O alimentatie corectă în funcție de vârstă ~ Descoperiţi-i secretele

Alimentatia in functie de varsta

Este firesc ca, la vârsta de 60 de ani, organismul nostru să nu mai aibă aceeaşi energie şi aceleaşi necesităţi ca atunci când aveam 20 de ani. Specialiştii în nutriţie vă dezvăluie care sunt secretele alimentaţiei corecte în funcție de vârstă și adaptate fiecărei etape a vieţii. Deci, dacă vreţi să trăiţi cât mai mult şi să evitaţi problemele de sănătate, trebuie să vă hrăniţi astfel încât să oferiţi organismului dumneavoastră exact acele alimente de care are nevoie în momentul respectiv.

Începând cu 20 de ani, randamentul metabolismului începe să scadă. De fapt, nevoile nutriţionale rămân aceleaşi, dar, o dată cu înaintarea în vârsta, nivelul energetic al corpului descreşte. Astfel, o femeie de 40 de ani poate consuma la fel de multe alimente ca una de 20, dar cu condiţia ca acestea să fie potrivite pentru vârsta ei. Etapele hormonale pe care le traversăm de-a lungul vieţii implică necesităţi specifice.

Sarcina, pilulele anticoncepţionale, menopauza sunt numai câţiva din factorii ce influenţează viaţa unei femei. O alimentaţie corespunzătoare fiecărei vârste asigură un bun echilibru hormonal, în felul acesta putându-se evita cu uşurinţă probleme cum ar fi îngrăşarea, pierderea energiei şi, în general, efectele îmbătrânirii premature.

Aceasta nu înseamnă că va trebui să renuntaţi la unele produse, chiar dacă ele au mai puţină importanţă pe plan nutriţional decât altele. Toate alimentele îşi pot găsi locul într-o dietă echilibrată. Esenţial este însă să nu le consumaţi în exces şi să le asociaţi corect. De exemplu, fierul, care intră în compoziţia ouălor, va fi mai bine asimilat dacă va fi asociat cu unele produse bogate în vitamina C, cum ar fi portocalele, lămâile sau orice alte citrice.

Un alt factor important care contribuie la o viaţă lungă şi sănătoasă este activitatea fizică regulată. Aceasta reprezintă un adevărat izvor de sănătate, atât pentru trup, cât şi pentru spirit. Exerciţiile fizice, sportul în general, contribuie la evitarea unor probleme de sănătate pe care îngrăşarea, de exemplu, le poate cauza. În plus, practicarea zilnică a câtorva exerciţii fizice sau a unui sport uşor vă va ajuta să aveţi o stare optimistă mereu.

Secretele alimentației sănătoase pentru cele patru etape importante din viaţă:

  • Vârsta post-adolescenţei, momentul în care vitaminele au un rol important în contrabalansarea exceselor.
  • Perioada activităţii intense, în care se consumă multă energie.
  • Vârsta apropierii menopauzei, în care metabolismul suferă schimbări majore.
  • Bătrâneţea – o etapă ce trebuie caracterizată de o igienă de viaţă ireproşabilă.

Alimentație sănătoasă la 20 de ani: vârsta nonconformismului

Secretele alimentatiei sanatoase la 20 de ani

Pentru majoritatea oamenilor, aceasta este vârsta marilor schimbări, a nonconformismului, care, din nefericire, implică un mod de viaţă dezordonat. Fiind tot timpul pe fugă, tânărul nu-şi poate impune o disciplină alimentară, ajungând să prefere fast-food-urile meselor regulate de acasă. Există pericolul ca el să intre într-un adevărat cerc vicios: alimentaţie greşită = îngrăşare = regimuri = deprimare = alimentaţie proastă…

Sfatul specialistului

Faceţi multe exerciţii fizice! Urcaţi scările, mergeţi pe jos sau plimbaţi-vă cu bicicleta – în felul acesta veţi evita mai uşor şi abuzurile alimentare.

