Concursul s-a încheiat! Click aici să vezi câştigătorii!

Click aici să vezi detaliile concursului

Pentru că împlinim 2 ani şi pentru că şansele să fim atât de mulţumiţi, erau mici, fără ajutorul vizitatorilor, ne-am gândit (şi bine că am făcut asta) să organizăm acest concurs.

Pentru înscriere, nu există limite. Cei care doresc să participe sunt nevoiţi să trimită un email la adresa ***** cu textul cu care vor să participe la acest concurs. Înscrierile se fac începând de pe 20 ianuarie 2011 până pe 26 ianuarie 2011 (inclusiv). Pe data de 26 vor fi publicate toate articolele participante la concurs în așa fel încât să rămână cele 7  zile de vot.

De ce să particip?

Nu contează cine eşti, cu ce te ocupi, că ai sau nu ai mulţi prieteni, că eşti sau nu eşti fericit. Noi îţi dăm un premiu dacă tu vei reuşi să îndeplineşti condiţiile concursului.

Care este premiul?

Premiul este unul singur, “mare de tot”, oferim 50 euro celui care ajunge câştigător.

Ce trebuie să fac?

Trebuie să scrii! Îmi trimiţi pe adresa **** un email care să conţină un text (un articol) în care dezvolţi o idee, părerea ta despre un subiect, ori să împărtăşeşti din cunoştinţele tale despre ceva. Singurul punct de sprijin pe care îl ai este faptul că textul pe care îl vei scrie trebuie să se încadreze într-o categorie deja existentă pe blog (le găseşti în meniul din stânga). Pentru limbaj se aplică regula bunului simţ.

Cum adică să scriu un text (articol)?

Prima dată când am pornit blogul, am început cu un articol (Poţi să iubeşti 2 bărbaţi / 2 femei în acelasi timp?). Unii au citit ce am scris eu şi chiar dacă nu e mare lucru, unii chiar au găsit răspunsuri şi ajutor în acest articol. Dacă vrei să te inspiri sau dacă vrei să înţelegi mai bine ce înseamnă să scrii un text tip articol te invit să citeşti primul articol pe blog.

Poţi crea un subiect educativ, poţi să te documentezi din reviste, din cărţi, din orice material, în final sfatul meu este că articolul ar trebuie să sune a ceva educativ. Vom puncta ideile educative, părerile proprii şi tot ceea ce ne sună a unicat.

Cât ţine concursul?

Fix 7 zile, începe pe 27 ianuarie 2011 şi se termină pe 2 februarie 2011. Câştigătorul va fi anunţat pe 3 februarie 2011.

Există un punctaj?

Premiul de 50 de euro va ajunge la persoana care va câştiga atât aprecierea juriului cât şi a celorlalţi vizitatori (chiar şi participanţi). Punctajul, “socoteala” este de 50% aprecierea juriului şi 50% reacţiile vizitatorilor.

Câştigătorul va fi ales de juriul ce se prezintă: Paul Pădurariu, Cristescu Bogdan, Jorjette, Blogatu`, VreauUltimulLoc

Juriul va da fiecărui participant o notă de la 1 la 10. Această notă este procentajul juriului(50%). Apoi se va calcula procentajul vizitatorilor, care cuprinde reacţiile (voturile primite), numărul de vizite pe care le-a primit articolul scris de participant şi comentariile. Cifrele vor fi publice aşa că oricine îşi va putea calcula singur punctajul.

SFATURI!

Vom accepta articole unice, noi, care nu există deja pe internet, pe alte site-uri sau pe cele personale.

Invitaţi alte persoane să vă citească articolul şi să răspundă cu un vot sau un comentariu! Vă cresc şansele de câştig!

AVEM UN PREMIU SURPRIZĂ!

Sponsorii, echipa, juriul şi susţinătorii, oferă la final un premiu surpriză pentru CEL MAI BUN PARTICIPANT! Acest premiu va merge la participantul care a dat dovadă de fairplay pe parcursul concursului şi care nu a încercat să trişeze sau să obstrucţioneze buna desfăşurare a concursului.

Lista cu participanţi*:

* Aceștia sunt toți participanții! Multă baftă! Asteptăm să-i votați până pe 2 februarie 2011, fix până la ora 00:00. Câștigătorul va fi anunțat pe 3 februarie!

VOTURILE AU FOST OPRITE azi 2 februarie 2011 la ora 16:35! Aveam probleme tehnice cu scriptul de votare! Tabelul de mai jos arată rezultatele pe care le avem, voturile fiind doar o parte din punctajul final! Mai puteţi continua cu comentariile, like-urile pe facebook şi twitter până la ora 00:00, diseară!