Cuanta şi fenomenele "psi"

Împotriva părerii maestrului său Louis de Broglie, Olivier Costa de Beauregard nu s-a îndoit niciodată că paradoxurile pe care le conţine teoria cuantică permit telepatia, precogniţia, retrocogniţia, „salturile” în spatiu şi în timp, bântuirile şi fenomenele inexplicabile şi cele mai diverse. Încă din 1963, el le crea deja premisele în Le Second Principe de la Science du temps. De atunci, el a reafirmat şi a aprofundat aceleaşi teze la Colocviul de la Cordoba, organizat cu ajutorul lui France Culture în toamna anului 1979, şi în La Physique moderne et les pouvoirs de l’esprit (Editions du Hameau, 1981). Am putea să rezumăm gândirea sa prin ceea ce declara el în Le Monde, din 24 octombrie 1979: „De fapt, propunerea mea este o exegeză bilaterală a formalismului din matricea S după Feynman – şi, de asemenea, a formalismului meu, covariant cu prima cuantificare. Eu folosesc un concept temporal simetric al cauzalităţii, a cărui aplicare la paradoxala corelaţie a lui Einstein este aceasta: o «corelaţie de genul spaţiu» stabilită prin intermediul a două «conexiuni de genul timp», una către trecut, cealaltă către viitor”.

Totuşi, majoritatea microfizicienilor sunt în dezacord cu Costa de Beauregard — şi Jean-Pierre Vigier mai mult decât oricare altul – fiindcă aceste teorii ar presupune că anumite particule, precum „tahionii” a căror existenţă nu este dovedită, depăşesc viteza luminii, considerată ca o limită de netrecut de către Einstein şi succesorii săi. De altfel, dacă-l ascultăm, anumite paradoxuri care ridică probleme în teoria cuantelor ne-ar conduce, transpuse la domeniul curent, la cazuri de figură analoage cu cele pe care ni le propune science-fiction: pentru a împiedica declanşarea unui al treilea război mondial, căruia i se imputa responsabilitatea unui eveniment care s-a produs cu o săptămână, o lună, un an etc.

Mai înainte, serviciile secrete ale unei mari puteri hotărăsc să trimită un „călător în timp” care va interveni în trecut pentru a schimba cursul istoriei… Un alt scenariu posibil, imaginat de Barjavel: trimis în misiune pentru un motiv sau altul, călătorul în timp trebuie să ucidă un om. Dar ce se va întâmpla dacă trebuie să-l omoare pe unul din strămoşii săi, înainte ca acesta din urmă să fi avut posibilitatea sau să fi fost la vârsta de a avea copii? Rezultă, foarte logic, următorul cerc vicios: „El şi-a omorât strămoşul? Deci el nu există. Deci el nu şi-a omorât strămoşul. Deci el există. Deci el şi-a omorât strămoşul. Deci el nu există…” Şi aşa mai departe, la nesfârşit.

Articol etichetat cu:

Care este gandul tau?