De ce anume aveţi nevoie

Calciu. Este un element foarte important, mai ales dacă ţinem cont că între 15 şi 25 de ani se definitivează cea mai mare parte a capitalului osos. Calciul se găseşte în numeroase alimente, precum şi în unele ape minerale. Reţineţi: 850 g varză, 1 kg portocale sau 500 g legume verzi conţin 300 mg calciu. De asemenea, lactatele reprezintă o sursă bună de calciu.

Proteine. Proteinele ajută organismul să producă serotonina şi dopamina, doi neurohormoni indispensabili efortului intelectual (favorizează procesul de memorare, măresc puterea de concentrare). Lipsa serotoninei poate provoca un comportament agresiv şi poate duce la apariţia bulimiei. Este deci esenţial, în astfel de cazuri, ca alimentaţia să fie bogată în vitamine şi în fier.

Se impune, de asemenea, consumul de proteine animale (carne slabă, peşte, ouă) sau de proteine vegetale (fasole, soia, mazăre etc.) şi de feculenţi, cu precădere seara, căci zaharurile lente pe care aceştia le conţin favorizează somnul. În cazul unui deficit de dopamină, scade puterea şi dorinţa de muncă, persoana în cauză devenind în acelaşi timp uşor iritabilă. Este necesar în alimentaţie aportul de tirozină (grâu, ouă, fasole, soia, carne roşie) şi de vitamine din grupa B (legume).

Magneziu. Organismul are nevoie de această substanţă, mai ales că ajută la depăşirea variaţiilor hormonale ce au loc la această vârstă. Magneziul contribuie, de asemenea, la evitarea crizelor de spasmofilie.

Vitamine. Cele din grupa B (B1, B2, B6 si B9) pot fi procurate în special din legume, iar vitaminele C şi E, din fructe. Consumaţi cât de des aveţi ocazia asemenea produse, căci vitaminele pe care le oferă ajută la degradarea radicalilor liberi, generaţi în special de tutun, abuz de mâncăruri grase,, dulciuri şi de stresul provocat de examene, relatii familiale tensionate sau de diferite angoase.

În plus, fructele furnizează o importantă cantitate de fier, în felul acesta stopându-se dorinţa de a consuma dulciuri. Dacă obişnuiţi să consumaţi alcool, este bine să adăugaţi în meniul dumneavoastră mai multe legume sau chiar comprimate cu vitaminele B1 şi B6. Acestea din urmă se transformă rapid în betacaroten şi zinc, atenuând efectele negative ale alcoolului.

Inamicii organismului dumneavoastră

  • Sucurile sintetice. Deoarece conţin fosfor, element ce impiedică o bună asimilare a calciului.
  • Cafeaua, sarea, cartofii prăjiţi. Consumate în exces, aceste produse reduc cantitatea de magneziu din organism.
  • Produsele de tip „fast-food”. Abuzul de asemenea preparate favorizează crearea de radicali liberi.
  • Medicamentele. Pilulele anticoncepţionale, laxativele, remediile contra cistitei sunt mari consumatoare de vitamine (cu precadere B9) şi oligoelemente.
  • Regimurile. Hiperproteice sau nu, acestea determină un deficit în ceea ce priveşte cantitatea de apă, vitamine şi minerale din organism şi implicit cresc riscul diminuării masei musculare, atât de necesară la această vârstă. Un regim sever este urmat de obicei de luarea rapidă în greutate, mai ales dacă nu a fost recomandat de un medic.

Regimurile hipocalorice sunt bune sau nefaste?

O alimentaţie cu un conţinut scăzut de calorii este eficientă mai ales atunci când se impune o scădere în greutate. Aceasta nu înseamnă însă că se pot consuma la discreţie alimente hipocalorice. O dată cu eliminarea grăsimilor, conţinutul de vitamine solubile în grăsimi (A, E, D) se diminuează proporţional. Este bine aşadar să se aleagă produse degresate, dar îmbogăţite cu vitamine. Consumul de alimente ce conţin înlocuitori ai zaharului determină apariţia unei nevoi sporite de „dulce”, căci nu asigură complet nevoia de glucide a organismului, nevoie ce este satisfacută în mare parte prin ingerarea de zaharuri rapide.

