Comunicarea şi satisfacţia în cuplu

Comunicarea si satisfactia in cuplu

Între intimitate şi comunicare există o strânsă conectare.Atunci când vorbim despre comunicare și satisfacția în cuplu, ne referim la mai mult decât abilitatea de a discuta probleme şi a rezolva conflicte.Prin comunicare ne referim la plăcerea de a fi în compania celorlalţi, la emoţiile(entuziasmul) din timpul conversaţiei, la schimbul de atingeri şi zâmbete,la „iubita” tăcere.Prin comunicare divulgăm cine suntem, şi prin propria dezvăluire, creşte intimitatea cuplului.

Una dintre cele mai dese plângeri sesizate în cadrul cuplurilor căsătorite este aceea că :”Nu mai comunicăm!”, ceea ce este imposibil-o privire rece poate  transmite furia chiar mai puternic decât o pot face cuvintele.Ceea ce vor să spună aceşti parteneri nefericiţi este că prin comunicare, se îndepărteză unul de celălalt, în loc să se apropie,se crează conflicte în loc să se rezolve.Paternu-rile comunicaţionale sunt puternic  asociate cu satisfacţia maritală.

Pattern-urile comunicaţionale şi căsătoria

În ultimii zece ani s-au facut foarte multe cercetări cu privire la comunicarea dinaintea căsătoriei şi din timpul ei.Cercetătorii au găsit corelatii semnificative între natura comunicării şi satisfacţie, la fel cum au descoperit diferenţa paternurilor comunicaţionale dintre femei  şi bărbaţi în perioada mariajului.

Pattern-urile comunicaţionale pre-maritale

Comunicarea agresivă nu este o soluţie de a rezolva o neînţelegere în cuplu,dar poate fi un factor cheie pentru a şti dacă cei doi parteneri ar trebui sau nu să se căsătorească.Multe cupluri ce comunică puţin înainte de căsătorie  sunt pedispuse să continue în acelaşi mod şi după, iar rezultatele pot fi dezastruoase.Cercetătorii au descoperit faptul că atunci când  un cuplu comunică mai eficient şi mai mult înaintea căsătoriei, acest  indiciu poate fi un predictor al satisfacţiei maritale.

Propria dezvăluire-scoaterea –relevarea propriilor informaţii înainte sau puţin după casătorie este asociată cu relaţia satisfăcătoare de mai târziu.

Comunicarea si satisfactia in cuplu

Pattern-urile comunicaţionale maritale şi satisfacţia în cuplu

Cercetătorii au descoperit un număr de pattern-uri comunicaţionale în căsniciile satsfăcătoare cât şi a celor în contrast.
Cuplurile în mariajele satisfăcătoare tind spre următoarele caracteristici:

  • Dispoziţia de a accepta un conflict, dar implicarea să fie lipsită de tentă distructivă.
  • Cât mai puţine conflicte şi cât mai puţin timp petrecut împreună în conflict-conflictele sunt, în general, la ambele categorii bazate pe aceleaşi subiecte legate de comunicare, sec şi caracteristici ale personalităţii.
  • Abilitatea de a revela sau scoate la iveală gânduri şi sentimente ascunse, în general pozitive faţă de partener,cealaltă categorie în schimb scoate la iveală negativismul.
  • Expresii a ambilor partenericare reflectă mai mult sau mai puţin acelaşi grad de afectiviate, cum ar fi cuvintele de iubire şi atingerile.
  • Mai mult timp petrecut vorbind, dicutând subiecte personale şi exprimând sentimente într-un mod pozitiv.
  • Abilitatea de a transmite şi de a decodifica mesajele non-verbale Partenerii nefericiţi în schimb pot decodifica mult mai uşor mesajele celorlalţi decât a propriilor parteneri.

