Cum e cu putinţă greaţa?

Sunt român în România. Nimic mai adevărat. Şi pentru acest lucru trebuie să străbat în fiecare zi acea greaţă continuă a realităţii. Mă îngrozesc, mă mir, mă cutremur până la sfârşitul zilei, apoi, o iau de la capăt. Realitatea nu e decât una: trăiesc într-un peisaj bolnav creat şi susţinut de oameni bolnavi. Rezist pentru că fac parte dintr-o rasă făcută să suporte, să tacă, şi să se plângă, care nu ştie să se apere de frica de a nu fi înlăturaţi si trimişi în lagărele izolării, lagărele răzbunării. Ajungi să te saturi dar gustul dezamăgirii şi al singurătăţii în faţa lichelelor te face să vomiţi.
greata romanului din romania

Devii bolnav, ajungi să ai crampe şi astfel ajungi să accepţi realitatea: o societate distrusă, lipsită de scrupule, lipsită de bun simţ, în care dulăii latră iar caţeii miaună. Adică spun tot. Vorbesc de acea categorie de căţei care, ca să ajungă departe ştiu să foloseasca sărutul dorsal pentru a-şi realiza scopul. Este portretul românului de astăzi, tiparul după care se construieşte succesul. Restul sunt doar rataţii… Fără cuvânt pentru că totul are urechi, fără şansă pentru că şansa se cumpără, fără speranţă pentru că speranţă a murit. Şi iată cum apare greaţa.

Iar dacă încă nu aţi simţit-o înseamnă că sunteţi norocoşi şi aţi pierdut cel mai frumos coşmar din viaţa de român. Deşi, mă îndoiesc…

Articol etichetat cu:

Ganduri si impresii pentru "Cum e cu putinţă greaţa?":

  1. Jorjette C roxy
  2. Jorjette C Allegory

Care este gandul tau?

 

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.