Special pentru bărbaţi

În general, nevoile calorice ale unui barbat se încadrează în jurul valorii de 2700 kcal pe zi (faţă de 2000 kcal pentru femei). Alimentaţia unui tânăr de 20 de ani este de obicei dezorganizată: prânzuri copioase, evitarea meselor de dimineaţă şi consum excesiv de alcool. De aceea, este necesar ca în acest comportament alimentar anarhic să intervină câteva schimbări:

  • creşterea aportului de zaharuri lente (conţinute de paste, cereale, orez), în scopul asigurării nevoilor de energie din timpul zilei;
  • asigurarea vitaminelor B1, B6, B9, carotenului şi vitaminei E, pentru a contracara efectele nefaste ale alcoolului;
  • consumul regulat de vitamina B1, pentru a favoriza metabolismul energetic.

Despre alimentație sănătoasă la 30 de ani: vârsta activităţii intense

Despre alimentatia sanatoasa la 30 de ani

Este perioada cea mai solicitantă din viaţă. Între copii, serviciu şi casă este dificil să mai poţi găsi o clipă de relaxare. În toata această cursă contra-cronometru, rareori mai poţi avea o alimentaţie ordonată şi echilibrată… Micul-dejun trece întotdeauna pe planul doi, prânzul se ia în fugă, iar cina ajunge să fie servită nu seara, ci târziu în noapte, după ce copiii s-au culcat. Privaţiunile la care vă supuneţi organismul nu vor întârzia să aibă urmări nefaste, peste câţiva ani făcându-vă viaţa deosebit de dificilă.

Sfatul specialistului

Dacă vi se face foame între mese, consumaţi legume crude, cum ar fi morcovii, ridichile sau castraveţii, sau, ocazional, un baton de ciocolată, cu condiţia ca acesta să nu aibă mai mult de 100 kcal.

De ce anume aveţi nevoie

Alimente bogate în fier. Carnea roşie şi lintea reprezintă veritabile surse de fier pentru corpul uman! În caz de sarcină sau menstruaţii abundente (în această situatie este însă indicat să consultaţi, fără întârziere, medicul), ca şi în caz de surmenaj, aportul suplimentar de fier este indispensabil. De asemenea, este necesară administrarea de fier pe fondul desfăşurării unei activităţi fizice sau intelectuale intense, când consumul de oxigen creşte (fierul conţinut de globulele roşii captează oxigenul şi îl transmite către organe).

Zaharuri lente. Sunt conţinute mai ales de paste făinoase, orez, feculenţi în general, şi constituie adevăraţi carburanţi pentru organism, oferindu-i energia necesară şi ajutându-vă să rezistaţi stresului fizic şi intelectual.

Calciu. Este bine să-l consumaţi zilnic, dar mai ales dacă aţi născut de curând, căci probabil bebeluşul a redus considerabil rezervele de calciu ale organismului . Deci, cât de des aveţi ocazia, consumaţi produse lactate: lapte, brânză, iaurt etc.

Uleiuri de măsline şi nuci. Este recomandat să folosiţi alternativ aceste două tipuri de ulei. Acizii graşi conţinuţi, înlocuind grăsimile oxidate ce se găsesc pe membrana celulară, asigură o mai bună funcţionare a acestora (mai ales a celulelor nervoase) şi lupta contra radicalilor liberi, ce apar ca urmare a surmenajului.

Vitamina C. Reprezintă un stimulent general, ideal pentru femeile active şi tinerele mame. Consumată pe timp de iarnă, circa 1 g/zi, vitamina C creşte puterea de rezistenţă a organismului la bolile de sezon. Fumătorii în special trebuie să consume în mod suplimentar vitamina C.

Ceaiuri. Ca şi supa, ceaiul ajută la hidratarea organismului. Trebuie consumat cu precădere de persoanele ce nu obişnuiesc să bea prea multă apă zilnic.

