Ghid Cum se tricoteaza – modele de tricotat

Cum se tricotează

Pe la vârsta de 6-7 ani, mama m-a învăţat să împletesc (tricotez), însă pe atunci nu am reuşit să învăţ decât cel mai simplu model faţă – dos, sau un rând pe faţă, un rând pe dos. Nu prea m-a atras prea mult împletitul (cum se tricoteaza),  doar pentru o scurtă perioadă când am făcut hăinuţele unei păpuşele (fustiţă şi vestă), după care a urmat o lungă pauză .

Happy shania twain

O dată, am cunoscut o persoană dragă mie care m-a molipsit cu această artă. Acum am început să “lucrez ” la o “chestie” pe care mi-o doresc de ceva timp, şi anume … ce poartă Shania Twain în videoclipul melodiei Forever and for always (vezi poza alăturată)…

Pentru mine să tricotez este o mare plăcere, mă relaxez, mă “golesc” de gânduri… Şi, mai mult, ceea ce tricotez poate fi un cadou perfect pentru cei dragi mie.

Vrei să înveți cum se tricotează diverse modele?

Cum se tricotează

Zilele acestea, scotocind printre lucrurile mamei mele, am găsit câteva modele care îmi sunt foarte de folos, şi pe care poate vrei şi tu să le ştii:

Modelul de tricotat „Bobul de orez”

Rândul 1 – un ochi pe faţă, un ochi pe dos;
Rândul 2 – se tricotează ca şi rândul unu, cu singura deosebire că ochiurile se lucrează invers.

Modelul de tricotat „Dungi în spirală”

Numărul de ochiuri divizibil cu 6, plus ochiurile pentru margini, astfel:
Rândurile 1, 2 şi 3 – trei ochiuri pe faţă, trei ochiuri pe dos.
Rândurile 4 şi 6 – un ochi pe dos, 2 ochiuri pe faţă, două ochiuri pe dos
Rândurile 5, 8, 14 şi 17 se tricotează aşa cum se prezintă ochiurile.
Rândurile 7 şi 9 – un ochi pe faţă, trei ochiuri pe dos, 2 ochiuri pe faţă.
Rândurile 10, 11 şi 12 – trei ochiuri pe dos, trei ochiuri pe faţă.
Rândurile 13 şi 15 – două ochiuri pe dos, trei ochiuri pe faţă, un ochi pe dos.
Rândurile 16 şi 18 – două ochiuri pe faţă, trei ochiuri pe dos, un ochi pe faţă.

Modelul „Cuib de albine”

Se aşează pe un număr de ochiuri cu soţ, astfel:
Rândurile 1 şi 3 se tricotează pe faţă
Rândul 2 – un ochi pe faţă, un ochi dublat.
Rândul 4 – un ochi dublat, un ochi pe faţă.
Rândul 5 – se reia lucrul de la rândul 1.

„Căsuţe” tricotate manual

Numărul de ochiuri divizibil cu 6, plus ochiurile pentru margini, astfel:
Rândurile 1 şi 3 – două ochiuri pe dos, două ochiuri pe faţă, două ochiuri pe dos.
Rândul 2 şi toate rândurile cu soţ se tricotează aşa cum se prezintă.
Rândul 5 – alunecaţi două ochiuri pe dos, apoi cu o andrea auxiliară plasată în spate , un ochi pe faţă, două ochiuri pe dos, pe ochiurile în aşteptare alunecaţi un ochi pe o andrea pe faţă, două ochiuri pe dos, un ochi pe faţă pe ochiul în aşteptare.
Rândul 7 – reluaţi de la rândul 1, decalând cu trei ochiuri şi începând cu un ochi pe faţă, patru ochiuri pe dos, două ochiuri pe faţă.

”Ochiul de prepeliţă” model de tricotat

Numărul de ochiuri trebuie să fie cu soţ, astfel:
Rândul 1 – un ochi pe faţă, un ochi alunecat pe dos.
Rândul 2 – şi toate rndurile cu soţ se tricotează pe dos.
Rândul 3 – un ochi alunecat pe dos, un ochi pe faţă.

Modelul de tricotat „Cuiburi de miere

Motivul se începe pe un număr de ochiuri divizibil cu patru.
Rândul 1 – două ochiuri încrucişate spre drepta, două ochiuri încrucişate spre stâga.
Rândul 2 şi toate rândurile cu soţ se tricotează pe dos.
Rândul 3 – două ochiuri încrucişate spre stânga, două ochiuri încrucişate spre dreapta.

