De secole, femeia a fost considerată o fiinţă slabă, din punct de vedere fizic şi moral, a devenit secul debil, incapabil să creeze, să aibă o activitate intelectuală dezinteresată, să se consacre unor treburi serioase şi mai ales unor acţiuni de interes colectiv. Capacitatea de creaţie masculină a fost considerată opusă capacităţii de creaţie feminină: femeia nu ar putea crea decât în mod pasiv, depinzând de un bărbat.Sunt foarte mulţi scriitori care au folosit acest limbaj şi mai sunt şi în ziua de azi bărbaţi care mai cred asemenea lucruri despre femei, care se consideră superiori.
Voi scrie în continuare o serie de idei, citate ale “marilor bărbaţi” si tuturor vremurilor care au denigrat femeia.
Nietzsche scria că :“femeia este o problemă a cărei soluţie este sarcina.”
Aristotel: “Tatăl aduce prin sămânţa sa ideea, principiul eficient; mama, prin sângele menstrual, aduce doar materia.Femeia lipsită de sămânţă, nu este decât un mascul imperfect; masculul prin natura lui e superior femelei, el e divin”.
Henri de Montherlant prezintă în “Tinerele fete” câteva eroine ridicol de sentimentale şi de supuse, la rândul său, Andre Malraux declară că femeia n-a atins încă vârsta raţiunii.
Andre Maurois, într-o revistă feminină se adresa contemporanelor sale pe care le considera prea emancipate: “femeile de pe vremea mea aveau indispoziţii lunare, furii uterine, menopauză”, identificând femeia cu materia asemenea ca şi Aristotel.
Schopehauer: “femeia este un animal cu păr lung şi minte scurtă”– adoptă prejudecăţile epocii sale, reluate de la Grecia antică.
Eroul lui Andre Malraux, Perken, susţine că în dragoste esenţialul este de a nu cunoaşte partenera, ea trebuind “să fie numai de sec opus”, ceea ce înseamnă că femeia nu este o fiinţă individualizată, cu care se poate comunica de la egal la egal.
Voltaire care era adeptul păcii şi al toleranţei, el însuşi scria că “din momentul în care secul născut să placă a avut pretnţia să se instruiască, morala şi literatura au început să decadă”.
Sylvain Marechal, precursor al socialismului şi al comunismului, a exclus femeia din Societatea Egalilor.În 1801 a redactat un proiect de lege care “să interzică femeilor să înveţe să citească”.
Honore de Balzac avea să se facă apostolul aservirii femeii, recomandând pentru femei haine incomode şi un regim anemiat, refuzând femeilor instruirea şi orice altă activitate care le-ar fi putut elibera.
Marele umanist Erasmus: “Căci cel care , împotriva naturii, se spoieşte cu sulimanul virtuţii, îşi sporeşte viţiul şi cârmeşte firea împotriva caracterului ei adevărat.Şi femeia este totdeauna femeie, adică proastă, orice mască ar lua.”(E greu de imaginat cum o femeie proastă ar putea mima inteligenţa altfel decât fiind teribil de inteligentă!)
“Masculul este, prin natura sa, destinat să comande femeii”, spunea Aristotel, iar Sfântul Pavel îl completa făcând din bărbat “capul familiei”(Epistola a II-a către corinteni, II, 3).
Aristofan descria în “Lysistrata” nenorocirile pe care le-ar avea de îndurat Cetatea dacă ar fi guvernată de femei.(Cetatea condusă de bărbaţi este departe de imaginea fericirii, femeile ar fi reuşit cu greu să-i întreacă pe bărbaţi în ceea ce priveşte cruzimea şi nedreptatea).
Mitologia greacă face femeia responsabilă de suferinţa umană: prima femeie, Pandora, creată din ordinul liu Zeus de Hefaistos, a deschis cutia în care erau ascunse toate relele, aşadar pricina tuturor suferinţelor care au năpădit omenirea erau insonştienţa şi curiozitatea primei femei.
Pitagora are cam aceaşi părere: “Există un principiu bun, care a creat ordinea, lumina şi bărbatul, şi un principiu rău care a creat haosul, întunericul şi femeia”. Biblia o face pe femeie răspunzătoare de păcatul originar şi implicit de tot răul lumii.Evreii erau pur şi simplu obsedaţi de ideea “impurităţii femeii”, obsesie împărtăşită şi de sfântul Pavel şi de alţi Părinţi ai Bisericii.
După Clement din Alexandria: “Orice femeie trebuie să fie copleşită de ruşine la gândul că este femeie”; pentru Tertulian , femeia este cauza tuturor relelor; Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că “printre toate animalele sălbatice , nu există niciunul mai vătămător deecât femeia”; pentru Sfântul Ieronim, femeia este un “animal periculos“.Însuşi înţeleptul Solomon scria în Eclesiast : “M-am pus din toată inima să învăţ şi să cercetez şi să urmăresc înţelepciunea şi rostul lucrurilor…şi găsit-am femeia mai amară decât moartea, căci ea este capcană; inima ei: laţuri, şi braţele ei: cătuşe.”
În “Condiţia umană” a lui Andre Malraux poate fi găsit următorul dialog:
“-Prima femeie cu care te-ai culcat. Ce-ai simţit după aceea? întreabă Gisors pe Cen.
Cen îşi încleştă degetele:
-Mândrie.
-De a fi bărbat?
-De a nu fi femeie!”
Paul Claudel afirma în scrisorile sale că “Primejdia tuturor paradisurilor este femeia”.
În “Dragoste şi căsătorie”, Proudhon a pretins că poate demonstra matematic inferioritatea femeii.Dând câte un coeficient pentru forţa fizică, inteligenţă, moralitate fiecărui sec, el a atribui femeii coeficientul 8 (2x2x2), iar bărbatului 27 (3x3x3), concluzia fiind că bărbatul trebuie să aibă comanda, în timp ce femeia trebuie supravegheată îndeaproape, ca nu cumva să dea frâu liber “impudorii sale naturale”.
Este cunoscut dispreţul cu care naziştii, după modelul lui Bismarck, tratau femeia, impunându-i faimosul program al celor 3 K (Kirche, Kinder, Kuche- Biserică, Copii, Bucătăria).
Concluzia?O aştept de la voi…
Lasă un răspuns