Controversata reîncarnare

Accesul la iniţiatica spirituală orientală a produs o adevărată avalanşă faţă de anumite postulate spirituale. De pildă karma, controversata reîncarnare, toate acestea au creat deja o suită de legende, la noi folclorizate adeseori, recrutând pe de o parte adepţi ai principiului reîncarnării, pe de altă parte opinii opuse categoric acestui principiu…

Un principiu neacceptat de creştini

Pe scurt, reîncarnarea se spune că aparţine timpului creaţiei, când s-a decis ca un număr impresionant de suflete să coboare în regiunile materiale, pentru a împlini un deziderat iniţial: fiinţarea în planurile cauzal, astral şi material. Deci sufletul semnificând prin acestea, o prezenţă importantă în Univers, fiind obligat prin lege să se implice în structurile suprasensibile ale Universului.

Un suflet, se spune, născut într-un corp, îl va părăsi după viaţa pentru a renaşte în altul; asupra acestei succesiuni de naşteri şi reîncarnări decide sufletul însuşi, prin dorinţele şi acţiunile anterioare, devenite însăşi justificarea reîncarnării. Există chiar aşa-numită „Roata a celor Optzeci şi Patru”, sau ciclul celor 8.400.000 în care se poate reîncarna un suflet. Fie şi această cifră, ne înfricoşează prin complexitatea şi pelerinajul ce-i stau în seama sufletului. În scrierile hinduse toate aceste descrieri, participând la ele şi statistică şi matematică, sunt considerate ca sigure, nenegociabile…

O definiţie satisfăcătoare despre reîncarnare ne va arăta de fapt sinteza unui proces sinuos, care se poate întinde pe mii şi milioane de ani: „Reîncarnarea este doar trecerea sufletului în specii diferite, pentru a-i da posibilitatea de a-şi realiza sarcina repartizată în conformitate cu propria karmă. Sufletul se iveşte din marele ocean al vietii şi se întoarce în el”.

Analizând cele de mai sus prin „logica noastră europeană”, evident că definiţia ni se pare inacceptabilă, altfel spus imposibilă sau fantezistă. Ne intrebăm: Ce sarcină va îndeplini un suflet reîncarnându-se într-un tigru sau într-un arbore? Principiul reîncarnării este respectat de mai multe religii – hindusă, jainistă, buddhistă, sikh şi altele. Reîncarnarea este dependentă calitativ în mod strict de karmă. Fiecare reîncarnare este marcată de faptele, acţiunile, evenimentele anterioare. Deci tot ce trăim acum, în bine sau în rău, este rezultatul karmei noastre. Această justiîie este greu de acceptat atâta vreme cât noi nu avem memoria trecutului nostru dintr-o reîncarnare anterioară. Cine ne garantează toate acestea? „Cuvântul de onoare” al iniţiatului?

Religiile creştine nu tolerează principiile reîncarnării. Dar nici evreii, şi nici musulmanii nu cred în reîncarnare. În ceea ce ne priveste pe noi, creştinii, acceptarea principiului reîncarnării subminează însăşi prezenţa Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, în viaţa oamenilor. De vreme ce reîncarnarea rezolvă problemele morale şi sufleteşti, nu mai e nevoie de o autoritate cerească. Iar noi ştim că Iisus a pogorât pe pământ ca să aducă mântuirea oamenilor prin jertfă şi revelarea Tatălui Ceresc…

Influenţele karmei

Absolvit de mântuirea prin Iisus, prin Dumnezeu, omul credincios principiilor karmatice ale reîncarnării devine independent, în sensul că el însuşi îşi va gestiona trecutul şi viitorul. Principiul karmatic spune că Dumnezeu ne-a dăruit un corp fizic, dar în acelaşi timp acest corp nu este exclusiv omenesc, el poate fi un corp într-o specie oarecare, fie şi inferioară. O asemenea mutare are rolul de curăţare karmatică, ea echivalează cu destinul. De destinul său nu poate scăpa nimeni, deşi se spune în aceste religii că „Dumnezeu este liber şi El conduce întreaga lume prin porunca Sa”.

Cum spuneam mai sus, faptele noastre din trecut sunt răspunzătoare de calitatea vieţii în prezent. Aici se includ şi bolile – de asemenea forme karmatice de pedepsire. Nouă nu ne rămâne decât să suportâm în prezent, ce-am făptuit în trecut! Este un fel de perfecţionism în care se epuizează sufletul chinuind numeroase corpuri până la epuizarea relelor şi intrarea într-un univers purificat, asupra căruia nu mai planează influenţele karmei şi nu mai este necesară o altă reîncarnare…

În fine, iată o idee în legatură cu toate acestea: „…orice experimentăm, fie bunăstare sau necaz, bucurie sau supărare, se datorează numai propriilor noastre fapte şi nu trebuie să invinuim pe nimeni altcineva. Cum poate cineva spera să culeagă numai roade bune ca urmare a unor fapte rele?” Fiecare din noi poate judeca aceste principii spirituale prin propria sa cunoaltere şi intuişie, prin credinţă sau ca liber cugetător…