Cum tinem spiritele la distanta, cum ne protejam de energii negative

cum sa te protejezi de spirite - cum sa tii spiritele la distanta

Alături de noi oamenii, există şi spiritele, despre care uneori auzim poveşti pe care ne este greu să le credem sau să le acceptăm. Uneori acestea ne apar în poze şi nu ştim ce sunt, alteori le vedem destul de clar pe lângă noi, oricum ar fi, ele stau pe lângă noi. Unele sunt ale persoanelor care au murit în situaţii dramatice şi nu au reuşit să plece în lumină, altele sunt spirite create de propriile noastre gânduri, şi mai există şi altele a căror provenienţă nu o ştiu.

Ceea ce ar trebui să ştiţi – de cele mai multe ori spiritele care stau pe lângă noi sunt ale membrilor familiei decedaţi care nu şi-au terminat încă treaba pe pământ (fie au murit mai devreme, fie înainte de a muri au experimentat furie, ură, mânie, fie nu s-au aşteptat să moară, etc). Dacă sunteţi atenţi, veţi primi tot felul de mesaje de la ei prin intermediul viselor sau al unor anumite întâmplări, cazuri în care puteţi face ceva (puteţi da de pomană, vă puteţi ruga, se poate ruga un preot sau mai mulţi în locul vostru; în cazul în care mesajul primit spune altceva, vedeţi ce anume vrea să vă transmită).

Aceste spirite stau pe lângă noi deoarece au nevoie de energia noastră. Noi suntem sursa perfectă. Le alimentăm foarte uşor – din frici sau ataşamente puternice.

Cum putem sa tinem spiritele la distanta?

amuleta1

Daca vrei sa stii cum sa te protejezi de spirite, in primul şi în primul rând este indicat să nu ne fie frică de ele. După cum am spus mai sus, frica noastră le poate face mai puternice. Trebuie să fim conştienţi că ele nu au ce să ne facă. Atâta timp cât suntem puternici, ele nu au cum să ne atingă, nu au nici o putere asupra noastră.

Din informaţiile culese, există mai multe modalităţi de a ţine spiritele la distanţă.

Ce sa facem pentru a tine spiritele rele la distanta?

Pentru a ne proteja de ceea ce consideram a fi spirite rele, de energiile negative, putem sa:

  • tămâiem casa destul de frecvent;
  • ardem frunze de salvie, dafin , lemn de palo santo, cedru,
  • folosim uleiurile esentiale cu vibratie inalta in aromaterapie,
  • sfinţim casa sau o stropim cu aghiazmă din când în când,
  • ţinem în permanenţă o candelă/o lumânare aprinsă,
  • deasemenea ne putem proteja cu ajutorul culorilor ( culoarea albastru este protectoare – purtăm haine albastre, în special în timpul somnului),
  • putem pune în cele patru colţuri ale camerei în care dormim sau ale casei cristale (putem purta cristale ca şi pandantive cu simboluri sacre – şi sub această formă protejează).

Din punct de vedere al obiectelor protective, acestea pot fi multe, dar esti liber sa alegi. Deasemenea, rugăciunea este foarte puternică în “lupta” cu spiritele.

Ce este foarte important în toate aceste lucruri pe care le puteţi face – intenţia pe care o manifestaţi în momentul acţiunii. Aceasta trebuie să fie foarte clară şi puternică, ca aceste spirite să plece , să vă lase să fiţi liniştiţi. Cel mai bine ştiţi voi ce vreţi de la ele.

În cazul în care vă este frică şi nu reuşiţi singuri, este indicat să chemaţi un preot, sau un practicant şamanic care va reuşi (nu pot să garantez) să facă ceva pentru voi. Nu trebuie să vă fie ruşine sau frică să vorbiţi despre acest lucru! Într-adevăr, cei care nu cred s-ar putea să vă creadă nebuni. Consider insa că este mai bine să vă creadă aşa, decât să trăiţi în frică, în teroare sau în neputinţă!