Suc de roşii. Sucul de roşii conţine o substanţă (licopena) ce taie pofta de mâncare. Este bine să fie consumat între mese, deoarece, în felul acesta, nu veţi mai simţi nevoia de a lua tot felul de gustări, în aşteptarea prânzului sau a cinei.

Inamicii organismului dumneavoastră

  • Zaharurile rapide. Prăjiturile şi bomboanele dopează artificial organismul. Ele stimulează secreţia de insulină, favorizând apetitul şi îngrăşarea.
  • Laxativele pe bază de ulei de parafină. Aceste medicamente elimină din corp vitaminele liposolubile, cum ar fi vitaminele A şi E.
  • Fumatul. La vârsta de 30 de ani, o persoană fumătoare atinge apogeul în ceea ce priveşte numărul de ţigarete fumate zilnic. De aceea, trebuie să vă gândiţi serios să vă lăsaţi de fumat, sau cel puţin să încercaţi să fumaţi mai puţin. Atenţie: o femeie care se lasă de fumat din motive de sarcină are şanse să se îngraşe într-un mod accelerat dacă exagerează cu mâncarea!
  • Anumite sterilete. Acestea cresc uneori durata şi volumul menstruaţiei, fapt ce poate antrena o importantă carenţă de fier. Nu ignoraţi aceste modificări fiziologice şi cereţi de urgenţă sfatul medicului ginecolog.

Ce trebuie să consumaţi dacă sunteţi însărcinată

Meniul trebuie să conţină obligatoriu carne slabă de vită, bogată în fier ăi proteine (poate fi înlocuită cu succes de linte), peşte gras, de trei ori pe săptămână, legume proaspete în fiecare zi, uleiuri vegetale, fructe şi produse lactate (mai ales iaurturi). Toate aceste alimente ajută la formarea creierului şi sistemului nervos ale copilului.

Încă din primul trimestru de sarcină se recomandă administrarea de comprimate de zinc, pentru a ajuta buna dezvoltare a fetusului. Din trimestrul al doilea se impune un aport suplimentar de fier. În trimestrul al treilea sunt necesare 1,5 g calciu zilnic, pentru a favoriza formarea scheletului bebeluşului. Nu uitaţi nici să consumaţi lactate sau să luaţi calciu sub formă de comprimate, spre a reduce procesul de îngrăşare.

Vitamina B9 (se găseşte în salata verde) este importantă pentru sistemul nervos.

Special pentru barbaţi

Stresul de la serviciu, grijile familiale, imposibilitatea de a face sport ar putea afecta serios viaţa unui bărbat de 30 de ani. Numărul de calorii consumate zilnic este în scădere (în jur de 2400 kcal zilnic).

Din meniu nu trebuie să lipsească:

  • legumele verzi şi fructele bogate în vitamine şi săruri minerale, în medie 35 calorii pentru 100 g în ceea ce priveşte legumele şi 55 calorii pentru 100 g fructe;
  • aportul de calciu (din lactate, varză, apă minerală) trebuie să fie suficient pentru menţinerea unei osaturi puternice;
  • pentru a limita surmenajul, se impune un aport suplimentar de magneziu (din cereale, legume, fructe uscate, germeni de grâu) şi vitamina B9 (ficat).

Secretele unei alimentații sănătoase la 45 de ani: vârsta caracterizată de calm

Secretele unei alimentatii sanatoase la 45 de ani

Copiii sunt de acum mari, la casele lor, la serviciu sunteţi „pe ultima sută de metri“… În organism au loc totuşi schimbări importante. Premenopauza şi apoi menopauza, etape deosebite în viaţa unei femei, nu trebuie să vă îngrijoreze, căci nu reprezintă nici pe departe simptomele unor maladii, ci evoluţia normală a metabolismului. Pentru a trece fără probleme peste această perioadă, se impune adoptarea unei diete perfecte.