Comunicarea deficitară în cuplu

Victoria Satir a remarcat că partenerii folosesc 4 tipuri de comunicare deficitară:

  1. Împăciuitorii– sunt mereu drăguţi şi agreabili, sunt pasivi, vorbesc într-un stil plăcut şi acţionează ca şi cum ar fi lipsiţi de ajutor. Dacă celălalt partener vrea să facă dragoste şi el nu, atunci nu va refuza pentru a nu crea vreo scenă.Nimeni nu ştie ce îşi doresc sau simt cu adevărat, şi de cele mai multe ori nici ei nu ştiu.
  2. Acuzatorii– mereu acţionează cu superioritate, corpul este de obicei tensionat şi sunt deseori furioşi sau concentraţi, gesticulează mai mereu.În interior se simt însă slabi şi vor să se ascundă de ceilalţi(chiar şi de ei).Dacă rămâne fără bani, partenerul este cel care i-a cheltuit, dacă un copil este procreat „din greşeală”, partenerul ar fi trebuit să folosească contraceptive.Niciodată nu-i ascultă pe parteneri şi încearcă să scape de responsabilităţi.
  3. „Calculatoarele” –sunt foarte corecţi şi raţionali.Arată doar lucrurile ca la carte şi nu sentimentele proprii pe care le consideră periculoase.Ar putea afirma „dacă cineva este atent la bătăile inimii mele, ar observa că sunt furios”. Între ei nu schimbă replici sau expresii.
  4. Distrăgătorii-acţionează frenetic şi rareori spun ceva relevant, “zboară” între fapte şi cuvinte.În interior se simt singuri şi că nu se potrivesc locului.În situaţii dificile, îşi aprind o ţigară şi vorbesc despre şcoală, politică, afaceri, orice ca să evite discuţiile relevante despre sentimente.Dacă partenerul doreşte să discute ceva serios, acesta schimbă subiectul.

Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

22 de răspunsuri la „Comunicarea şi satisfacţia în cuplu”

  1. Si eu cred ca mult tam tam facut cu nunta nu e important. Din cate stiu, in SUA de pilda, pentru cei credinciosi, doar preotul oficiaza casatoria si trimite ceva gen fax la autoritati sa stie si ele.
    Asa ca v-ar putea binecuvanta el doar pe voi doi in munti, (nu v-ar spune nimic de instiintarea care o mai face) si gata. In cazul meu a fost o chestie interesanta, suntem f diferiti eu si sotul meu, asta ne-a si atras unul pe altul si dupa casatoria din biserica, cred ca si din cauza binecuvantarii primite, am avut mai multa rabdare, intelegere, bunatate unul fata de altul, ca un fel de ungere pentru relate.

    1. În societatea actuală căsătoria a cam devenit pentru mulţi un contract, un mijloc de a face bani, a devenit un eveniment făcut pentru că trebuie, pentru că spun unii.
      Nu ştiu cum v-a fi în cazul meu, voi vedea. Dacă o să ai timp, să downloadezi cartea, e foarte interesantă. Eu am citit-o şi spune foarte multe despre relatii, despre tipurile de iubire, despre acceptarea partenerului, despre gelozie şi nu numai.

  2. S@ Poate stii asta, creierul este cel mai important organ sexual. Cine stie sa-si gestioneze privirea, reuseste si mai departe. Normal ca s-a uitat 1-2 secunde la ea, dar fiind cu niste margele in loc de sutien si o fusta transparenta de voal imaginatia s-ar fi pus pe treaba. Tocmai pentru ca pe cand era necasatorit a avut treaba si cu reviste pentru adulti isi gestioneaza cu grija acum privirile. Nu stiu, eu as intra in pamant de rusine daca fiind cu mine de mana ar privi ca vitelul la vreo fata imbracata sumar. Niciodata nu s-a intamplat.

    1. Kinga, în articolul https://jorjette.ro/iubirea-nonposesiva-exuberanta/ găseşti la download o carte care ar fi interesant de citit a lui Adrian Nuţă.

  3. G@ De ce sa ingradeasca actul de casatorie casatoria? Nici certificatul de nastere nu face fortata filiatia. Doar arata ca acel copil este al tau.
    Exista o diferenta daca un tip indragostiti ii spune iubitei: uite iti dau de tot masina asta sau ii si face contract pe numele ei ca este proprietara masinii.
    Majoritatea intelegerilor intre oameni in ziua de zi se fac in scris. In primul rand nu este pentru ei doi, este asa o chestie ca buletinul de identitate, certificatul de nastere, sa existe o consemnare cum stau lucrurile.
    Eu cred ca exista o teama de a ne asuma responsabilitati, de a fi consecventi in urmarea lor.
    Apoi daca alte fiinte umane ar fi ploaute sa zicem din cer direct la 18 ani din fiecare an, ar mai sta altfel lucrurile. Dar pentru ca ele apar asa mici si neajutorate, au asa mare nevoie de dragoste din partea unui barbat si a unei femei, si asta timp foarte indelungat, stabilitatea in aceasta privinta este esentiala.
    Parintii mei au avut si au o viata foarte armoniaosa si asta m-a facut sa am incredere in mine, sa-mi pot dezvolta capacitatile, sa fiu gata de vulnerabilitatea unei relatii si consecventa in trecerea peste dificultati. Fetita mea se va bucura de aceleasi beneficii si tot asa.
    Un om este cu atat mai matur cu cat isi asuma mai multe responsabilitati si se tine de ele. Nu intotdeauna simiti o caldura si ceva special pentru copilul tau, uneori iti vine sa-l mai zvanturi, dar e un angajament la care tii si nu mergi cu el la casa copilului ori de cate ori ti se nazare ca nu simti nu stiu ce. (Domle, scrie pe certificatul de nastere ca e al meu si am grija de el :)) )
    A iubi e un verb, nimic nu ma poate opri sa actionez plin de dragoste fata de sotul meu. Si la asta ma angajez prin casatorie, sa actionez in dragoste fata de el. No matter what.

    1. NU actul de căsătorie propriu zis, ci percepţia societăţii actuale asupra lui. Se pune un accent prea mare asupra lui, încât unora le este frică de “căsătorie”, pe când “ar trebui” să fie altele mai importante. Mulţi fac acest act pentru că sunt împinşi de societate…vorba aia “ce spun oamenii”. Nu e o regulă general valabilă. Să nu crezi că sunt împotriva căsătoriei, doar că din punctul meu de vedere s-a degradat, nu i se mai acordă atenţia cuvenită. Eu una prefer cununia religioasă, şi mă refer la acea binecuvântare, şi nu la celelate, pentru că şi aceasta s-a degradat în timp. Căsnicia din punctul meu de vedere nu trebuie să socoteală nimănui pentru nimic. Mie mi-ar place să mă căsătoresc undeva în munţi, să promim acolobinecuvantarea unui pustic, să fie acea legătură spirituală, care de cele mai multe ori în yilele noastre estre uitată, sau omisă.
      În plus, nimic din lumea asta nu ne aparţine, decât propria persoană.
      Asta e ceea ce cred.

  4. Avatar Smart and funny
    Smart and funny

    exemplul meu a fost un pic fortat, sincer imi place veselia lui Bitman la emisiunea lui de pe tvr1; in rest, e un tip absolut normal, un barbat banal, care calca cam des in strachini…
    merci Kinga pt raspuns, sunt absolut de acord cu tine, cu singura obiectie ca, daca sotul tau nu s-a uitat deloc la dansatoare, chiar ar fi o problema…

  5. Eu una sincer cred că actul de căsătorie nu face deât să încerce să îngrădească căsătoria. Eu îl accept, dar nu e wow, trebuie neapărat să fac.

    Iubirea sau sentimetele unei relatii se simt nu trebuiesc puse sau definite înt-un act, o semnătură- aceasta nu face decât să limiteze uneori.

    Iar legat de Dan, dacă îl acepţi pe cel lângă tine, şi dacă  accepţi că este un om liber, atunci vei fi fericit, şi nu trist. În funcţie de acceptări vor fi luate nişte alegeri. Dacă eu alături de un bărbat nu mă simt bine, de ce să-mi pierd timpul cu el şi să devin nefericită? Eu cred că noi alegem să fim sau nu nefericiţi, prin modul în care ne limităm gândirea, prin modul în care ne punem singuri bariere, ne creem singuri spaţiul în care vrem să trăim. Dacă îi lăsăm şi pe ceilalţi să ne invadeze spaţiul nostru decizional, e şi mai gri, deoarece atunci când faci ce vrea altcineva, fără să fie în concordanţă cu propria persoană, nu prea aduce împlinire.

  6. Si mai spunea ca nu a compus nici o melodie de dragul ei. Nu mi se pare prea grozav.

  7. Eu percep certificatul de casatorie ca fiind un document care consemneaza si in scris ceea ce se afirma verbal. Ca doi oameni sunt dedicati unul altuia.
    Daca nu exista acest act scris, de pilda daca doi oameni incep sa renoveze o casa darapanata care isi creste valoarea de 5 ori, si cel pe numele caruia este moare, ea va ramane rudelor acestuia (legale) si nu celei care este de drept sa o aiba.
    Tot cartile de psiho spun ca atunci cand dragostea este impartasita sentimenetele efervescente tin la intensitate mare in medie doi ani dupa care se linistesc si exista o stare de bine, echilibru, pace in prezenta celuilalt. Si o baza solida pentru sprijin in scopuri profesionale, personale care le au cei doi.
    Sa tot vrei sa fii cu fluturasi, high, insa fara griji, fara responsabilitati, eu vad ca fiind un continuu adolescent. Consumi prea multa energie personala pe domeniul relational si nu-ti ramane pentru alte contributii la lumea ta.
    Am vazut o poza -prima in care Dan a acceptat sa fie pozat cu Liliana si figura ei era cam trista. Am citit ca inainte de a avea al treilea copil, se punea problema despartirii intre ei doi, ceva cu Iulia Vantur la mijloc. Nu ma indoiesc ca lui Dan ii convine, dar nu as vrea sa fiu in locul ei. Declin acest gen de feriricire.
    Sotul meu daca am fost la un restaurant libanez si a fost o dansatoare din buric care dansa in apropierea mesei noastre, nu i-a aruncat nici o privire. Eu prefer acest gen de dedicare.

  8. Avatar Smart and funny
    Smart and funny

    hai sa-mi dau si eu cu parerea despre casatorie:
    de multe ori, acel act care te leaga (certificatul de casatorie) transforma o relatie superba intr-un contract ce vizeaza mai multe aspecte economice; evident, ceea ce a fost inainte de casatorie (dragoste, pasiune, bucurie si chef de viata), se poate transforma ince t dar sigur intr-un parteneriat economic, bazat pe interese clare.
    nu generalizez, insa de multe ori, dupa un divrot, cei doi fosti parteneri au continuat sa traiasca impreuna , conflictele din fosta casnicie disparand ca prin minune!
    si un exemplu:
    Dan Bitman are 3 copii, are o prietena de ani de zile (aceeasi), si traieste o viata super ok!;
    adevarat ca si Bitman mai calca-n strachini din cand in cand, mai da scurte interviuri vedetelor, gen Iulia Vantur, dupa care se reintoarce la fericitul lui concubinaj, cu energii sporite!

  9. Eu stiu multe casatorii foarte bune.
    Dar de pilda cartile de consiliere citite de mine spun ca sistemul reuseste sa functioneze cam dupa 10 ani. Altfel te tot recastoresti si pentru ca nu te-ai maturizat si rodat tot o dai in bara. Eu dupa 11 ani am inceput sa ma inteleg bine cu sotul me.

    1. Posibil, nu ştiu, încă nu am ajuns la acest nivel. Cred şi eu că este nevoie de timp într-o relaţie pentru a se “solidifica”, însă asta depinde de parteneri, de ceea ce vor ei de la relaţie şi de la ei înşişi.

  10. Avatar brad patrick
    brad patrick

    Este adevarat ce scrii aici dar ce frumos ar fi sa se puna si in aplicare sa nu mai existe atatea conflicte.In ce e ace priveste casdatoria stii care i mi este parerea:nu sunt deacord cu aceasta forma de viata.Doresc intoacerea la Natura nu viata inrobita.Cate casnicii fericite vedem?Le putem numara pe cele cinci degete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *