Cunoaşterea de sine

În acest lung şi anevoios travaliu, familia şi profesia au constituit pentru Jung puncte solide de susţinere, adevărate ancore într-un real obiectiv şi exterior. Chiar dacă prin toate acestea învaţă să accepte şi să înţeleagă conţinuturile inconştientului (ceea ce va şi face în întreaga sa viaţă ulterioară) Jung simte şi trăieşte adevărul conştienţei despre care vorbeşte prin cuvintele: „până la urmă, decisivă este tot conştiinţa, care înţelege manifestările inconştientului şi ia atitudine în faţa lor”.

Întreaga operă pe care Jung o va scrie după această perioadă, esenţa ei fundamentală are rădăcinile adânc înfipte tocmai în această etapă (etapă care coincide pe plan exterior cu Primul Război Mondial)-„Întreaga mea activitate ultarioară a constat în a elabora ceea ce ţâşnise în acei ani din inconştient şi, mai întâi, mă inundase, mă copleşise. A fost materia primordială pentru sfera unei vieţi” (A.Jaffe, 1996,pag.208)

În aceeaşi perioadă, dans al întunericului spre lumină dar şi al luminii spre întuneric, se cristalizează şi crezul său: „Atunci m-am pus în slujba sufletului. L-am iubit şi l-am urât, dara fost bogăţia mea cea mai mare. Că m-am dedicat lui- că m-am vândut lui- a fost unica posibilitate de a-mi duce existenţa ca o totalitate relativă şi de a o suporta.” (ibidem, pag.201)

Sfârşitul acestei „a doua naşteri” este anunţat de ruptura contactului cu Anima dar, mai ales, de înţelegerea treptată a mandalelor pe care a început să le deseneze din 1916. „Doar treptat am realizat ce este mandala de fapt… Este Sinele (das Selbst), este totalitatea personalităţii, care, dacă totul decurge bine, este armonioasă, dar care nu suportă nici un fel de autoamăgiri” (ibidem, pag.204)

jorjette-se-racoreste-in-parauApoi (1918-1920) Jung devine conştient de faptul că: „ţinta dezvoltării psihice este Sinele”, adică, prin individuare (care decurge linear doar la început pentru ca apoi să se transforme într-o „apropiere circulară, o circumambulaţie (circumambulation) a Sinelui”) să se ajungă la Sine şi astfel să fie îndreptăţit să afirme: „Ştiam că atinsesen prin mandala ca expresie a Sinelui, punctul ultim la care îmi era dat să ajung. Poate că altcineva ştie mai mult, însă nu eu „(ibidem, pag.205)

Momentele care au marcat cea de-a doua etapă a individuării sale, nici unul la fel de important ca şi confruntarea cu inconştientul au fost: ” Întâlnirea cu alchimia din care se naşte a sa Alchimie spirituală, călătoriile în afara spaţiului său cultural-Africa de Nord şi cea tropicală, New Mexico (unde întâneşte indieni pueblo), India apoi Ravenna şi Roma. Fiecare dintre aceste locuri ca şi oamenii pe care I-a întâlnit l-au marcat într-un fel sau altul, l-au îmbogăţit arîtându-I ipostaze diferite ale spirului şi ale umanului.

Chiar dacă Jung afirmă într-o scrisoare către J.Goldbrunner din 14 mai 1950 (apud. M.Cazenave, 1999, pag.122), „a gândi că individuarea este o autoizbăvire însemnă neîndoielnic şi a se rătăci căci tocmai asta nu este… Ne expunem tuturor forţelor non-eului, ale cerului şi infernului, al mântuirii şi distrugerii, pentru a atinge acest punct unde am devenit suficient de simpli spre a putea recepta influenţele sau orice altceva ar fi numite voia lui Dumnezeu„, iar peste 10 ani mai târziu continua acceaşi idee spunând: ” cu cât am înaintat în vârstă, cu atât mai puţin am reuşit sp mă înţeleg, să mă cunosc sau să ştiu despre mine. Sunt uimit de mine, dezamăgit, mulţumit, sunt întristat, abătut, entuziast. Sunt şi toate acestea şi nu pot să fac sume” (A.Joffe,1996,pag.358), totuşi individuarea reprezintă singura modalitate prin care devenim noi înşine, care determină ca individul „să stea pe propriile sale picioare, distingându-se de toţi ceilalţi”, printr-o confruntare lăuntrică a contrariilor care ne alcătuiesc, printr-o „cunoaştere temeinică de Sine”, a totalităţii şi complexităţii noastre.

Acest pelerinaj spre propria fiinţă, spre centrul ei, Sinele, care este individuarea, îşi are rădăcinile adânc înfipte în mitologie, atât în cea a lumii asiro-babiloniene unde este evocată de către „Epopeea lui Ghilgameş”, erou care după ce se luptă şi se împrieteneşte cu Umbra sa, Enghidu, porneşte împreună cu aceasta în căutarea aventurilor menite să le aducă fală, cât şi în mitologia greco-latină, în care individuare este evocată prin „Odiseea” lui Homer care povesteşte reîntoarcerea acasă (după războiul împotriva Troiei) a lui Ulise. În egală măsură aventurile lui Ghilgameş ca şi multele peripeţii ale întoarcerii în Itaca, sunt, în realitate, metafore ale individuării, proces prin care ajungem să ne trăim pe noi înşine şi nu doar să ne lăsăm trăiţi şi astfel să tindem spre totalitate, adică spre Sineitate.

<< Partea 3Partea 1 >>

Articol etichetat cu:, , , ,

Ganduri si impresii pentru "Cunoaşterea de sine":

  1. Jorjette C Laurentiu
  2. Jorjette C Anunturi Targu Mures

Care este gandul tau?