Sfatul specialistului

La această vârstă trebuie să faceţi multă mişcare. Masa musculară se diminuează, iar aportul de proteine nu mai este suficient pentru a o întreţine. În plus, mişcarea ajută la consolidarea oaselor. În concluzie, nu ezitaţi să practicaţi activităţi fizice uşoare, cum ar fi gimnastica, mersul pe jos în ritm alert etc.

De ce anume aveţi nevoie

Calciu. Dacă aveţi mai mult de 50 de ani, trebuie să consumaţi 1200 mg calciu pe zi, pentru a stopa demineralizarea oaselor şi a preveni, în acest fel, apariţia osteoporozei, boala ce ameninţă o femeie din trei după instalarea menopauzei (în condiţiile în care o femeie din cinci riscă o fractură de cap de femur până la sfârşitul vieţii!). Migdalele, varza, legumele în general şi peştele gras conţin mai mult calciu decât laptele de soia, ce şi-a câştigat reputaţia de „depozit” de calciu. Se recomandă totodată consumul zilnic de produse lactate (250 ml lapte, 2 iaurturi sau 30 g brânză).

Vitamina D. Este foarte importantă în această perioadă a vieţii, căci facilitează fixarea calciului în oase. Se regăseşte in peştele gras, ouă (sunt uşor de digerat şi conţin în plus vitaminele A, D şi E şi acizi aminici), broccoli şi salata.

Taurina. Taurina este un neuro-modulator nutriţional ce joacă rolul unui anxiolitic (calmant) natural, ce previne dereglările caracteristice acestei perioade. Se regăseşte în andive, fructe de mare, peşte gras, carne slabă etc.

Vitamina C şi betacaroten. Se regăsesc în toate fructele şi legumele portocalii (morcov, pepene, dovleac) şi luptă împotriva colesterolului şi a bolilor cardiovasculare.

Magneziu. Este un excelent agent anti-stres şi reduce hipertensiunea.

Apa. Se recomandă consumul sporit de apă, mai ales seara, pentru eliminarea toxinelor din organism. Apa reduce, de asemenea, riscul formării de calculi renali, foarte frecvenţi la persoanele de această vârstă.

Inamicii organismului dumneavoastră

  • Regimurile de slăbire. La această vârstă, regimurile nu fac altceva decât să accentueze microcarenţele nutriţionale. Ele favorizează apariţia osteoporozei şi provoacă ulterior o luare în greutate superioară, mărind riscurile bolilor cardiovasculare pe care un astfel de proces le implică. În plus, masa musculară începe să scadă şi, chiar când mâncăm mai puţin, grăsimile se instalează mult mai uşor. Abordaţi, mai bine, o alimentaţie echilibrată şi regulată: mic-dejun cu fructe, prânz cu conţinut mare de proteine, gustare şi cină uşoară, de preferinţă fără zaharuri lente.
  • Grăsimile saturate. Cum ar fi untul, smântâna, carnea grasă, ce îngroasa arterele cu colesterol şi cresc riscul de hipertensiune. Consumaţi de preferinţă lactate degresate şi iaurturi.
  • Fumatul, cafeaua şi condimentele. Acestea cresc frecvenţa şi intensitatea bufeurilor.
  • Alcoolul. Consumul de alcool limitează stresul şi îndepartează angoasele pe de-o parte, dar, pe de alta, zahărul pe care îl conţine taie pofta de mâncare, fiind foarte nefast pentru organism.

Antioxidanţii, vitali împotriva degradării celulare

Radicalii liberi (molecule de oxigen ce au pierdut un electron şi au recuperat un altul, atacând în acest scop alte molecule aflate în apropierea lor) sunt responsabili de îmbătrânirea prematură a organismului, perturbă structura şi funcţionarea celulelor şi pot provoca declanşarea unor maladii, precum cancerul sau ateroscleroza. Acţiunea lor nefastă poate fi limitată cu ajutorul antioxidanţilor.

Cel mai puternic antioxidant este vitamina E (ce se găseşte în uleiurile de floarea-soarelui, de nuci, de migdale şi de arahide), urmată de vitamina C şi de caroten (morcovi, tomate, pepene, mango, broccoli, crustacee).