Ce ar mai fi indicat să ştiţi. Alături de noi există foarte multe spirite care vor să ne ajute. Ele oricum nu se implică în existenţa noastră, doar există pe lângă noi. Vorbim de spiritele animalelor, spiritele plantelor, spiritele naturii, spirite care doar asteapta sa le cerem ajutorul…


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

84 de răspunsuri la „Cum tinem spiritele la distanta, cum ne protejam de energii negative”

  1. Avatar Acelasi eu_pseudonim
    Acelasi eu_pseudonim

    Da ai dreptate, dar nu stiu daca-i posibil sa faci asta ca din moment ce esti in stare de inconstienta (ca pana la urma asta-i visu) cum sa poti deveni constient? Atunci cand cineva te omoara in bataie devii inconstient tocmai pentru ca o parte din spirit pleaca, ca daca ar ramane psihicul ar fi afectat…
    Citeam intr-o carte Matei, vorbeste-mi despre rai, ca atunci cand cineva moare, sufletul lui este scos inainte de a se intampla accidentul, este adevarat zic eu.
    Asa si cu somnul, este teoretic vorbind probabil, dar practic m-as cam mira sa fii constient in inconstienta.
    Ca si cum ai fi lovit in cap…devii inconstient, cum poti atunci sa fii constient?
    Inconstienta e ca si somnul nu-i asa? Mie mi se pare imposibil, sau daca e posibil e extrem de greu, fara suparare.
    Este adevarat tot ce zici, dar…intelegi tu ce vreau sa zic.

  2. “Am incercat si mi-a reusit” aşa ai început, foarte bine, dar mai departe deja îmi spuneai că mai mult decât ai făcut tu, eu nu voi face.

    În primul rând eu vorbeam de momentul de a ajunge conştient, cum ai spus tu, este des posibil, deodată te trezeşti că eşti spectator la propria ta activitate în vis, e ca şi cum conştientul tău e pe fază, dar ideea mea este de a pune conştientul în acţiune, conştient.

    Mulţi cred că nu este posibil, poate aşa o fi, eu am o idee şi deocamdată nu pot spune despre ea decât că este riscantă. Îi văd riscul chiar în ideea în sine de a fi conştient alături de subconştientul tău. Paradoxal imposibil, dar eu cred că ar exista o transformare, pentru că nu poţi fi descompus atâta timp cât ambele părţi eeşti tu, deci vei fi în lumea viselor un întreg, şi atunci vei putea fi un creator precum în lumea reală eşti.

    Poate este şi asta o evoluţie. Referitor la cum anume, am găsit util găsirea unui element, înainte de somn să vizualizezi cu ochii minţii acel element şi să fii atent la toate detaliile. După un timp acel element trebuie să facă parte din tine, vor veni imagini dar el trebuie să rămână în conştientul tău permanent. După un timp se va face şi trecerea în lumea viselor, începând cu primul scenariu, ar trebui să fii capabil să sesizezi când începi să visezi. Acceptând visul este ca şi cum ai pleca într-o călătorie. Ideea mea este de a transforma visul într-o călătorie cu beneficii, pentru că dacă atunci când se deschide visul, conştient fiind, tu lansezi o intenţie şi o pui cu putere în joc, vei merge pe intenţia ta.

    Nu te interesează să afli ce poţi aduce din lumea viselor? Atâtea chestii ce nu le-ai văzut niciodată apar în vis, oameni, locuri, obiecte, nu crezi că ele erau acolo înainte să visezi tu sau înainte să le vezi tu? Eu cred că da, şi mă interesează să pătrund conştient în lumea viselor!

