Dacă ar fi să pleci de pe Pământ, unde te-ai duce?

După ce primul om a plecat în spaţiu, la scurt timp şi alţii au plecat. Unii ar spune că viitorul fiecăruia dintre noi ar fi să ajungem măcar o dată în spaţiu. Pentru mine este şi un vis, dar în acelaşi timp şi o provocare.

Pentru că imaginaţia îmi este la purtător şi oricui îi face bine un joc al imaginaţiei, m-am decis să observ o posibilă plecare în spaţiu. Întrebarea adevărată este mascată de cea din titlu pentru că la acest exerciţiu de imaginaţie am urmărit altceva decât locul unde aş vrea să plec dacă ajung în spaţiu.

De fapt imaginându-mi poziţia Lunii şi a Soarelui, apoi Pământul, de aici plecând spre spaţiu, ajuns în afara atmosferei am fost uimit să observ că nu ştiam clar unde să mă duc. În acelaşi timp ceva din interiorul meu mă trimitea într-o direcţie ceea ce am şi făcut, am urmat acea direcţie. La mine direcţia a fost înainte, adică uitându-mă în spate am văzut Pământul.

Am făcut exerciţiul şi cu Jorjette, spre deosebire de mine, ea a vizualizat Pământul uitându-se sub ea.

Aş fi curios să aflu dacă alţii care vor face exerciţiul, văd Pământul şi din alte direcţii. De aceea propun să votaţi pentru răspunsul ce vi se potriveşte:pamantul-vazut-din-spatiu

 

[poll id=”13″]

Ganduri si impresii pentru "Dacă ar fi să pleci de pe Pământ, unde te-ai duce?":

  1. Jorjette C Octavian
  2. Jorjette C Bogdan
  3. Jorjette C xyz

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.