Alte surse de antioxidanţi sunt polifenolii, prezenţi în legumele de la care se consumă frunzele (salată, varză, spanac), în fructe şi în unele băuturi (suc de fructe, vin rosu, ceai), precum şi oligoelementele, cum ar fi zincul şi seleniul, care intră în compoziţia cărnii, a scoicilor, pâinii integrale, morcovilor şi ciupercilor.

Special pentru bărbaţi

Pentru bărbaţi, această perioadă marchează începutul tulburărilor metabolice. De aceea, ei trebuie să introducă în meniul lor urmatoarele:

  • peşte, deoarece este bogat în acizi graşi omega-3, pentru a lupta împotriva colesterolului;
  • alimente bogate în fibre (ce diminuează absorbţia intestinală a zaharurilor rapide);
  • vegetale (legume verzi, fructe, germeni de grâu, nuci şi ulei de nuci), ce constituie o excelentă sursă naturală de antioxidanţi;
  • tomate, bogate în licopen (asemănător cu provitamina A), o substanţă benefică în prevenirea cancerului de prostată;
  • vitaminele H (biotina) şi B5, care ajută la stoparea căderii părului. Se găsesc în gălbenuşul de ou, ficat, peşte şi legume verzi.

Alimentație sănătoasă la 60 de ani: vârsta marilor bilanţuri

Alimentatia sanatoasa la 60 de ani

Profitaţi cât mai mult de timpul liber! Fie că sunteti o fire activă sau, dimpotrivă, una calmă, trebuie să vă întreţineţi toate capacităţile fizice şi intelectuale. S-a dovedit ştiinţific că, la această vârstă, alimentaţia este un element determinant în prevenirea unor boli specifice bătrâneţii.

Sfatul specialistului

Pentru ca o alimentaţie echilibrată să vă poată ajuta la maximum, este bine să recurgeţi şi la practicarea unei activităţi fizice regulate, bineînţeles adaptată starii de sanatate. Începeţi prin a merge zilnic pe jos, cât puteţi de mult.

De ce anume aveţi nevoie

O alimentaţie variată. O alimentaţie corectă nu trebuie să fie atât de restrictivă, încât să vă slăbească sistemul imunitar, lăsând cale liberă infecţiilor. Mâncaţi de toate, inclusiv grăsimi, numai cu condiţia ca medicul să vă permită acest lucru. Însă, nu uitaţi că la această vârstă orice excese se resimt mult mai puternic decât în tinereţe. Echilibrul este cuvântul care trebuie să caracterizeze dieta zilnică.

Proteine. Este necesar 1 g proteine pe kilogram corp pentru a evita slăbirea musculaturii şi a recupera pierderea proteinică datorată încetinirii funcţiilor organismului (la această vârstă se digeră mai greu, se consumă mai puţină energie etc.).

Proteinele permit, de asemenea, organismului să reziste la maladiile infecţioase ce pot surveni în timpul iernii, compensând folosirea exagerată de medicamente. 10 g de proteine se găsesc în 50 g de carne, inclusiv de peşte, un ou, două iaurturi. Se poate „abuza”, de asemenea, de proteinele obţinute din produse vegetale (mai uşor de digerat şi mai ieftine), cum ar fi lintea, fasolea etc. Aceste alimente, în combinatie cu orezul, aduc molecule protidice cvasi-identice cu cele animale.

Calciu. 1200 mg pe zi sunt suficiente pentru a întârzia procesul de demineralizare a oaselor.

Lichide. Se impune consumul a cel putin 2,5 l apă zilnic, din care 1,5 sub formă de ceaiuri, sucuri naturale, supe de legume etc.

Polifenoli. Se găsesc în unele produse lactate, în sucul de mere, ceaiul verde, vinul roşu. Aceste substanţe sporesc rezistenţa pereţilor vaselor sangvine, limitând riscul de tromboză (formarea de cheaguri de sânge într-un vas sangvin sau într-o cavitate a inimii). Aveţi totuşi grijă să nu consumaţi mai mult de două pahare de vin pe zi!

