Consecinţele tulburărilor instrumentale în activitatea de învăţare (2)

Pe planul interelaţional apare sentimentul de insecuritate care stă la originea tulburărilor afective. Tulburările de lateralizare, desemnate prin termenul de “ dislateralitate” de psihiatrul american S.T. Orton reprezintă “complexul de tulburări consecvent reeducării forţate a stângăciei, cât şi acţiunea de contrariere a senestralităţii la copil ”. Contrarierea lateralităţii îşi găseşte expresia la stângacii care învaţă să scrie cu mâna dreaptă a unor erori tipice, deformări ale literelor, scris ca în oglindă şi inversări ale succesiunii literelor în cuvinte, dublări, neregularităţi dimensionale, devieri labile ale unghiului de înclinaţie în succesiunea literelor.

La aceste erori se adaugă şi o altă serie ce ţine de modul de organizare pe plan interen a elementelor componente ale cuvintelor. Menţionăm aici îndeosebi omisiunile, substituirile, metatezele şi contopirile. Omisiunile pot afecta oricare din sunetele şi corespunzător literele dintr-un cuvânt. Totuşi, cel mai frecvent ele se extind asupra sunetelor finale, asupra diftongilor şi triftongilor (ea,oa,eau etc.); ele apar într-o proporţie însemnată, mai ales, la grupările bi- şi triconsonantice ca de pildă: mn, cr, şt, rg, ltf, ltm, str .

La rândul lor, substituirile pot fi de cele mai variate tipuri. Cele mai frecvent întâlnite sunt următoarele: c« gf« vş« zs« zt« dm« ne® ib® pghe® ge sau gici® gi sau ţice® ci etc.

Metatezele apar, deasemenea, într-o proporţie semnificativă. Ca şi substituirile, ele nu au un caracter exclusiv putând fiind întâlnite în oricare cuvânt, dar frecvenţa cea mai mare o înregistrează cuvintele polisilabice care conţin grupuri compacte de consoane şi vocale.

În sfârşit, contopirile au un procent mai mic de producere, decât celelalte categorii de erori menţionate mai sus.insecta-cu-cap-rosu

Tulburările de orientare, organizare şi structurare spaţio-temporală se manifestă prin simptome ca:

  • ignorarea termenilor spaţiali;
  • perceperea greşită a poziţiilor şi a intervalelor de timp;
  • incorecta orientare în spaţiu şi timp;
  • lipsa memorie spaţiale;
  • incapacitate de organizare spaţială şi temporală;
  • incapacitate de reversibilitate şi transpunere;
  • inexistenţa unui ritm regulat;
  • dificultăţi în înţelegerea relatiilor spaţiale şi a succesiunii evenimentelor.

Astfel, nu pot fi contestate conscinţele tulburărilor instrumentale în activitatea de învăţare a citit-scrisului, a numeraţiei şi a calculului. Dificultăţile în citire şi scriere (dislexie şi disgrafie) ca şi cele întâmpinate în calcul (discalculie) nu trebuie să fie considerate normale şi trecătoare, ele reprezentând adesea exteriorizarea pedagogică a tulburărilor instrumentale. Depistarea precoce a acestora devine o cerinţă stringentă. Depistate de timpuriu aceste manifestări pot fi înlăturate prin exerciţii individuale corespunzătoare . Atunci când manifestările respective nu sunt luate în considerare la timpul oportun, devin necesare exerciţii ulterioare de ameliorare care trebuie iniţiate pe tot parcursul însuşirii citit-scrisului şi calculului.Fără asemenea exerciţii va fi foarte greu de prevenit fenomenul de “transformare” a tulburărilor instrumentale prezente la copii, în dificultăţi de citire, scriere, calcul şi chiar în manifestări dislexico-disgrafice şi respectiv manifestări discalculice. Deasemenea, ar fi mult mai dificilă activitatea ulterioară de corectare a cestor manifestări.

Iată de ce abordarea diferenţiată, chiar individuală, a copiilor cu tulburări instrumentale şi antrenarea lor într-un sistem complex de terapie, inclusiv logopedică, devine o necesitate.

<< Partea 1

Care este gandul tau?