Claraudiţia sau endofazia

Mult mai puţin studiată decât clarviziunea, claraudiţia sau endofazia a fost obiectul unor numeroase experienţe în fosta Uniune Sovietică. Pentru a o pune mai bine în evidenţă, experimentatorii din ţările din Est au recurs la faimoasele „camere ale liniştii”, utilizate în astronautică în numeroase cercetări parasenzoriale. Este vorba de chesoane care reproduc vidul spaţial şi în care se izolează un subiect, lipsit în felul acesta de orice stimul auditiv. Astfel, atunci când se lucrează cu un claraudient se elimină orice „paraziţi”.

Au fost făcute experienţe cu subiecţi la fel de iluştri ca Nina Kulaghina, Varvara Ivanovna, Alia Vinogradova şi, mai ales, Djuna Davitasvili, care a fost vindecătoarea oficială a lui Leonid Brejnev. Deşi claraudiţia nu era specialitatea lui, Spirkin, care i-a examinat, a conchis: „Când se stabileşte comunicarea între Djuna Davitasvili şi pacientul ei, ea percepe un fluierat uşor în urechea stângă. Acest semnal o anunţă că schimbul extrasenzorial s-a stabilit. ” Atunci Djuna Davitasvili primeşte mesaje „în clar”. Aceste informaţii îi sunt dictate ca de o voce din off. „Am impresia, declara vindecătoarea lui Brejnev, că însuşi creierul meu, după modelul anumitor ordinatoare, sintetizează literalmente o voce pentru ca mesajul să ajungă la conştiinţa mea.

„Tot ca o voce din off a perceput Varvara Ivanovna apelurile disperate ale unui bătrân care aştepta mult de la ea. Astfel, claraudiţia ar fi mult mai precisă decât clarviziunea, dar mai puţin frecventă. În studiul claraudiţiei se cuvine să luăm în considerare partea de subiectivitate pe care o poate comporta un asemenea fenomen la cel care îl percepe. În solitudine, linişte, reculegere, se întâmplă uneori ca monologul interior pe care îl are oricare dintre noi fără să-şi dea seama — atât de mult se situează el în această zonă greu definită a infraconştiinţei sau a preaconştientului — capătă deodată o asemenea intensitate, încât credem cu plăcere că anumite cuvinte ne vin de la un interlocutor invizibil. Individul („parletre” cum spunea Lacan pentru a desemna fiinţa umană) este, într-adevăr, traversat de tot felul de discursuri provenind de la societatea globală.

Imaginarul cultural, propriile fantasme, reminiscenţele cele mai neaşteptate modelează acest monolog interior haotic. Şi „bat la geamul” conştiinţei fraze cărora subiectul le acordă o atenţie sporită, pentru că ele îi par purtătoare ale unei semnificaţii decisive pentru prezentul sau viitorul său: „Voce a conştiinţei” pentru cineva care are să-şi reproşeze ceva sau de luat o hotărâre sau voce identificată adesea cu cea a lui Dumnezeu de creştini atunci când meditează sau se roagă… Astfel, numeroşi preoţi, călugări, călugăriţe s-au simţit chemaţi, şi această „chemare” este la originea a ceea ce ei spun că este „chemarea” lor, de la latinul vocare…

Claraudiţia n-ar fi deci nimic mai mult decât o „amplificare” subiectivă a monologului interior.

Articol etichetat cu:

Care este gandul tau?