Craciunul si colindele – traditii si obiceiuri la romani

Denumirea de colinda, respectiv corinda isi are originea in latinescul Calendae, dar a fost supus influentei slave. Colindele se canta la Craciun, la Anul Nou si la Boboteaza. Cam jumatate dintre ele au tematica crestina, celelalte au un continut profan.

Vremea colindelor incepe la mijlocul lunii noiembrie si dureaza pana pe 7 ianuarie. In tot restul anului, cantatul colindelor este interzis, iar daca acest tabu este incalcat, e pusa in pericol recolta intregii comunitati.

Colindatorii se pregatesc cu aproximativ sase saptamani inaintea Craciunului. Ei isi improspateaza si imbogatesc repertoriul de colinde. In acelasi timp se alcatuiesc cete de colindatori dupa criterii de varsta, vecinatate sau prietenie. Se alege conducatorul cetei, se iau anumite masuri organizatorice si se pregateste recuzita.

Colindele in traditia romaneasca

Exista 3 categorii de colindatori

Copiii scolari sau prescolari (pana la 12-14 ani)

  • incep inca din seara de 24 decembrie sa mearga din casa in casa. Unul dintre ei poarta steaua, fixata pe o coada de lemn, impodobita cu ornamente de hartie colorata si prevazuta cu clopotei. Ei colinda la toate casele din sat si anunta prin colinde nasterea lui Iisus Hristos. Ei sunt primiti cu mare bucurie si rasplatiti cu colacei, fructe, iar uneori chiar cu bani.

Feciorii (incepand de pe la 14 ani pana la casatorie)

  • alcatuiesc grupa cea mai importanta si cea mai interesanta. Ceata feciorilor e condusa de un om mai in varsta, caruia i se incredinteaza darurile, si e insotita de un muzicant. Feciorii incep a colinda in fiecare an in aceeasi parte a satului, si anume “din sus”, la miezul noptii, si merg la fiecare familie.

Repertoriul colindelor e foarte vast si cuprinde aproximativ 400 de tipuri si subtipuri. Colindele pot fi clasificate dupa varsta, sexul, starea civila, starea profesionala si materiala a celui colindat. Exista colinde specializate pentru preot si primar, pentru agricultori, ciobani, pescari, vanatori, fierari, etc. Partea esentiala a repertoriului lor o alcatuiesc colindele dedicate fetelor si flacailor ajunsi la varsta casatoriei. Exista insa si colinde cantate in onoarea unei tinere familii cu copii mici, ori a unei familii formate din 3-4 generatii, precum si colinde pentru vaduve, pentru oameni batrani sau bolnavi.

Colindele feciorilor elogiaza frumusetea fetei si vitejia feciorului, norocul unei familii si starea ei materiala. Repertoriul profan al cetei de feciori cuprinde si balade – adesea cu un continut trist – cantece eroice, precum si cantece glumete si parodii.

Dintre colindele cu caracter religios, crestin, unele trateaza teme cosmogonice (facerea lumii, a cerului, sfarsitul lumii, etc.) si prezinta intalnirea omului cu Dumnezeu si cu sfintii. Este vorba de imagini si simboluri luminoase, care creaza o atmosfera de basm, a fericirii depline si a unei noi sperante. Ele au o functie rituala, initiatica, descriu un peisaj de primavara, plin de flori, sacralizat nu numai prin prezenta lui Dumnezeu si a sfintilor, ci si prin colinde si prin prezenta colindatorilor insisi. Colindatorii contribuie la reinnoirea intregului cosmos si la fertilitatea campurilor, ceea ce accentueaza caracterul agrar al sarbatorii Craciunului.

Pe alocuri exista si o ceata a fetelor, dar ea nu are nici pe departe importanta  cetei feciorilor.

Dupa ce flacaii au cantat una sau mai multe colinde in fata ferestrei sau in casa si dupa ce au rostit urari pentru Craciun sau Anul Nou, muzicantul canta o melodie de dans, iar feciorii fac cateva miscari de dans cu toate persoanele feminine ale casei, chiar cu bebelusi sau cu femei batrane, dans menit sa le asigure noroc si sanatate in anul care urmeaza.

Ca rasplata, ei primesc mancare, bautura si alte daruri (carne de porc, carnat, colaci, rachiu sau bani). Cu aceste cadouri e organizat ospatul feciorilor, la care e invitata toata comunitatea, dar mai ales fetele.

A treia categorie de varsta o constituie cei casatoriti.

  • Ei colinda pe la rude, vecini si prieteni. Repertoriul lor contine colinde profane si religioase, dar si balade, mai ales cele pe care le-au invatat de la parintii si mosii lor.

Obiceiul colindatului este de origine romană. Radacinile lui se afla in obiceiul roman Saturnalia. La români, el pastreaza si urme ale cultului arhaic al lui Mitra.

Colindatul are functie pozitiva, de urare, ca o rugaciune. In cazul in care cineva nu-i primeste pe colindatori, acesta e descolindat, adica urarea sau rugaciunea se converteste in blestem.

Ambele fatete ale obiceiului sunt caracteristice mai ales in Europa de sud-est, dar pot fi intalnite si in regiuni din celelalte tari romanice, in Italia, Franta si in special in Peninsula Iberica.

Ca mai toate marile sarbatori calendaristice, si Craciunul are mosii lui, adica e un prilej de amintire si cinstire a mortilor prin pomeni.

Concert de colinde vechi cu grupul Icoane

Sursa foto

Care este gandul tau?