De ce există moarte?

Când s-a născut… moartea?
Supravieţuire şi selecţie naturală
Viaţa, diversitate, sec
Moartea – o strategie impusă de natură
Fiinţe care îşi prevăd propria moarte…
…şi altele care nu mor niciodată

La început nu murea nimeni

Ne-am obişnuit cu ideea morţii ca o fatalitate a înseşi existenţei vieţii: stadiul final care urmează bătrâneţii. Şi totuşi, lucrurile nu au stat aşa de la început. Trei miliarde de ani viaţă pe Pământ a existat doar sub forma bacteriilor şi a organismelor unicelulare. Iar bacteriile, chiar şi astăzi, sunt virtualmente nemuritoare: ele se transformă continuu, prin diviziune celulară, în descendenţii lor, iar moartea efectivă nu apare decât ca rezultat al unor accidente provocate de factori externi. Nu acelaşi lucru se intâmplă cu organismele pluricelulare, al căror destin este să îmbătrânească şi să moară. Înmulţirea lor se face pe cale secuală, iar legea care le domină este cea a selecţiei naturale, cea care elimină organismele incapabile să se adapteze la schimbările din mediul înconjurător. În felul acesta, istoria evoluţiei noastre devine de fapt o „poveste” despre …de-ce-exista-moartea

Diversitate şi sec

Bacteriile evoluează doar prin mutaţii genetice. Indivizii rezultanţi cel mai adesea sunt inadecvaţi şi mor. La organismele pluricelulare complexe, printre care şi omul, unde multiplicarea se face pe cale secuală, nu toate genele mutante sunt eliminate, pentru că nu toate dau naştere la alterări vizibile. În acest fel, în populaţie rămâne totdeauna ascunsă o rezervă de „variante” genetice. Reproducerea secuală o foloseşte amestecând şi reamestecând la întâmplare genele şi experimentînd astfel alternative diverse: unele dintre ele pot fi folositoare şi sunt păstrate. Natura, într-un fel, acţionează ca un magnat al finanţelor, al cărui capital îl reprezintă numărul indivizilor şi care, pentru a reduce riscurile, nu investeşte într-un singur domeniu. Îşi plasează banii şi în cumpărarea de acţiuni şi în operaţiuni imobiliare şi în titluri de stat… Pot avea succes toate, dar dacă succesul este doar al unora, măcar nu pierde prea mult! Aşa face şi natura pentru a supravieţui. Doar că supravieţuirea este a vieţii ca atare. În intregimea ei, şi, straniu…

Moartea serveşte vieţii!

O viaţă veşnică ar reduce resursele celor tineri şi ar diminua posibilităţile de diversificare a populaţiei. Ca şi cum pe piaţa financiară ar exista un singur investitor! Durata limitată a generaţiilor este o strategie anexată reproducerii secuale. Cum a fost ea introdusă de natură? Descoperiri recente arată că există un fel de întrecere „cine trage mai tare funia”. Există gene ale morţii şi gene ale supravieţuirii. Primele limitează numărul diviziunilor celulare din organism, acţionind evident şi „în favoarea” vieţii, atunci când impiedica multiplicarea tumorilor. Celelalte împiedică o mortalitate excesivă a celulelor care ar risca să nu poată atinge stadiul reproductivităţii. Ne putem deci întreba:

Va putea fi prevăzut propriul sfârşit ?

„Jocul” celor două familii de gene face astfel ca un individ „bătrân”, care şi-a adus propria contribuţie la rezerva genetică a vieţii, să moară. Întrebarea fireasca este: oare, progresele cercetării vor ajunge să permită fiecarui individ să-şi prevadă propria moarte? Şi astfel, în consecinţă, să-şi „blocheze” propria îmbătrânire, pentru a rămâne nemuritor? Greu de spus. Un superb roman al celebrului Aldous Huxley tratează acest subiect, a cărui extraordinară complexitate face, din fericire spun cei mai mulţi, ca un asemenea lucru să nu fie posibil. Deocamdată…

Articol etichetat cu:, ,

Ganduri si impresii pentru "De ce există moarte?":

  1. Jorjette C Daniel

Care este gandul tau?