Dacă vrei să afli cum ai dormit

Puteţi face un exerciţiu foarte simplu. Dimineaţa, imediat după ce aţi reuşit să vă ridicaţi din pat, după ce v-aţi spălat, în faţa geamului deschis, respiraţi profund de câteva ori, liniştit, calm. Apoi aduceţi mâinile în faţă cu o mişcare de rotaţie ca şi cum aţi face un glob, cu palma stângă în sus şi palma dreaptă deasupra ei, la o distanţă de o palmă una de cealaltă. Încet ridicaţi mâna dreaptă în sus, cu palma îndreptată spre cer şi mâna stângă o coborâţi în jos cu palma îndreptată spre pământ.

Concomitent, ridicaţi piciorul drept îndoit şi cu talpa îndreptată puţin spre genunchiul stâng. Respiraţi în abdomen în reprize de câte 3 inspiraţii-expiraţii, apoi schimbaţi; palma mâinii stângi în sus, dreapta spre pământ şi piciorul stâng îndoit cu talpa puţin spre genunchiul drept. Respiraţi acelaşi număr de inspiraţii-expiraţii. Dacă veţi executa uşor acest exerciţiu, fără să vă pierdeţi echilibrul în nici una din poziţii atunci aţi avut un somn bun. În acelaşi timp acest exerciţiu echilibrează energiile organismului, în cazul în care există dezechilibre între partea dreaptă şi partea stângă a corpului.

Ganduri si impresii pentru "Dacă vrei să afli cum ai dormit":

  1. Jorjette C Mihai Căulea

Care este gandul tau?