Concepţia idealistă a istoriei

Concepţia despre lume care, în opoziţie cu concepţia materialistă vede forţa principală a dezvoltării sociale în idei, teorii, în conştiinţa oamenilor etc. Concepţia idealistă a dominat chiar şi pe materialişti, ei rămâneau pe poziţii idealiste în explicarea fenomenelor sociale, se limitau la explicarea materialistă numai a fenomenelor naturii, fără să fie în stare să extindă materialismul lor asupra cunoaşterii fenomenelor sociale.cand-vine-furtuna

Astfel, materialiştii francezi din sec. al XVIII-lea porneau de la teza justă că părerile şi concepţiile oamenilor sunt determinate de mediul social, dar, atunci când trebuiau să explice schimbările mediului social, ei cădeau în idealism, afirmând că pentru aceasta este suficientă cultura, răspândirea cunoştinţelor, schimbarea concepţiilor oamenilor („ideile conduc lumea”). Ei considerau că mersul istoriei depinde de voinţa, stările de spirit şi deziteratele „personalităţilor” – regi, cuceritori, conducători de armate etc. De aceea istoria era privită de materialişti ca rezultat al unei îmbinări de întâmplări fericite şi nefericite şi nu ca un proces logic. Idealist în înţelegerea fenomenelor istorice a fost şi materialismul german din secolul al XIX-lea, care afirma că perioadele din istoria omenirii s-ar deosebi una de alta numai prin schimbările din religie.

<< Partea 1Partea 3 >>

Articol etichetat cu:,

Ganduri si impresii pentru "Concepţia idealistă a istoriei":

  1. Jorjette C Grilaje Metalice

Care este gandul tau?