Modelul de tricotat „Fagure”

Numărul de ochiuri trebuie să fie fără soţ, astfel:
Rândul 1 – un ochi pe faţă, după care înfingeţi andreaua între al doilea şi al treilea ochi şi trageţi o buclă fără să o lăsaţi să cadă de pe andrea, apoi tricotaţi două ochiuri pe faţă.
Rândul 2 şi toate rândurile cu soţ – un ochi pe dos, încă un ochi pe dos, după care faceţi două ochiuri împreună pe dos.

Învață cum să tricotezi, cu profesor

Jorjette modelul de tricotat coloane impletiturile minei

Descoperă Împletiturile Minei! Învață să tricotezi cu ea, pas cu pas! Vizionează seria de prezentări video cu exemplificare pentru diverse modele de tricotat:

Scăderea ochiurilor în tricotaj
Modelul de tricotat *Zig-Zag*
Modelul de tricotat “Punct lenes”
Modelul de tricotat “Mure

Actualizare 1: Pentru cine este interesat să știe cum se scad ochiuri simple la tricotat, răspunsul este: se iau câte două ochiuri în loc de unul. Trebuie să fiţi atente să vedeţi câte anume vreţi să scădeţi. Cât despre înmulţitul ochilor, se dă firul de aţă peste andrea (dacă sunteşi pe dos îl învârtiţi spre exterior, dacă sunteţi pe faţă, se învârte spre interior) în aşa fel încât să formeze un ochi nou, apoi se lucreză următorul ochi deja existent.

Actualizare 2: Pentru a descărca gratuit cărți despre croșetat și tricotat, accesați: Garnituri vestimentare din dantelă , Croşeta de aur sau 303 modele pentru croşetat şi tricotat


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

95 de răspunsuri la „Ghid Cum se tricoteaza – modele de tricotat”

  1. Avatar claudia
    claudia

    azi am icercat si dungile in spirala imi ies de minune iti multumesc te pup este super acest model imi place si nu este greu de realizat

  2. Şi eu îţi mulţumesc. Spor la tricotat şi te pup!

    Dacă descoperiţi modele, aştept cu drag să le postaţi aici!

  3. Şi eu vă mulţumesc şi vă pup, o să încerc să mai postez ceva modele, deşi nu prea am mult timp la dispoziţie să fac acest lucru, o să încerc să-mi fac!

     

  4. Avatar claudia
    claudia

    buna jorjjete iti multumesc mult pt explicatii abia acum am vz ce mi’ai scris o sa incerc si modelul acesta cred ca este f frumos astept sa vii cu alte modele noi cand vei avea nu prea am intrat pe sait pana acum ca nu am avut timp dar ms frumos micuta mea de 8 luni va fii nerabdatoare sa imbrace hainutele facute de mine si cu modelele explicate de tine te pupam si incodata multumiri pa
     

  5. Da, se pare că am omis cele 3 rânduri, mulţumesc că ai observat. Deci, rândurile 10,11 şi 12-3 ochiuri pe dos, trei ochiuri pe faţă. Spor la tricotat!!

    Mulţumesc din nou!

  6. Avatar claudia
    claudia

    buna jorjette vreau sa spun ca am incercat sa tricotez modelul dungi in spirala pt ca cred ca este f frumos dar nu specifica cum se lucreaza randurile 10 …11…si 12 eu cred ca se lucreaza asa cum se prezinta   te rog daca poti sa imi explici cum se fac aceste randuri multumesc mult am incercat si celelalte modele sunt super ms
     

  7. În unul din comentariile de mai sus scrie: ochi dublat- o dată îl lucrăm din faţă şi o dată din spate.

  8. cine ma ajuta si pe mine??
    ce inseamna ochi dublat?:D

  9. Multumesc, Liliana atat pentru informatii cat si pentru urari!!

    LA MULTI ANI si tie si la toata lumea!

  10. Avatar liliana
    liliana

    am descifrat ce inseamna steluta,am primit o carticica veche de tricotat de  sarbatori de la o colega si acolo explica ca *inseamna de la pana la*adica intre stelute se repeta modelul va pup si va urez LA MULTI ANI si sanatate la toata lumea 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *