Corespondenţe între planete şi animale

Astrologia recurge şi ea la animale – şi nu la plante sau minerale – spre a simboliza casele sau domiciliile planetelor ce guvernează, potrivit lor, destinul nostru. Din douăsprezece semne zodiacale, opt sunt animale: Berbec, Taur, Cancer (Rac), Leu, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Peşti.

În simbolistica astrologică sunt stabilite corespondenţe între planete şi animale. După O. Wirth (Le symbolisme astroiogique, 1937), ele se stabilesc astfel:

  • Soare: leu, acvilă, animale domestice cu păr mătăsos
  • Luna: iepure, barză, privighetoare, broască, melc, peşte, crustaceu, stridie
  • Mercur: vulpe, maimuţă, pisică, veveriţă, papagal, năpârcă
  • Venus: capră, oaie, porumbiţă, turturică, paseriforme, fazan, prepeliţă
  • Marte; taur, cal, lup, mistreţ, câîne, struţ, gaie, vultur, şarpe, scorpion
  • Jupiter: elefant, antilopă, cerb, păun, şoim
  • Saturn: cămilă, urs, măgar, şobolan, cârtiţă, liliac, bufnită, corb, broască ţestoasă, broască-râioasă, scarabeu, păianjen.

Influenţaţi de babilonieni, inventatorii astrologiei, vechii greci, simbolizau prin figuri de animale vârstele timpului şi împărţeau ziua în douăsprezece ore, fiecare aşezată sub semnul unui animai : pisică, câine, şarpe, scarabeu (rac), măgar, leu, capră, bou, maimuţă, ibis, crocodil. În Asia Centrală timpul era împărţit în cicluri de câte doisprezece ani numite după câte un animal: şoarece, vacă, tigru, iepure, dragon, şarpe, cal, oaie, maimuţă, cocoş, câine şi porc. În ciclul lunar de doisprezece ani ai astrologiei chineze apar aproape aceleaşi animale: şobolan, bivol, tigru, pisică, maimuţa, cocoş, câine, porc, cal, capră, dragon, şarpe.

Astronomia cuprinde un bestiar fabulos, constelaţiile purtând nume de animale ce sunt în relaţie cu mitologia antică. Este de la sine înţeles că alchimia tradiţională ascunde anumite operaţii sub vălul alegoriei animaliere. Heraldica s-a slujit şi ea mult de animale pentru emblemele sale. Reprezentările ei amintesc pe cele cu care anticii îşi decorau scuturile spre a se deosebi între ei sau a-l înspăimânta pe inamic.

Partea 1

Articol etichetat cu:, , ,

Ganduri si impresii pentru "Corespondenţe între planete şi animale":

  1. Jorjette C Deea
  2. Jorjette C alex

Care este gandul tau?