  3. Avatar Acelasi eu_pseudonim
    Acelasi eu_pseudonim

    Am incercat si mi-a reusit, nu poti sa le modifici doar vei fi constient ca visezi. Ca si cum te-ai uita la un televizor in care ai jucat un rol si dupa o lovitura zdravana la cap esti in stare de amnezie. Vei vrea sa schimbi filmul in care esti personaj principal, din drama, in comedie dar tot nu vei putea. Nu stiu, e o senzatie ciudata, te uiti la tine ce faci dar nu prea poti schimba…cel putin la mine n-a mers.
    Si ca sa fii constient ca visezi trebuie sa adormi stresat cu gandul de a-ti aminti visul de dimineata, astfel creierul nu va mai fi asa de relaxat pentru ca in momentul cand incerci sa-ti amintesti ceva, sau chiar iti amintesti ceva, creierul da drumul la o combinatie complexa de reactii pentru ca memoria nu este stocata intr-o oarecare parte a creierului.
    Exercitiul face perfectiunea!

  4. Acum nu imi amintesc, uneori le cam uit visele , dar uneori imi vin in minte pur si simplu. Pe noapte am mai multe vise nu doar unul. Chestia este ca ” realizez ca visez ” ….cand dorm!Acum sunt intr-o stare, asa de parca asi fi pe alta planete ;)) hehe , poate si din cauza ca ploua afara …..Am visat in dimineata asta ca cineva ma indruma, in nu stiu ce chestii sau urmeaza sa intre in viata mea o noua persoana sau o veche prietena , sunt curioasa sa vad , chear va aparea cineva? Apropo aveam vise ” urate ” era ceva legat si de rau ca raul era tot dupa mine, dar eu il infruntam , nu imi era frica ;; ca si cum ar vrea sa fiu rea ;; in vise imi apar asa ”animale, fiare sub foema de lup, sau stiu eu … ” daca asi sta si masi gandi mai bine mi-as amintii . Am visat ca voi gasii zgarieturi, ca ceva va fi , am trait clipe ” de teama ‘ ca stateam in vis cu o carte de rugaciuni in mana si ma rugam si la geam era ceva rau, , , si cand mi sa intamplat cu adevarat toate chestiile ….am ramas cu gura cascata. Eu deobicei ma gandesc la lucruri bune, luminate dar visez chestii …..si nu neaparat mie sa imi faca rau ci celor din jur, oamenilor

    1. Dacă eşti conştientă în vis că visezi, ai încercat să creezi în vis ? Mă preocupă de ceva vreme ideea de a fi conştient în vis şi de a putea manipula visul după cum vreau eu. Poţi numi lumea viselor un tărâm al spiritelor de unde ai de învăţat dacă scapi de frică. Tu eşti spirit, nu doar minte şi trup, de aceea relaţia dintre tine şi spirite are o limită. La nivel de spirit lucrurile nu mai sunt bune şi rele, ci mai degrabă am nevoie sau nu am nevoie acum de asta. Eu nu pot să fiu conştient că visez când visez, dar am meditat asupra subiectului şi cred că am găsit o cale de a manipula visele mele. Dacă vrei să discutăm mai multe despre vise, te invit pe lumeaviselor.co.cc.

  5. nu pot sa dorm noaptea de ceva timp…..

    1. Ai spus că ai vise ciudate. Poţi să ne povesteşti câte ceva despre asta?

  6. Poate dau impresia ca nu as sti ce vreau , sau ma exprim mai … Mainainte mam trezit si de aceia ma exprim asa 😀

    1. Acum te trezeşti tu? Ai dormit bine aseară?

  7. Pai stiu ce vreau , doar ca nu imi lipseste nimic…

  8. nu stiu ce sa zic , acum. momentan nimic!

    1. Asta înseamnă că nici nu ştii ce vrei, nu?

  9. Si daca ai trecut printr-o experienta,,nu inseamna ca e la fel ca la a mea+ Oamenii sunt diferiti mereu au ceva in plus sau in minus asa e si cu experientele…se intampla diferit.

    1. Ce-ţi lipseşte cel şi cel mai mult în viaţa asta?

  10. Chestia e ca nu pot zice familiei CEVA NU MA LASA SA ZIC e greu de explicat! Ma vor crede nebuna. Sa zic o chestie nu ma simteam bine fizic psihic am ajuns la doctor de la doctor la psiholog….psihologu a zis ca nu am nimic is ok + aveam stari sa nu mai zic prin cate am trecut si nimeni nu stia, , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *