De la zăpadă la viață veșnică (amintiri de om prost)

Lipsindu-mă de posibilitatea unei revanșări față de mine însumi (probabil așa aș rezuma un “de ce trăiesc eu”) îmi permit să-mi amintesc timpul. Desigur, timpul petrecut este mereu ținta și chiar nu înțeleg prea bine de ce.

Lumina, stelele, au loc ca și mine, dar nu, ele trebuie mereu să fie în jurul meu. Banal? Dar de ce fac asta și copacii sau florile, animalele, vecinii, masinile, pietrele, râurile, fântânile și chiar și caii? Tot banal?

Absurditatea aceasta a realității prezente mă intrigă, desigur la un nivel celular de ceva timp. Ca o boala ce a pornit cândva, a evoluat din stadiu în stadiu, și acum, maladia ce o am s-ar putea spune că se trage chiar din geneza ființei mele.

Mama mamelor crează amintiri de om prost

N-oi fi eu un pui de mine
Dar nu sunt eu prea bine.
Stie Gaia ce-o fi fost
De noi toti am fi cu rost.

Alaturi de mine sunt toate câte sunt și tot toate câte sunt, sunt alături de mine! No’ asta nu-i chiar stupid de banal?

Lumina și întunericul măi frate, nu mă lasă în pace deloc. Am parte va să zică de vreun fel de amăgire…

Afinitatea unui autor fata de planul material, îmi distrage atenția într-un hal de nu pot să citesc cărți. Sunt unele materiale cu text ce le savurez cu plăcere, dar și acestea, au un punct unde … zic eu … autorul dă cu bățu-n baltăăă!

Adică, pe scurt, inutilitatea tehnologică nu este suficientă, nici tot ce am spus până acum, așa succint, peste toate vine dualitatea. Mă! Tu înțelegi? DUAL? Nu contează cum e, totul e posibil, și asta pentru că e posibil și da și nu, adică și așa și așa. Bine, bine … 3, Trei, Cei Trei, Treimea … știu și 3, dar, doiu?

Fractalitatea unei vieți mă termină ca soarele zăpada. Știu, Știu … apa… gheața… iar zăpadă! Dar zăpada?

Nu are nici un rost, vă zic eu. Totul e așa cum trebuie să fie și ca pasărea în colivie ne frecăm unul pe altul ca să zicem că am mai evoluat puțin. În rest, continuăm, frecăm, mâncăm, dormim și poate uneori mai și muncim, tot ca să zicem că facem ceva în viața asta.

Fuck The God! Așa să strige cel ce se consideră liber de orice! Eu nu strig, că simt ca soarele în ochi, privirea lui de sus ce parcă așteaptă să facă ceva precum gura prin cuvânt ne-a creat pe toți. Îți dai seama, să facă ceva și cu ochii cum a făcut cu aparatul vorbirii? O-m fi noi acum într-o dilemă că Dumnezeu ne-a făcut cum ne-a făcut și ne-a dat problemele ce le avem, dar asta într-o lume unde el doar cuvântul ni l-a dat. Dar să ne dea cumva și privirea? Ori chiar o atingere, sau cine stie ce ar fi daca mirosul ne-ar dicta lumea!?

Îș fericit că noi încă mai vorbim, că dacă ar fi să ne întâlnim unu cu altul și să începem să scoatem mirosuri în loc de cuvinte, au au au ce putoare mare ar fi în universul acesta!

Articol etichetat cu:, ,

Ganduri si impresii pentru "De la zăpadă la viață veșnică (amintiri de om prost)":

  1. Jorjette C Ana Pleskovoi

Care este gandul tau?