trăieşte deplin potenţialităţile, se maturizează din punct de vedere psihologic prin integrarea conţinuturilor conştientizabile, se metamorfozează din persoană în personalitate, devine el însuşi, cel care a fost creat să fie, prin respectarea propriei sale legi înnăscută lui şi prin ascultarea conştientă a chemării sale lăuntrice.

Nevoia de individuare, acest autentic „proces evolutiv al personalităţii”, este privită de Jung ca introspecţie, pe care o consideră „concentrarea-în-sine-însuşi” şi pe care departe de a o subevalua, critică sau/şi ignoră (asemenea multor confraţi) o priveşte ca pe un proces integrator şi unificator- „Introspecţia sau nevoia de individuare- care este acelaşi lucru- adună ceea ce este risipit şi multiplu, înălţându-se la forma iniţială a Unului, a omului primordial . Prin aceasta existenţa separată, adică categoria categoria corespunzătoare a Eului, este abolită, cercul conştiinţei se lărgeşte şi , prin conştientizarea paradoxurilor, sursele de conflict sunt epuizate”(Jung, 1997 a, pag.167-168).

Acest proces esenţial, dar lung, anevoios, permanent şi fără punct terminus care este individuarea şi care ne străbate viaţa de la un capăt la celălalt, trăind-o şi făcând-o să-l trăiască trăind, se săvârşeşte şi desăvârşeşte în două etape majore; prima se termină la mijlocul vieţii (30-40 ani), iar cea de-a doua la bătrâneţe. Prima etapă este definită prin adaptarea omului la mediul exterior, adaptare însoţită de stabilirea şi întreţinerea relatiilor personale într-un cadru social larg precum şi de o dezvoltare a unei „Persona” adecvate (Pesona este atitudinea exterioară, caracterul exterior sau „un complex funcţional constituit din raţiuni de adaptare sau de comoditate necesară, dar care nu se identifică cu individualitatea. Acest complex funcţional se referă exclusiv la relaţia cu obiectele” Jung, b, 1997, pag.515).

<< Partea 1Partea 3 >>

Articol etichetat cu:,

Ganduri si impresii pentru "Descrierea procesului de individuare":

  1. Jorjette C Laurentiu

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.