Clatirea parului – o adevărată artă

Pentru accelerarea creşterii părului se recomandă perierea de 3-4 ori pe zi cu o perie din păr natural, purtarea de pălării uşoare de pai sau bumbac în zilele cu soare puternic, spalarea parului cu produse naturale si clatirea parului care este pasul final si poate cel mai important.

Este indicat să se evite şampoanele pe bază de detergenţi care degresează sebumul natural, acestea putând fi înlocuite cu gălbenuş bine bătut cu 5 picături de ulei de măsline şi/sau 5 picături de esenţă de rom.

Clatirea parului – o arta ce trebuie pastrata

Este important ca după spălarea capului clatirea parului să se facă cu apă călduţă sau infuzii din plante medicinale. Câteva buruieni numai bune pentru clătire sunt frunzele de mesteacăn, urzică, muşeţel, cimbru, nuc sau amestecuri de plante:

  • frunze de mesteacăn: 2-3 linguri de frunze la 500 ml de apă şi se va adăuga un vârf de cuţit de bicarbonat;
  • frunze şi rădăcini  de urzică: 40-50 g la un litru de apă;
  • flori de muşeţel: 3 linguri de flori la 200 ml apă;
  • cimbru de cultură: 3 linguri plantă la 200 ml apă (decoct);
  • amestec de frunze de nuc, salvie, urzică, conduraşi, sovârf – infuzie: 50 g frunze  la un litru de apă;
  • la apa de limpezire se adaugă suc de lămâie sau borş acru.

Loţionările firului de păr

După spălare se pot face loţionări cu preparate naturale  obţinute din plante sub forma decocturilor:

  • din două linguri de amestec la 1/2 litru apă din: rădăcină de brusture, frunze de mesteacăn, rizomi de stânjenel, coajă de salcie, muguri de plop, sovârf, levănţică;
  • flori şi frunze de conduraşi, frunze de urzică, frunze de cimbrişor – în părţi egale; 150 g amestec de plante se macerează în 250 ml alcool de 70 grade, timp de 15 zile; se fac loţionări de 2-3 ori pe săptămână;
  • coajă de stejar – decoct din 3 linguriţe la 200 ml apă; se fac loţionări de 2 ori pe săptămână;
  • rădăcină de brusture – 20g de plantă macerată în 100 ml alcool de 70  grade, timp de 15 zile, se filtrează, se protejează ochii în timpul fricţionării cu tinctura;
  • tinctură de sovârf – 20 g plantă se macerează în 100 ml alcool de 70 grade, timp de 15 zile – loţionări de 3 ori pe săptămână;
  • ardei iute – 20 g de ardei în 100 ml alcool, macerat 7-8 zile, se fac fricţionări zilnice, timp de 10 zile.

Toate aceste tratamente naturale ajuta la cresterea parului, dar si la pastrarea lui intr-o stare optima de sanatate. Trebuie sa te gandesti ca asa cum noi avem nevoie de hrana, tot asa si parul are nevoie de propria lui hrana si ingrijire, iar evolutia lui depinde de acest lucru.

Care este gandul tau?