Fructe şi legume. Aducând în organism fibre şi vitamine, acestea facilitează tranzitul intestinal şi întăresc capacitatea de apărare a organismului, mai ales dacă sunt bogate în vitaminele B şi C şi în magneziu. În felul acesta veţi reuşi să ţineţi la distanţă infecţiile microbiene sau virale care apar în special în timpul iernii.

Ierburi aromatice. Dau savoare alimentelor, permiţând combaterea pierderii progresive a gustului şi mirosului.

Inamicii organismului dvs.

  • Acizii graşi saturaţi. Sunt conţinuţi în special de produsele lactate (unt, smântână) şi cartofii prăjiţi; favorizează creşterea nivelului de colesterol şi apariţia hipertensiunii, agravând patologiile obişnuite la această vârstă, cum ar fi accidentele cardiovasculare.
  • Lactatele. Cu excepţia iaurturilor, aceste produse sunt mai puţin indicate, căci zahărul din lapte se fixează în cristalin şi accelerează cataracta.
  • Mesele prea copioase. Necesită un consum sporit de energie ăi favorizează formarea radicalilor liberi suplimentari.
  • Alcoolul şi tutunul. Atenţie la tutun şi alcool, căci aceste produse favorizează îmbolnăvirile! Se recomandă mai curând consumul unui produs lactat – iaurtul ar fi cel mai indicat – la fiecare masă.

Gustarea – o masa binevenita

Chiar dacă apetitul în general scade, este momentul ideal pentru vârstnici – al căror organism nu absoarbe suficiente vitamine, minerale şi oligoelemente – să ia, între mesele principale, şi gustări.

Pentru a micşora carenţele, gustarea trebuie să conţină un produs lactat (de preferinţă iaurt), un fruct proaspăt (mere, pere, portocale, ananas, struguri etc.) sau, în lipsa acestuia, o ceaşcă cu compot sau suc natural de fructe şi un aliment pe bazş de cereale – pâine, biscuiţi sau cereale fără zahăr.

În felul acesta, gustarea oferă persoanelor trecute de 60 de ani toţi nutrienţii de care organismul lor are nevoie: proteine, fibre, vitaminele din grupa B şi vitamina C, minerale (mai ales calciu şi zinc).

Special pentru barbati

  • În zilele noastre, majoritatea bărbaţilor de vârsta a treia rămân activi, iar nevoile energetice se modifică foarte puţin (de la 2000 la 2400 kcal/zi). Ca şi in cazul femeilor, se recomandă un aport suplimentar de proteine, calciu şi apă, precum şi vitamine antioxidante, pentru întirzierea procesului de îmbătrânire. Dintre ele, cea mai importantă este vitamina C, care impiedică acţiunea radicalilor liberi;
  • Sunt esenţiale menţinerea greutăţii şi adoptarea unei alimentaţii variate, cu scopul de a limita carenţele;
  • Osteoporoza nu este o afecţiune exclusiv feminină. Oasele se demineralizează atât la femei, cât şi la bărbaţi, mai ales pe fondul unor tratamente prelungite pe bază de cortizon.

Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

4 răspunsuri la „O alimentatie corectă în funcție de vârstă ~ Descoperiţi-i secretele”

  1. imi este extrem de folositor articolul tau pt ca tocmai am inceput sa mananc sanatos.

  2. Chiar aseară am văzut la o emisiune că magneziul este foarte util pentru revigorarea organismului după o zi plină şi nu numai. Mai mult, erau recomandate alunele acaju, care au un continut ridicat de magneziu.
    N-am incercat, dar cu siguranţă sunt benefice…

  3. Un articol foarte util… din fericire numai cu magneziul stau prost… și pe ăla încerc să îl compensez, pentru că se cunoaște mult în oboseală…

  4. Mă bazez cel mai mult pe alimentatia de peste…

Dă-i un răspuns lui roxana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *